Mozambique (final de an 2010, planuri pentru 2011)

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Dragi prieteni

De cateva zile am ajuns in Romania pentru o perioada de odihna si pentru a vizita mare parte din prietenii care ne sustin in Mozambique. Ne simitim foarte bine sa fim acasa si sa ne intalnim cu cat mai multi dintre voi.

Mare parte din timpul pe care il avem in Romania vom fi in Oradea (in rest in Satu Mare). Daca vreti sa va intalniti cu noi, suntem in Romania pana in jurul datei de 20 ianuarie, cand vom pleca in Mozambique pentru un an de zile.

Foarte pe scurt vrem sa va scriem ce sa facut in anul 2010 (perioada aprilie – noiembrie).

Am avut in total peste 500 de persoane care au beneficiat de ajutorul nostru ca si medici in Mozambique (in anul 2010). Au fost facute aproape 700 de tratamente in aceasta perioada, tratamente deobicei de un nivel de dificultate destul de ridicat (majoritatea oamenilor vin cu tot felul de boli acute sau cronice, e dificil sa intervii in faza acuta).

Am avut un total de 5 iesiri cu clinica mobila, in care am reusit sa tratam 235 de persoane. In majoritatea timpului, toti oamenii care ne-au cerut ajutorul, au fost tratati (au existat mici exceptii).

In prima parte a anului 2010 am avut probleme cu actele clincii de acolo, dar dupa nenumarate si foarte lunig drumuri de Beira (si presiune pusa pe autoritatiile de acolo) am reusit sa le rezolvam si sa ne continuam munca noastra.

Pe partea spirituala, echipa de misionari mozambicani care vine cu noi este foarte buna. Sunt 2 baieti foarte destepti si cu inima deschisa pentru Domnul. Tot timpul cat noi am lucrat ei au vorbit cu oamenii de afara, le-au spus despre mantuire si s-au rugat cu ei. Sunt o binecuvantare pentru oamenii de acolo si pentru noi. Pentru noi ar fi imposibil sa vorbim cu oamenii din cauza naturii a ceea ce facem (oamenii nu pot vorbii in timp ce noi le lucram la dinti). Pe langa asta peste 90% din ei nu stiu portugheza sau engleza (cunosc doar dialectul local SENA).

In 2011 vom fi plecati pe perioada ianuarie – noiembrie. Va fi cea mai lunga perioada a noastra acolo, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra in rugaciune, la fel si pe partea financiara. In inaurie cand plecam avem cele mai mari cheltuieli (bilete de avion, asigurari de sanatate, acte de rezidenta, altele…).

Va rog sa va puneti deoparte timp de rugaciune pentru noi. In fiecare an cand mergem autoritatiile vor sa ne puna piedici, cel rau incearca sa ne preseze financiar si in alte moduri. Stim ca totul va fi bine, dar avem nevoie de sustinere in rugaciune (stim ca mare parte din voi o faceti si va multumim).

Ca si familie ii multumim in fiecare zi Domnului Isus pentru increderea care o aveti in noi si pentru fiecare persoana care sustine ceea ce facem acolo.

Va dorim un timp binecuvantat cu ocazia sarbatorilor care vin, deasemenea un an 2011 binecuvantat si ramaneti aproape de singurul care da speranta si sens vietilor noastre, Domnul nostru Isus Cristos.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca fiecare jertfa facuta.

Cristi, Monica si David Osan
cristisimonicaosan@gmail.com

Faptele Apostolilor 17 – 31.10.2010 – Cornel Caba

Predica:

Predica Video:

Schita predica (format Power Point)

Misiune Mozambique Octombrie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Am avut din nou o luna binecuvantata de Dumnezeu dar si plina de provocari spirituale si fizice. Am iesit cu clinica mobila in Chupanga, o localitate aflata chiar pe malul raului Zambezi. Un drum extraordinar de frumos pana acolo, cu padure deasa, in rest cu obisnuitele zone de savana. Am avut 2 evanghelisti care au mers in Chupanga cu 6 zile inainte pentru a anunta sosirea clinicii mobile. Eu, impreuna cu alti misionari si lucratori colegi, am prezentat planul care il avem autoritatilor precum si diplomele noastre spitalului care are in administratie aceasta zona. De fiecare data cand iesim cu clinica mobila, cu o saptamana inainte prezentam planurile spitalului din apropiere pentru ca avem nevoie de aprobarea lor verbala. Cu toate acestea inainte de toate mergem sa vorbim cu spitalul din localitatea unde stam noi si le adresam o invitatie si in acelasi timp ii informam de urmatoare iesire cu clinca mobila. Sunt lucruri cu care ne-am obinsuit deja, pasi normali in viziunea autoritatilor de aici (chiar daca ai drept de lucru). Ni se da voie sa iesim doar daca lucram in colaborare cu spitalele din zona si daca doar daca permitem tehnicianului din zona sa asiste.
Am ajuns in Chupanga destul de repede, dimineata… deja erau un grup de oameni care ne asteptau. Caldura era insuportabila pentru noi, am avut zile cu temperaturi de peste 42 de grade. Am incercat sa gasim un loc cu umbra unde sa asezam clinica, a fost imposibil… totul era uscat. Am montat generatorul si restul lucrurilor ce trebuie puse pentru a functiona clinica si intr-o ora am si pornit lucrul. Din prima zi aveam pe lista zeci de persoane care asteptau sa primeasca ajutor din partea noastra. Am avut oameni care au venit de la distante de peste 20 km fara apa si uneori chiar fara mancare pentru drum, pornind cand era noapte si au ajuns la cateva ore dupa noi. Cativa dintre ai au trecut raul Zambezi cu barca si apoi au mai facut cativa km pe jos, doar ca sa ajunga la clinica. Au asteptat si 2 zile sa le vina randul la cabinet, dar au plecat majoritatea cu problemele rezolvate. Multi dintre ei ajungeau la 6 dimineata la noi si au fost dintre ei care au intrat sa ii tratam doar la ora 21.45 – 22.00. Asteptau acolo in fata clinicii, in soare, fara mancare… la un moment dat am decis sa le dam din painea noastra ca sa fie in stare sa mai astepte si sa nu lesine in timpul tratamentelor (din cauza anestezicelor si a caldurii) si sa aiba putere sa se intoarca acasa.
Conditiile in care am lucrat toata saptamana: au fost la temperaturi foarte mari, cu halatul pe noi, cu manusi de latex, cu masca pe fata , cu niste ochelari mari de protectie si cu o clinica pusa la soare si cu un aer conditionat care a refuzat efectiv sa functioneze. Hainele erau tot timpul ude pe noi, transpiratia curgea de pe frunti ca si cum ai face dus… ne trebuiau minute doar ca sa ne punem manusile de latex pe maini, din cauza transpiratiei….oamenii erau transpirati si mizerabili, cu un miros groaznic (unii dintre ei) si cand isi deschdeau gura plina de infectii simteai ca vrei sa renunuti la a mai face ceva…. . Am reusit sa ajutam 75 de persoane in 4 zile si jumatate si am avut un total de 88 de tratamente facute. Din cauza temperaturilor nu am reusit sa rezistam mai multe zile, in prima zi eu personal am baut peste 6 litri de apa. In plus de asta, in mijlocul saptamani a crapat motorul generatorului care il aveam cu noi, fapt care ne-a oprit pentru o vreme (pana un coleg a mers sa aduca alt generator de la peste 100 de km). Fara electricitate nu puteam sterizliza, am decis sa oprim lucrul imediat in acea seara. Intr-una ditre zile am inceput lucrul dimineata si am terminat doar undeva pe la ora 22.30. Dupa-masa doar am mers repede sa mancam ceva (doar o felie de paine cu ceva pe ea) si intram din nou la lucru. Un ritm de lucru crescut, dar aveam o echipa in spate care se ruga pentru noi sa ne dea Domnul putere. In plus de asta stiu ca sunt si dintre voi care s-au rugat pentru aceasta iesire, multumim din toata inima pentru tot.
Nu va zicem lucrurile astea ca sa ne plangem, dimpotriva… suntem atit de multumitori si de fericiti ca putem sa ajutam aici cu ce stim noi mai bine si stim ca fara harul Lui nu am putea sa ii implinim chemarea si nu am putea merge nici macar un pas mai departe. Tot timpul cand iesea un om de la cabinet, ma uitam dupa el si ii vedeam fericirea ca a scapat de o problema care il chinuia poate si de ani de zile (am avut persoana care spunea ca din 2007 avea dureri la un anumit dinte ala si avea saptamani la rand in care nu putea dormi). Eram fericiti, chiar daca simteam ca toate puterile ne lasa si daca simteam ca lesinam de caldura. Suntem fericiti ca putem ajuta impreuna cu echipa care vine cu noi, atit trupul dar si sufletul fiecarui om. Realizam in fiecare zi, ca ce fac aici misionarii si noi ca si medici, este o nebunie si o inconstienta privit asa doar prin randurile unui email, dar dragostea din Dumnezeu Tatal care a fost turnata in noi penrtu oamenii de aici si dorinta ca ei sa auda vestea buna ca El ii iubeste si ii chema la El e tot ceeea ce te face sa mergi mai depate in nebunia aceasta, o nebunie pentru Cristos. Daca vii cateva zile si stai in cabinet si asculti povestea vietii celor care au reusit sa ajunga la tine, iti dai seama cat de valoros e darul pe care l-a pus Dumnezeu in tine si ca viata e pur si simplu prea scurta sa ti-o pierzi cu nimicuri.
Ne dam seama ca tot ce se intampla aici e doar prin mila si indurarea lui Cristos. De la faptul ca avem 2 clinici in care sa lucram, avem toate materialele si aproape toate instrumentele necesare, bani pentru sustinerea noastra aici au fost tot timpul, oameni care sa se roage si sa ne incurajeze – la fel tot timpul… realizam zi de zi ca sunt binecuvantari ale lui Dumnezeu. Suntem fericiti ca noi ca si romani medici impreuna cu voi cei care ne sustineti de acasa (in proportie de 99% romani) – reusim sa facem un lucru asa de deosebit ,ce arata o frantura din dragostea fara margini a Tatalui. Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca va rugati pentru noi si pentru ca vedem intre voi oameni care sunt gata sa ajute si gata sa aprezieze mai mult decat orice o “investitie vesnica”.
Am plecat sambata (16 oct) din Chupanga, mana mea dreapta refuza efectiv sa mai faca anumite miscari si era umflata (din cauza oboselii). Au ramas zeci de oameni care inca mai aveau nevoie de ajutorul nostru, dar si daca ramaneam luni de zile acolo tot asa plin era. In zona este un fel de infirmier care nu are nici o calificare in domeniul medicinei dentare, dar care incearca sa faca extractii. La un moment dat, m-am oprit in a tine socoteala la oamenii care veneau si spuneau ca au fost la spital si le-au rupt coroana dintelui si nu le-a mai scos radacinile pentru ca nu mai stia infirmierul si nici nu avea
Biserica din Mozambique
instrumete pentru asta. Infirmierul este un tanar care vroia sa ajute si dornic sa stie cat mai multe, dar efectiv in imposibilitate de a ajunge la o scoala de medicina. Apreciez totusi ca a venit la clinica si a stat acolo 2 zile in care s-a uitat si punea intrebari, sper ca am reusit sa il ajut in a lucra putin mai bine, el spune ca i-am fost de foarte mare ajutor si imi multumea. Chiar daca nu are pregatire, din pacate e singura optiune in acest moment pentru a ajuta oamenii din zona. Multi dintre oamenii de acolo au traumatisme psihice foarte serioase cand le pomenesti sa mearga la spital sa ceara ajutorul, multi dintre ei prefera sa ramana cu durerea de dinti sau cu infectiile.
Pentru David totul este o aventura si ii place mult sa se joace cu copii din zona si de data aceasta a trecut de la joc la a imita o predica. Aici e obiceiul ca atunci cand cineva spune Aleluia biserica sa ii raspunda Amin, si el s-a asezat pe platforma din spate a clinici inconjurat de vreo 30 de copii si striga Aleluia iar toti copii in cor raspundeau Amin, dupa care a inceput sa imite o predica, vorbind apasat si gesticuland parca sa se faca sigur inteles de copii, care stateau si ascultau. Copiilor le placea sa se joace cu el (e singurul copil alb cu care s-au jucat vreodata), il tot strigau sa iasa afara la joaca si ii tot aratau motocicleta lui de jucarie sa vina sa il impinga, dar uneori nu avea nici el nici o putere din cauza calduri desi lui ii place mult sa se joace cu “mota” si cu ei. Sa va rugati si pentru el sa il pazeasca Dumnezeu de orice boala si pentru noi sa avem putere sa il educam si sa compensam cu multa intelepciune ce nu are aici, desi pentru el acum la varsta aceasta cel mai mult conteaza ca noi ca si parinti suntem langa el si il iubim.
Cum ziceam si mai devreme, suntem fericiti in ce facem, suntem convinsi 100% ca asta e lucrul care l-a pregatit Dumnezeu pentru noi pentru inca cel putin un an de zile. Fericirea e si mai mare cand primim mailuri de incurajare de la voi si de sustinere in rugaciune.
Vreau sa va cerem sa va rugati pentru mana mea dreapta si mai ales pentru tendoanele de la degetul mare, de cateva zile pot face miscari foarte limitate si am dureri destul de mari (durerea ma impiedica cateodata sa lucrez). Sper ca e o problema de moment si va trece, am nevoie de putere sa lucram pe perioada care o mai avem de stat aici anul acesta.
Multumim pentru toata sustinerea voastra in rugaciune.

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Ecuatia lui Dumnezeu – 17.10.2010 – Steve Savelich

VIDEO:

AUDIO:

Faptele Apostolilor 18 – 10.10.2010 – Cornel Caba

Predica:

Predica Video:

Faptele Apostolilor 19 – 03.10.2010 – Ron Robertson

Predica:

Predica Video:

Misiune Mozambique Septembrie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Una dintre cele mai mari provocari a noastre ca si crestini este ca in fiecare zi sa fim pregatiti, Dumnezeu ne poate cere chiar azi sa schimbam un lucru in viata noastra. Poate acel lucru este unul la care tinem mult, sau un obicei care tot timpul ne oferea scaparea din rutina de zi cu zi si poate confort. Atit timp cat lucrul acela este strain de Dumnezeu si mai mult de atita, pune un zid intre noi si El, cu siguranta trebuie indepartat. Pentru unii poate fi bautura, pentru altii mancarea sau ptr altii sute de ore petrecute pe internet. Trebuie sa realizam ca toate lucrurile de aici ne sunt date pentru un timp foarte limitat si nu au nici o greutate in comparatie cu cele vesnice.
Traind printre oamenii de aici si vazand ca se poate sa fi bucuros si fara o multitudine de lucruri in jurul tau, sau fara feluri speciale si diferite de mancare in fiecare zi, tot timpul iti pui intrebari daca noi ca si romani nu suntem prea mofturosi si daca nu cumva avem prea multe pretenti si prea putine momente in care ne intoarcem in ai multumii Lui pentru ca… putem bea atita apa cata vrem. Un lucru simplu pentru noi, nu asa de simplu aici.
Daca in Romania este timpul in care se apropie iarna, aici vara e doar la inceput. Temperaturi destul de ridicate, dar totusi suportabile fata de anul trecut. Dar dincolo de suportabilitatea temperaturii, ce e foarte dureros pentru noi, este in fiecare an, sa vedem ca tot mai putine fantani pot acoperi necesarul de apa in aceasta perioada. Sunt sapate la o adincime destul de mica, nu reusec in anotimpul calduros sa acopere toate nevoile a familiilor din zona. Chiar daca suntem aici de aproape doi ani, eu personal cand trec pe langa fantani si vad oameni care stau la rand cu bidoanele pentru apa ma face sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata, sanatatea si familia care mi-a dat-o.
In ultimele saptamani am avut 2 iesiri cu clinica mobila, iesiri in care am inceput tot mai mult sa ne apropiem de echipa cu care iesim si sa ajutam cat mai multi oameni. Am fost in zone in care singuri dentisti care i-au vizitat pana acuma, au fost dentistii dinaintea noastra care apartineau de Afrika wa Yesu. Ritmul in a doua iesire a fost destul de ridicat, dar nu mai mult decat puteam duce ca si familie, inca un exemplu ca Dumnezeu ne poarta de grija. Nu a fost nici un om care sa vina si sa nu primeasca ajutor – atit medical, cat si spiritual. Am avut in ultimele saptamani aproape 200 de tratamente facute, un numar nu prin care vrem sa ne laudam ci vrem sa ii multumim lui Dumnezeu pentru fiecare om care am reusit sa il ajutam. Am avut caz in care la o persoana a trebuit sa ii facem 5 tratamente urgente, era plina de infectii si durerea era foarte mare.
La clinca fixa, ca si luna trecuta, au venit tot mai multi oameni, lucru care pe mine personal ma bucura, pentru ca vrem in primul rand sa ii ajutam pe oamenii care locuiesc in jurul nostru.
Oamenii care vin cu noi si care se ocupa doar de partea spirituala, sunt niste oameni deosebiti. Nu tin minte sa ne fi simtit asa de bine ca si familie, asa cum ne simtim cand reusim sa vorbim cu mozambicanii care vin cu noi, la fel si cu ceilalti misionari. Toti sunt aici pentru un scop: ca prin ce le-a dat Dumnezeu ca si “meserie” sau chemare in viata lor sa arate dragostea lui Cristos. Am invatat multe lucruri de la ei si incercam sa fim deschisi si pentru altele. Am venit aici cu acelasi gand ca si ei: sa ne folosim cel mai bine chemarea care o avem. De multe ori avem impresia ca misionar inseamna doar cel care merge si zi de zi vorbeste cu oamenii despre Cristos (direct). Nu ne gandim la cati alti oameni, cu alte chemari specifice (si alte daruri) trebuie sa stea “in spatele” oamenilor care fac evanghelizarea propriu zisa. Avem in echipa un prieten din SUA, care de ani de zile se ocupa in majoritatea timpului de partea mai “hard” a lucrarii: repara orice masina, orice utilaj, orice aparat, orice instalatie, se ocupa de provizii pentru scoala de aici, multe altele… La prima vedere, ai putea spune ca nu il poti numi misionar, pentru ca nu prea vorbeste cu oamenii directe despre Cristos (decat in foarte putine cazuri)… Dar cand stai aici cateva zile, iti dai seama ca fara el misiunea nu ar merge, sau ar merge foarte greu, iti dai seama ca este un om de care depinzi foarte mult si pentru care Dumnezeu a avut o chemare speciala. Pentru noi este si va fi un exemplu de om care dincolo de preconceptii aiurea, stie sa auda ce vrea Domnul de la el si isi urmareste chemarea cu incapatanare. La fel si noi, am venit aici cu o chemare specifica: sa ajutam prin darul nostru de a fi medici dentisti orice om care ne cere ajutorul; asta colaborat cu a vorbii cu oamenii despre Cristos, ori de cate ori avem ocazia. Am stiut clar si de la inceput ca noi nu suntem chemati aici in primul rand ca si oameni care sa vorbeasca direct evanghelia, ci mai mult indirect – prin meseria noastra si in majoritatea timpului “prin gura altora”. In majoritatea timpului, cand plecam cu clinica, suntem asa de ocupati ca nici nu ar fi posibil din punct de vedere al timpului sa vorbim cu ei. Scriem toate astea pentru ca stim multe dintre preconceptii, si cea mai des intalnita: ca a fi misionar inseamna doar cel care sta cu Biblia pe strada intr-o tara tara straina si daca se poate saraca si daca rezista sa manance la fel si ca muritorii de foame de acolo. Total gresit, parerea noastra e ca fiecare suntem diferite membre, cu diferite intrebuintari, dar parte a aceluiasi trup – CRISTOS. Si, asa cum zice Cuvantul, nu putem dispretui pe altul, zicand ca e mai putin important ce face.
Ne pregatim in octombrie sa iesim 6 zile cu clinica, plus inca vreo 5 zile vrem sa iesim intr-o zona mai saraca din punct de vedere spiritual, sa incercam, asa cum putem sa le aratam dragostea Lui. In rest ne ocupam de lucru la clinca fixa de aici, de acasa. Aici vrem sa va cerem sa va rugati pentru noi, caldura e tot mai mare, tantari tot mai prezenti… avem nevoie in continuare de rugaciuni pentru protectia Lui peste noi. Avem nevoie de putere de munca si de o apropiere cat mai profunda a noastra ca si familie fata de Cristos. Avem nevoie de un timp in care sa putem sa dam tot ce e mai bun din noi, dar in acelasi timp de un timp in care sa invatam sa ne deschidem ca si familie spre noi lucruri care vrea El sa ni le transmita.
Multumim, familia Osan.

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Faptele Apostolilor 17 – 26.09.2010 – Cornel Caba

Predica:

Predica Video:

Faptele Apostolilor 16-17 – 19.09.2010 – Nicu Gramesc

Predica:

Predica Video:

Faptele Apostolilor 15-16 – 12.09.2010 – Iacob Berghianu

Predica:

Predica Video:

Pagina urmatoare »