Conferinţa Naţională a Femeilor 13-16 mai, 2010, Sovata

Chemate în slujba unui vis

Mijlocul anilor ’80. Comunismul era în floare, bisericile erau pline. Am crescut în perioada în care auzeam des sloganul „femeile să tacă în adunare” de aceea oarecum am crescut cu ideea unei inactivităţi din partea femeii în ceea ce priveşte biserica. Poate singura slujire era curăţenia pe care o făcea „sora de serviciu”. Greşit!

Două femeie venite din Statele Unite, camuflate cu batic, haine simple şi plase de rafie au motivat câteva femei din Timişoara să iniţieze grupe mici de studiu, de părtăşie. E o privelişte încântătore. Femei de 50, 60 de ani vorbind despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu. Imaginea aceasta m-a copleşit.

Şi, ce-ai auzit de la mine … încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. (2 Tim. 2.2)

Cinci sute de femei, din România şi de peste hotare au celebrat 25 de ani de lucrare. Şi lucrarea continuă, ia amploare, se transformă. Însă tot nu pot să îmi iau gândul de la câteva femei care au împărtăşit mai timid sau mai dezinvolt cum au fost începuturile.

Contabilă, medic, cu trei, patru copii, unele cu mai mulţi, sau femeia care se lupta cu depresia infertilităţii. Femei ocupate cu slujba, cu naveta, cu casa şi familia, dar care au primit un gând care nu le-a dat pace. Femei timide, neobservate, dar în care clocotea imboldul că trebuie să facă ceva. Să înveţe ca să poată învăţa. Să fie aproape de Domnul, ca să poată încuraja pe altele să fie aproape de Domnul.

Încurajatoare a fost şi mărturia celor din Rusia, Macedonia, Moldova. Ştiţi cum sunt bărbaţii macedonieni? Foarte autoritari, greu de înduplecat, chiar dacă sunt soţi buni. Ei, soţia unui astfel de bărbat, care se ocupa doar de creşterea copiilor, a început o lucrare care presupunea să lipsească de acasă două seri pe săptămână. După un scurt timp, soţul i-a comunicat că este prea mult. Femeia, supusă autorităţii soţului, se lupta cu teama şi cu neliniştea de a iniţia o conversaţie cu soţul ei în care să fie auzită. Şi-a făcut curaj să spună că este chemată la această lucrare şi o va face fie că soţul acceptă sau nu acest lucru.

Chiar dacă în multe biserici, lucrarea cu femeilor este neglijată şi chiar descurajată, există un mandat pe care trebuie să îl împlinim în sprijinirea familiei, a soţilor, a bisericii. Echiparea femeilor înseamnă slujitori gata să ia poverile bisericii, să ajute conducerea bisericii. Creşterea spirituală a femeii şi împlinirea madatului biblic înseamnă a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Sănătatea familiei, a bisericii înseamnă ca şi femeia să se ostenească în a-l sluji pe Dumnezeu prin echiparea altor femei tinere, pentru ca în cer să primească odihna. Vorba unei surori: „De ce să ne odihnim în cer dacă nu ne-am ostenit pe pământ?”