Misiune Mozambique Iunie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
Cand sti ca e aproape timpul sa pleci acasa sa ii revezi pe cei dragi te bucuri, dar cand sti ce lasi in urma si ca nu te mai intorci e foarte greu. Esti cu inima impartita si tot ce incercam sa fac era sa profit de ultimele zile dar in acelasi timp sa lucrez si cat mai multi oameni posibil. Cand vezi rezultatele muncii si ca sunt oameni a caror probleme dentare au fost rezolvate te umple de satisfactie si bucurie 
si iti da putere sa mergi mai departe chiar cand e greu.
Am fost foarte ocupata in a termina tratamentele anterior incepute si ultimii studenti din baza de misiune. In acelasi timp era nevoie sa am grija si de David si sa nu il neglijez pentru ca eram singura persoana care ii intelege limba, chiar daca vorbea el putina portugheza. Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru puterea care mi-a dat-o sa reusesc sa fac toate aceste lucruri.
Cu doua saptamani inainte sa venim acasa Domnul ne-a deschis o usa sa vizitam echipa si baza de misiune din partea de nord, din localitatea Nacala. Ne-am bucurat mult pentru ca eu nu am mai fost in Nacala, iar timpul peterecut acolo a fost o binecuvantare si am avut ocazia sa ne si relaxam putin la ocean.
Cu toate problemele de sanatate ale lui Cristi si cu faptul ca noi am ramas acolo, ramanem incredintati prin cuvantul pe care l-am primit din partea Lui ca orice criza sau problema nu ne descurajaza si nu ne afecteaza credinta ci ne impinge sa mergem inainte si ne intareste picioarele sa mergem pe calea pe care El ne-o pregateste. Chiar daca uneori simtim ca am ajuns la capatul drumului si nu mai vedem nici o directie in care sa o luam ii multumim ca El e cel care ne face drum acolo unde nu era si ne arata directia atunci cand noi nu o vedeam.
Rugati-va pentru noi in continuare deoarece cel rau nu doarme si incearca in continuare sa ne doboare si ne ataca sa ne descurajeze si sa ne slabeasca din toate punctele de vedere: fizic, spiritual, psihic, financiar. Acest lucru l-am si vazut, nu doar simtit, prin niste lucruri de vraci (vrajitorie) pe care le-am gasit pe treptele de la clinica unde lucram noi. Cu toate ca nu credem ca pot avea un efect asupra noastra vedem de fapt ca cel rau incearca prin orice sa ne atace, sa ne slabeasca. Acum poate o sa intelegeti mai bine de ce va tot cerem sa va rugati pentru noi si ca atunci cand va cerem aceasta nu o facem doar pentru a avea o cerinta in plus. Tatal ceresc ne-a spus ca sunt duhuri potrivnice ce nu pot fi alungate decat cu post si rugaciune si sunt lucrurile de care noi avem acum cel mai mult nevoie. Probabil vracii au fost deranjati de faptul ca isi pierd clientii, pentru ca oamenii care veneau la noi nu primeau doar alinare fizica ci si nasterea din nou in Cristos si schimbarea modului de viata care nu mai includea vraci. Aceasta arata ca munca noastra a avut impact si ca am reusit prin harul si ajutorul Tatalui sa fim un instrument in mana Lui care sa faca o diferenta in vietile chinuite de durere si pacat ale acestor oameni.
Au fost si pacienti care dupa 2 ani dupa ce au fost tratati la clinica si au auzit Cuvantul viu, vestea cea buna, inca pastreaza legatura cu evanghelistul care statea afara si vorbea cu ei. Unii au fost botezati si merg la biserica. Un pacient care a facut o scoala de profesori din apropiere si pe urma s-a intors acasa (departe de locul in care suntem noi) chiar l-a sunat sa il intrebe ce mai facem noi si sa ii spuna ca pentru el acum 2 ani, la clinica, a fost prima data cand a auzit despre Cristos si eliberarea pe care sangele Lui o da si ca in continuare il urmeaza pe Cristos si ii foarte bucuros ca avut harul sa il cunoasca pe Cel ce da viata.
Se intamlpa foarte des sa nu vedem rodul munci noastre spirituale dar aceasta nu inseamna ca nu exista si nu trebuie sa descurajam sau sa renuntam sa semanam. Chiar Isus ne spune ca unul seamana, altul uda si Dumnezeu Tatal e cel care face sa creasaca. Dragi mei continuati sa semanati si Tatal se va ingriji de recolta.
Poate unii nu ati simtit chemarea Tatalui de a face ceea ce facem noi si poate nici nu o sa o aveti, pentru ca nu toti suntem mana sau picior in trupul lui Cristos, dar cu sigurata fiecare are chemare de a sustine in rugaciune pe aproapele lui. E lucru doar prin care putem sta in picioare in fata atacurilor celui rau atat noi cat si voi. Va multumim mult pentru fiecare rugaciune care ati inaltat-o pentru noi, le-am simtit, le simtim.
Despartirea de locurile si oamenii de acolo a fost foarte grea dar ne-a bucurat sa putem pleca cu binecuvantarea echipei peste noi. Am invata multe in toti acesti ani, lucruri care ne vor folosi mult in continuare si stim ca Dumnezeu va pregati locul in care sa ii putem sluji pe mai departe. Pentru noi misiunea nu se termina cu Mozambic, ci doar ne va ajuta si mai mult prin experienta care am dobandit-o acolo pentru a ne continua chemarea pe care o simtim. Rugati-va ca sa putem vedea cat mai clar calea pe care Tatal a pregatit-o pentru noi deoarece sunt multe forte potrivnice, dupa cum va spuneam mai sus.
Va multumim pentru toata sustineare financiara si in rugaciune.
Monica
Cristi, Monica si David Osan Inhaminga, Mozambique cristisimonicaosan@gmail.com
Misiune Mozambique Mai 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
Dragi prieteni
Vă scriam în ultima noastră scrisoare că avem nevoie de rugăciuni cu putere înălţate , pentru starea mea de săntăte şi pentru protecţia familiei noastre. Am trecut şi trec în continuare printr-o perioadă grea în care sănătatea mi-a fost afectată şi în care a trebuit să luăm mai multe decizii importante cu privire la viitorul nostru.
Dupa o otită care a ţinut câteva săptămani şi care, încă, are urmări asupra auzului meu (Cristi) plus medicamentele pe care le-am luat şi care nu prea aveau efect, ne-am hotărît să merg să caut un ajutor medical mai serios. De cîteva zile am plecat din Mozambique în Franţa (unde locuieşte mama mea) ca să văd ce se întamplă. Monica şi David din păcate a trebuit să rămînă în Mozambique pentru că era scump să schimbăm din nou toate 3 bilete şi sunt mulţi oameni care au anumite tratamente începute şi de care Monica trebuie să se ocupe în perioada următoare. Imi este foarte foarte greu să îi ştiu acolo singuri fără mine… mă rog să trecem cu bine peste această perioadă.
Vă cer din toată inima să vă rugaţi pentru mine, pentru problema care o am cu auzul – o problemă foarte deranjantă care mă afectează destul de serios şi în alte moduri. Am primit un tratament aici, medicii au apus să aşteptăm două săptămîni să vedem cum răspund la tratament, dar eu mă încred cel mai mult în Domnul şi ştiu că sunt mulţi dintre voi care vă rugaţi pentru noi.
La sfârşitul lunii Iunie ne expiră dreptul de şedere în Mozambique. Reînoirea actelor ne-ar costa peste 1000 euro. Planul nostru iniţial era ca să stăm până în Octombrie ca să ne ducem la bun sfârşit cei trei ani de slujire, dar din mai multe motive am decis să nu ne mai prelungim pentru doar 3 luni de zile vizele. A fost o decizie foarte grea, foarte apăsătoare dar credem că pentru moment aşa e cel mai bine. Trebuie să ne gîndim în primul rând la sănătatea nostră şi apoi să putem continua chemarea pe care o avem. În plus de asta din mai multe motive care nu ţineau de noi nu am mai reuşit să avem ieşiri cu clinca mobilă anul acesta şi nici nu am fi reuşit în viitor apropiat. Suntem foarte ataşaţi de locul unde am lucrat şi unde am locuit atîta timp, suntem foarte ataşati de africanii din zona respectivă şi de munca ce o făceam acolo dar mai multe lucruri care s-au întâmplat în ultimele 3 luni ne-au transmis că trebuie să oprim lucrarea noastră de a misiona ca medici în Inhaminga, Mozambique şi să ne căutăm altă locaţie.
Asta nu înseamnă că chemarea noastră s-a încheiat, dimpotrivă în ultimii 3 ani în care am fost plecaţi în Mozambique, Dumnezeu ne-a învăţat că cea mai mare bucurie şi împlinire în viaţă o avem atunci când trăim şi lucrăm pentru Impărăţia Lui. Da, au fost multe lucruri care ne-au lipsit (nu ne referim la cele materiale), dar ştim şi am văzut tot timpul că nimic nu aduce împlinire totală unui fiu de Dumnezeu, decât ascultarea de Cuvantul Lui.
Suntem atît de recunoscători lui Dumnezeu pentru perioada care am avut-o acolo. E prima dată în viaţa noastră de familie când ne-am simţit aşa de utili. Am reuşit în anii aceştia să facem peste 1800 de tratamente în Mozambique, unele dintre ele extrem de dificile (şi epuizante), dar niciodată nu ne-am simţit atît de împliniţi cum ne-am simţit în lucrul ce îl faceam acolo. Fiecare om care pleca cu problemele rezolvate din cabinetul nostru, era o bucurie imensă pentru noi. Este un sentiment de care devi dependent, un sentiment care vrei să îl simţi tot mai des, un sentiment care vine cu siguranţă de la Domnul.
Vom face şi în continuare acelaşi lucru, dar pentru moment am decis că avem nevoie de un timp în care să gândim mai profund la viitorul nostru ca şi misionari . Simţim că e timpul să ne căutam un loc mai potrivit pentru viitorul familiei noastre şi mai ales pentru David.
Dincolo de ajutorul medical, cel mai important este ca TOŢI oamenii care au venit la cabinet au auzit din Cuvantul lui Isus. De multe ori din cauza aglomeraţiei ne făceam probleme pentru că stau prea mult pacienţii să îşi astepte rândul. Apoi am realizat că de fapt chiar dacă aşteptarea era lungă, pentru ei era o binecuvîntare : prietenul nostru mozambican (Jemuse) avea mai mult timp pentru a vorbi cu ei despre Cristos. Dacă vă spuneam mai devreme că eram fericiţi la fiecare tratament care puteam să il oferim, cel mai mult ne bucura atunci când auzeam că oameni care au fost la clinică şi au fost expuşi la Cuvântul Domnului au început să meargă la biserică şi câţiva dintre ei s-au botezat şi îl urmează pe Cristos. Asta ne bucură enorm, ce poate fi mai minunat decât un suflet care se întoarce la Domnul!?
Nimic nu este mai de valoare decât oameni care ascultă de voia Domnului. Am citit în urmă cu peste un an un articol scris de către o persoană care nu crede in Dumnezeu. De-a lungul vieţii lui a trăit în mai multe zone ale Africii şi a ajuns la o concluzie care mi-a rămas întipărită în minte: chiar dacă el nu credea în Dumnezeu spunea că credinţa misionarilor creştini a marcat şi schimbat radical în bine felul de trăire al africanilor. Asta am încercat şi noi, prin viaţa de zi cu zi şi prin munca care am facut-o să oferim o alternativa curată la viaţa plină de păcat pe care o au oamenii de acolo.
În zona în care am lucrat noi peste 40% din oameni erau HIV pozitivi şi noi lucram cum mâinile pe zone infectate şi pline de sânge (de 5 ori m-am inţepat cu ac plin de sange); tufişurile puteau ascunde un şarpe periculos oricând, altadată am găsit chiar şi 10 scorpioni în aceeaşi zi în casa noastră… De multe ori ne gandeam la riscurile la care ne supunem şi mai ales la David, dar apoi ne spuneam unul altuia: Domnul ne-a dat o promisiune – V-am dat autoritate să călcaţi peste şerpi, peste scorpioni şi peste TOATĂ puterea duşmanului, şi nimic nu vă va rani! (Luca 10:19). A fost şi este un verset atât de important pentru noi ca şi familie, la fel şi acum cănd sanatatea îmi este încercată.
Plecam din locul pe care David (băieţelul nostru) îl numeste “acasă la el”, dar vrem să căutam un loc de slujire unde să putem să ne folosim potenţialul la maxim dar în acelaşi timp să îi oferim şi lui David un loc mai normal unde să poată să înveţe şi el mai multe lucruri. Vrem să se integreze mai bine în lumea în care trăim. E provocator să trăieşti atât de departe de civilizaţie, dar nu vrem ca David să copieze doar anumite obiceiuri şi comportamente care noi le consideram anormale dar care le vedea zi de zi acolo. Are nevoie de copii de vârsta lui cu care să se joace şi cu care să înveţe un comportament potrivit. Copii pe care-i avea ca perieteni de joacă urmează să plece pentru mai multe luni din Mozambique şi apoi să se mute din zona noastră… ar fi fost imposibil pentru noi să le acoperim lipsa.
În următoarele luni de zile ne vom face timp să vă scriem mai pe larg despre anii deosebiţi care i-am avut in Mozambique, de experienţa de a fi medic misionar în Africa. Ştiu că mulţi aţi vrea să ştiţi mai multe detalii şi noi simţim că am ajuta printr-o descriere mai pe larg a acestei perioade. Promitem că în cateva luni să revenim cu aceste detalii.
Pentru că este penultima scrisoare care o scriem din perioada noastră din Mozambique (ultima o va scrie Monica împreună cu mine), vrem să vă mulţumim din toata inima pentru că sunteţi alaturi de noi. Am avut momente dificile acolo, dar tot timpul printr-un mail sau printr-un telefon am primit încurajări de la voi. Am văzut deasemenea că Domnul binecuvîntează pe cei care se încred in El. Ţin minte că eram cu 2 luni înainte de a pleca în misiune, dupa ce mi-am dat demisia de la locul de muncă în care eram foarte bine platit şi îmi era teamă că nu vom reuşi să strângem banii necesari pentru plecare. Aveam doar 10% din biletele de avion cu 3 săptămîni înainte de plecare, nici gând bani pentre alte lucruri. Dar Domnul a binecuvântat şi niciodată nu am dus lipsă de nimic, deşi la început am avut ca şi susţinere doar biserica noastră din Oradea, o biserică nu foarte mare (puţin peste 100 membrii) plus biserica în care am fost înainte membrii.
E încurajator şi vrem prin această să transmitem celorlalţi care se gîndesc la misiune să fie plini de curaj şi credinţă şi să nu îşi facă probleme de resurse financiare. Atît timp cât şti că ce vrei să faci este plăcut Domnului şi că este chemarea Lui, va veni şi binecuvântarea materială.
Am ales să ne întoarcem în România pentru un timp, să încercăm să ne refacem din punct de vedere al sănătăţii şi să ne gîsim un loc de muncă, pînă când Domnul ne v-a arăta un alt loc unde să IL slujim ca şi misionari medici (asta e chemarea noastră pe care o simţim şi acum). Ne întoarcem în ţară şi ştim că va veni o perioadă nu tocmai uşoară: David trebuie să inveţe să vorbească româneşte (în ultimul timp vorbea mai mult portugheza), trebuie sa se adapteye la viaţa în oraş; noi nu avem niciunul nici un fel de venit sau loc de muncă, nu avem casa noastră – DAR avem cel mai important prieten şi sfatuitor alături de noi, Cristos Domnul. Ne încredem în El şi stim ca ne v-a purta de grijă.
Va rog să mai rămâneţi pentru un timp alături de noi în rugăciune şi dacă se poate şi în sprijin pe partea financiară. Monica şi David sunt în Mozambique şi ştiu că soţiei mele dragi nu îi este deloc uşor: lucrează, are grijă de David şi de casă – şi toate astea singură şi izolată, fără o persoană cu care să poată comunica măcar cînd termină lucrul. Domnul să îi dea putere şi sănătate şi să îşi pună mâinile peste ei! Dacă vreţi sa o încurajaţi numărul ei de telefon din Mozambique este +258844680260 .
Vrem să îi oferim la David un loc plăcut în care să se adpateze în România (în Oradea), loc în care să îl putem ajuta cât mai rapid să se adapteze la noua lui viaţă (de la vârsta de 1 an şi 2 luni el a locuit practic în Mozambique). Dacă aveţi idei sau sfaturi pentru noi, vă rugăm să ne spuneţi.
Deasemenea, dacă ştiţi medic dentist care ar fi intereseat de misiune în Mozambique vă rugăm să le daţi adresa noastră de email şi să ia legătura cu noi urgent. Este mare nevoie de medici acolo. Sper ca golul lăsat de noi să fie cât mai repede umplul de alt (alţi) medici.
Domnul să vă binecuvanteze, să vă răsplătească toata jertfa dumneavoastră şi toate rugăciunile spuse pentru noi.
Cristi, Monica si David Osan Inhaminga, Mozambique cristisimonicaosan@gmail.com
Misiune Mozambique Aprilie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
La inceputul lunii am fost intr-un sat, la cativa zeci de km de noi, ca sa vizitam un baiat care anul trecut avusese o fractura deschisa la unul dintre picioare. Cand l-am vazut atunci, ii dadeam putine sanse sa se vindece complect, putine sanse sa mai umble vreodata normal. L-am ajutat sa ajunga la un spital unde dupa cateva zile l-au operat. Pot sa zic ca acum in proportie de 95% piciorul este bine. Poate umbla (desi nu distante foarte mari) si rana este aproape inchisa. Sunt lucruri care daca le cititi doar din scrisorile noastre le intelegeti, dar stiu ca nu reusim sa va transmitem si emotiile care le ai cand vezi ca poti sa intinzi o mana si ca cu asa putin tu reusesti sa salvezi o viata – sa oferi o viata normala. Pentru oamenii de aici, sa nu fi 100% functional, de multe ori inseamna ca esti condmnat la foame si la sete toata viata. Pentru ca nu exista sa lucrezi intr-un domeniu mai usor (ca la noi in Europa) ci aici daca vrei mancare trebuie sa lucrezi zilnic campul, cand nu e de lucru trebuie sa iti pazesti recoltele de maimutele care vin si fura mancarea. Daca nu reusesti sa umbli normal sau ai dureri, nu poti sa ai destula apa pentru igiena si pentru mancare… Toate se tin in lant.
Pe langa asta am dus familiei baiatului si alte ajutoare (mancare,…). Tatal baiatului ne multumea, avea cu totul alta fata in comparatie cu anul trecut. Anul trecut nu isi ridica ochii din pamant de suparare, baiatul lui cel mai mare avea piciorul rupt, nu mai avea cine sa il ajute la camp, are 6 copii – cine o sa-l ajute. Acum era cu fata plina de fericire, ne multumea cu cuvintele: Domnul e bun, ne incredem in El.
Cu siguranta Aprilie 2011 pentru noi a fost una din cele mai dificile luni de cand am venit aici. La cabinet lucrul a mers in mod aproape normal, dar sanatatea fizica ne-a fost afecatata in mai multe feluri. Eu (Cristi) de cand am ajuns aici in februarie, am simtit ca ceva nu e bine si ca nu reusesc sa trec o saptamana fara sa nu am anumite simptome mai neplacute (nu consider ca merita explicate). Acum, in ultimele 2 saptamani, am fost foarte racit si cred ca plamanul stang mi-a fost afectat. Nu am reusit sa ma ridic din pat din cauza febrei si a durerilor de aritculatii, am inceput sa iau antibiotic. Dupa cateva zile mi-am pierdut o mare parte din auz. De peste o saptamana parca sunt pe alta lume si incerc sa ma obisnuiesc cu senzatia asta neplacuta. Din cauza ca nu aud, nu am curajul sa incep o conversatie cu cineva pentru ca am frica ca nu voi inteleg ce imi spune. Am incercat sa gasim un specialist in jurul nostru, am plecat 2 zile in orasul care este la 200 km de noi, l-am gasit cu greu si mi-a dat un tratament. Am vorbit si cu un medic din Romania, care mi-a sugerat un alt tratament. Monica se roaga zilnic pentru mine si ne punem toata increderea in Domnul ca el ne va vindeca, chiar credem ca El poate face minunea asta, chiar daca semnele sunt destul de ingrijoratoare.
David la fel a trecut printr-o perioada mai dificila, cu 2 nopti in care se plangea de dureri de urechi. In zona in care stam nu avem acces la nici un fel de medic, singurul lucru ce il putem face e sa ne rugam si sa ne incredem in Domnul si doar daca se agraveaza sa cautam ajutor mai departe si sa gasim transport pana in locul unde putem sa fim consultati de un medic.
La clinica, asa cum am scris si mai sus, am avut de lucru, nu asa mult ca si lunile trecute, dar suficient. Bucuria in a ajuta oamenii de aici a ramas la fel de mare ca si in 2008 cand am venit prima data. Fiec
are pacient are vine stim ca avem ocazia sa ii oferim o mica binecuvantare, o alinare fizica dar si psihica. Fiecare dintre ei sunt cu probleme, cu incercari – dincolo de greutatile obisnuite a oamenilor foarte saraci care sunt aici. Ne bucuram sa facem asta pentru ei, nu ii ajutam doar medical – de multe ori ne-au cerut ajutorul si in alt fel, nu ii putem refuza.
In schimb, lucrul ce il facem aici si rutina tratamentelor (unele deosebit de dificile) ne pun la grea incercare rabdarea. Majoritatea dintre pacienti vin la cabinet cu o igiena deficitara – mai pe limba noastra “nu se spala deloc pe dinti”. Majoritatea trebuie sa ii trimit afara sa se spele ca sa pot sa vad si eu dintii, dincolo de micul dejun care tocmai l-au avut. Vin si imi arata ca nu stiu care dinte il doare foarte tare. Sunt care vin de la zeci de km, asa ca de multe ori nu imi permit sa urmez un tratament obisnuit in care sa le dau antibiotic pentru cateva zile si doar apoi sa extrag ramasitele de dinte.
Ii iubim pe oameni la fel de mult ca si atunci cand am venit prima data in Africa, poate mai mult pentru ca acuma le intelegem cultura si intelegem mai bine greutatile. Simtim ca suntem aproape de ei si ca Dumnezeu se foloeseste de noi.
Dincolo de asta simtim ca si familie ca sunt obositi, nu asa de mult fizic ci mai mult pe alte planuri. Majoritatea medicilor care au fost aici au stat 2 – 3 ani si apoi au plecat. La inceput nu am inteles motivele lor, dar
dupa 2 ani de stat aici (suntem acum in al 3-lea) intelegem. Totul devine o rutina apasatoare cateodata: 10-14 pacienti pe zi, zeci de extractii pe saptamana, un weekend in care reusesti sa iti refaci puterile, in rest stam in casa si din cauza ca nu avem masina nu reusim cu lunile sa iesim dintr-un perminetru de cateva sute de metrii.
Monica cu siguranta a facut eforturi imense luna asta sa ma ajute, dar stiu ca nici ei nu ii este usor. De 3 luni de zile ea nu a reusit sa iasa decat odata din perimetrul bazei de misiune, si atunci doar pentru cateva ore.
Masina care o foloseam s-a stricat si urmeaza sa fie vanduta de catre misiune asa stricata cum e. E greu sa fi asa izolat si sa faci cu saptamnile doar un singur lucru: sa vezi infectii, sa ajuti si sa iti refaci puterile pentru saptamana urmatoare.
Cu siguranta e perioada in care avem cel mai mult nevoie de rugaciune si intelepciune. Stam in fata unei decizii foarte importante: cum sa continuam sa ajutam oamenii din Mozambique sau din Africa. Ne gandim ca
probabil sa cautam alta locatie unde sa mergem pe viitor (undeva unde nu suntem asa de izolati) sau pur si simplu sa schimbam felul nostru de lucru cu privire la Afirca. Nu am reusit in 2 ani de zile sa avem o familie prietena cu care sa mai vorbim, sa mai avem putina diversitate. Vedem ca asta ne apasa si ca il afecteaza si pe David dar ne dorim ca voia Domnului sa se faca in fiecare decizie luata de familia noastra.
Multumim pentru suportul in rugaciune, Domnul sa va binecuvanteze.
Misiune Mozambique Martie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
De fiecare data cand la final de luna incercam sa ne adunam gandurile si sa va scriem ce am facut in perioada respectiva e destul de greu – nu vream sa fie prea lung dar vream si sa cuprindem cat mai mult. De multe ori avem atat de multe 
experiente personale ca am avea cateva pagini bune doar sa vi le descriem. Alegem sa fim cat mai obiectivi in a va scrie ceea ce credem ca intereseaza, restul le puteti auzi de la noi daca, vreodata vom avea timp sa stam “in povesti “.
In saptamanile din martie am avut foarte multi oameni care au venit la clinica, 160 de persoane si 200 de tratamente care am reusit sa le facem. Nu suntem obositi doar fizic, dar eu personal (Cristi) simt ca zilele trec la fel si nu vad decat infectii, sange si toatea acestea imi dau o oboseala la nivel psihic si are efectul de a te afunda intr-un cerc vicios. Pacientii care vin au majoritatea probleme foarte mari cu dintii, iar cand se pun in scaun, din cauza caldurii si a lipsei oricarei igiene, sincer, de multe ori stau cateva minute doar sa incerc sa ma obisnuiesc sa respir. Haine murdare, trasnspirate si care au un miros ingrozitor, dar sincer vazand ce greu e pentru ei sa obtina apa doar pentru asi face de mancare, inteleg dificultatea lor de a avea o igiena normala. Majoritatea dintre ei nu se spala deloc pe dinti, cand ajung in cabinet la multi dintre ei nici nu pot sa le vad dintii din zona laterala din cauza depunerilor de tartru si amestec de mancare. Trecand peste toate vazand diferentele ii multumim Domnului pentru toate binecuvantarile de care avem parte. Ne bucuram sa intelegem o parte din inima Tatalui care face din acesti neansemnati oameni copiii ai Lui, isi intinde mana plina de har peste ei fara sa faca vreo diferenta si ii face pe cei din urama cei dintai. Isus i-a cautat mai degraba pe unii ca acestia decat pe elitele templului.
Cazurile care le-am avut luna asta unele au fost exagerat de grele, am avut persoane cu infectii imense, foarte multi dintre ei au venit cu molari de minte dsitrusi care trebuiau sa fie extrasi (t foarte greu de lucrat cu ei). Dificultatea mare e ca nu avem radiografie aici si de multe ori lucram aproape ca si legati la ochi. Am avut o persoana care dupa o extractie nu a respectat indicatiile mele si la sfatul unui vecin si-a pus ceva substanta pe locul de unde i-am extras dintele (credea ca ii face bine), solutia facuta din ceva ierburi i-a provocat o hemoragie imensa, s-a intors la mine dupa 24 de ore disperata ca se ineca cu sangele propriu. Am intrebat-o daca a avut sangerari cand a plecat de la cabinet si a zis ca nu, doar dupa ce a pus acolo solutia facuta de vecin. In cateva minute, dupa cateva suturi, sangele sa oprit si totul a fost ok. Desi suntem dentisti, aproape zilnic avem oameni care ne cer ajutor cu alte probleme medicale. Incercam sa ii ajutam daca e ceva simplu, restul ii ducem la spital sau ii ajutam financiar sa ajunga la un spital mai bun unde pot sa primeasca un ajutor adecvat pentru problema care o au.
Luna asta am facut 2 prezentari despre importanta unei igiene orale corecte la o scoala catolica in zona in care locuim. Aici scolile nu sunt foarte mari, de multe ori sunt clase in care sunt comasati unul sau mai multi ani scolari . Dupa ce le-am spus cum sa se spele pe dinti, de ce e important sa ne spalam, de ce trebuie ingrijit un dintele de la primele semne ale cariei dentare; am fost placut surprinsi de intrebarile bune care unii ni le-au pus, si mirati de alte intrebari ciudate. Se vedea ca pentru ei este cu totul nou ca cineva din afara tarii lor sunt interesati sa ii invete sa traiasca cat mai sanatos si ca ne pasa de viata lor. Am aflat cateva mituri care le credeau despre dinti (exemplu: dintii, chiar daca au doar radacinile ramase dupa carie si infectii repetate – sunt totusi buni de lasat acolo pentru ca sa mesteci cu ei; alt exemplu – sa nu scoatem un dinte chiar daca e infectat si distrus total pentru ca daca il lasam acolo, cand se “topeste” singur o sa apara altul in locul lui).
De ce tomcmai noi o familie de albi din Europa trebuie sa fim aici? Oare are vreun impact faptul ca ii ajutam pe oamenii de aici sau doar scapa de durerea fizica si pentru ei nu conteaza discutia de cateva minute despre Isus. Vazand ca vin asa de multi oameni am inceput sa ma intreb ce se intampla, de ce dintr-o data asa multi. Nu mai este asistenta care facea extractii la spitalul din zona noastra? Nu mai are cu ce sa lucreze… M-am dus sa vb cu ea. I-am zis ca nu inteleg ce se intampla dar am foarte multe persoane care vin la clinica, majoritatea cazuri foarte grele cu o multitudine de probleme. Ea mi-a spus ca are foarte putin pacienti de cand m-am intors. Si am intrebat-o de ce crede ca se intampla asta pentru ca noua ne este greu (aproape imposibil) sa ne ocupam de toti si de toate problemele care le au. Raspunsul ei a fost: sunteti albi – au incredere in voi, lumea stie ca le oferiti tratamentul cel mai bun. Am fost mirat de raspuns si am inteles ca Dumnezeu se poate folosi de lucruri pe care eu sincer le consideram neimportante. Ne bucuram ca putem ajuta foarte multi oameni medical, dar ne rugam ca dincolo de partea medicala sa vedem tot mai multe cazuri cu vieti transformate spiritual.
Ajutoarele care le avem la clinica consideram ca sunt cei mai potriviti oameni pe care i-am putea avea. Asistentul meu stie deja exact ce tratament si de ce instrumente avem nevoie fara sa ii dam detalii, doar se uita putin la dinte si pregateste totul ca sa putem lucra cat mai repede. Dincolo de faptul ca stie foarte bine sa ajute, il vad ca ne pune tot mai multe intrebari si ca i-ar place sa fie dentist intr-o zi – prin faptul ca asculta cu pasiune cand ii explicam ce lucram si ce fel de tratament facem. Am ales sa ma rog pentru el si poate pe viitor va fi un mozambican care sa ii ajute pe alti mozambicani (din punct de vedere stomatologic si spiritual).
Ma tot gandeam de ce in Romania nu prea am ajutat oameni, de ce nu ne-am facut timp ca si familie sa facem lucrul asta. Concluzia noastra a fost ca in Romania am trait o 
viata de crestini lenesi. Lenesi sa vedem nevoi, sa intindem o mana, sa ne afirmam credinta atunci cand aveam ocazii potrivite, sa fim corecti si sa ne asumam anumite greseli, lenesi sa ascultam in totalitate de voia Lui. Se pare ca Dumnezeu ne-a deschis ochii si ne transforma inima pe zi ce trece in a fi cat mai sensibili in a vedea nevoile altora. Pana la urma asta facea Cristos: vorbea despre Imparatia lui Dumnezeu si vindeca oamenii.
Sunteti cativa dintre voi care mi-ati spus ca va rugati pentru noi, stiu ca zilnic cineva se roaga pentru noi din biserica din care facem parte. Va spuneam ca mana ma durea tot mai tare si am crezut ca dupa luna asta o sa am dureri imense din cauza cazurilor dificile, in schimb dupa cateva rugaciuni (nu prea multe), dar spuse cu credinta mana imi este tot mai bine.
Am avut un mic accident in cabinet (Cristi), care poate fi destul de grav, dar am incredere ca Dumnezeu stie ce e mai bine si ca toate lucrurile sunt in mana lui. Intre timp ce scuturam un pacient mi-a intrat acul plin de sange in deget. Sincer in prima etapa am inceput sa ma enervez si sa disper, apoi dupa cateva secunde simteam cum ma calmez, am inchis ochii pentru cateva momente si am spus: Doamne TOATE lucrurile, toate sunt in mana Ta, faca-se voia ta. Stiu ca unul din 3 pacienti aici e HIV pozitiv, dar ma repet, toate lucrurile sunt in mana Lui si ne bucuram sa il avem pe El in control peste tot ce se intampla in vietile noastre.
Multumim de rugaciuni, multumim pentru fiecare dintre voi care sustineti ceea ce facem aici.
Misiune Mozambique Februarie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
Ne vine greu sa credem ca am reusit sa ne intoarcem in Mozambique de aproape o luna de zile. Timpul trece asa de repede si parca nu reusim sa realizam in intregime ca ne-am intors la locul pe care il numim ca si familie ACASA.
David s-a bucurat cel mai mult de reintoarcere, 3 zile cat am fost pe drum a intrebat in continu cate avioane si cate zile mai avem pana la Josue si Keren (prietenii lui de aici). Cand am ajuns in Inhaminga – unde locuim noi, desi am lipsit 3 luni , simteam ca parca plecasem doar de 1 saptamana. Asta pentru ca in perioada cat am fost plecati in Romania ne-am simtit foarte bine. Aveam nevoie de o pauza si de un timp de relaxare, dar cel mai mult aveam nevoie sa ne intalnim cu biserica noastra si cu oameni apropiati noua. Va multumim din toata inima celor care v-ati facut timp sa va inatalniti cu noi, la fel celor care ati fost mai ocupati dar macar ati reusit telefonic sa vorbiti cu noi si va multumim incaodata celor care ne-ati asigurat un loc unde sa stam timp de 2 luni.
Mozambique se schimba de la an la an. Nu pot sa va spun daca in bine sau in rau, doar vedem ca se transforma pe zi ce trece. Suntem in al treilea an aici si sincer locurile care le cunosteam intr-un fel in 2008 (cand am venit prima data) arata foarte schimbate. Se vede interesul oamenilor de afaceri in a gasi noi locuri si oportunitati de a investi. Odata cu asta sunt binecuvantati si mozambicanii de rand prin faptul ca li se ofera noi oportunitati in a gasi un loc de munca, dar din cauza multidudinii de straini care vin, intermediarii profita si dicteaza preturi tot mai mari la mancare. Stim ca pretul la nivel mondial al mancarii creste in fiecare zi, dar aici incepe sa fie absurd (un litru de lapte produs in Mozambique a ajuns la 3 dolari litrul). Zonele specifice Africii (cu animale salbatice si jungla neatinsa) sunt tot mai rare. Chiar daca unde stam noi suntem inconjurati de sute de km de savana si padure, in afara de maimute, serpi si inca cateva animale, nu mai poti vedea aproape nimic din lucrurile specifice candva acestei zone (in afara de saracie si oameni bolnavi). Pentru Mozambique, perioada feburuarie – martie inseamna sfarsitul verii, cu temperaturi suportabile si slava Domnului si cu precipitatii suficiente pentru culturile de anul acesta. Am crezut ca plecand de la minus grade si ajungand aici la peste 30 de grade (cu plus) o sa ne puna corpul greu la incercare dar am fost uimiti ca in 2-3 zile ne-am adaptat si totul a fost suportabil si acceptabil. Transpiram toti trei ca si cum am fi iesit de sub dus, dar asta e ceva obisnuit pentru Beira (orasul in care am aterizat). Din prima zi de cand am ajuns acasa deja am avut oameni care ne-au cerut ajutorul la cabinet, ceea ce ne-a facut sa ne simtim utili si binecuvantati ca putem ajuta. Avem in medie 9-10 tratamente pe zi facute aici la clinica, cu dificultatile cu care ne-am obisnuit deja. Majoriatea persoanelor vad pentru prima data un dentist, tremura, sunt agitati – nu stiu ce ii asteapta. De multe ori prima data cand vin la noi la clinica este pentru ca nu mai rezista de durere sau pentru ca sunt foarte umflati si plin de infectii. Chiar daca primul tratament de multe ori e inlaturarea restului de dinte care cauzeaza infectia, ulterior avem posibilitatea sa ii chemam din nou si pentru celelalte probleme care le au si de obicei se intorc. Revin pentru ca le explicam ca le putem salva ceilalti dinti si ca daca nu se intorc in cativa ani nu o sa mai aiba cu ce sa mestece. Sunt la fel de respectuosi ca tot timpul, cu atit mai mult ca stau in fata unui medic. Multi dintre ei sunt foarte mirati ca un dinte care doare mai poate fi salvat. Si in anul 2011unii dintre ei cred ca daca un dinte doare, doare din cauza unui “vierme” care a crescut in el si care provoaca durerea si ca dintele odata ce doare e irecuperabil.
Deocamdata nu am inceput sa iesim cu clinica mobila in acest an, vom incepe doar din aprilie, avem foarte mult de lucru aici si mai sunt cateva mici lucruri de reparat inainte sa ne reluam activitatea cu ea. In plus drumurile inca sunt pline de noroi, nu putem pleca. Ce incercam sa facem intre timp e sa mergem la scolile din jurul nostru si sa le facem cursuri de igiena. Am inceput cu scoala din baza noastra si deja avem planificat pentru martie inca cel putin o scoala (catolica) la care vom merge. Lipsa igienei e cauza celor mai multor boli care le au oamenii de aici si simtim ca e un lucru cu care puteam sa ajutam.
Biserica din Inhaminga e tot mai numeroasa, cladirea care au terminat-o de construit acum cateva luni de zile, se pare ca in scurt timp va fi neincapatoare – Domnul sa fie laudat.
Am fost provocati in ultima vreme de versetul din Matei 7:24 si intrebarea “Pe ce ne construim viata?”, iar mesajul lui Isus e asa de clar in solutia pe care ne-o da la aceasta intrebare si anume pe cel ce asculta acesta cuvinte ale mele si le pune in practica este un om care construieste pe fundatia potrivita.
Stiu ca nu e foarte la indemana stanca sa construiesti pe ea dar e singura care in situatii de cotitura, de incercare si de criza ne va oferi ceea ce ne asteptam: siguranta, protectie si putere de a construi mai departe. Iar situatiile de criza cu siguranta vor certifica fundatia pe care cladim. Si cand ne analizam la acest capitol ne gandeam ca atat pentru noi cat si pentru altii ar fi trist, desi e putin spus, poate dezastruos ca in mijlocul unei furtuni tu sa stai linistit dar sa te trezesti de fapt ca iti fuge pamantul de sub picioare.
Cred ca noi ca si indivizi si ca biserica a lui Cristos avem posibilitatea sa transmitem un mesaj curat si de incurajare demascand minciunile si superficialitaea celor care incearca sa ne dicteze altfel de principii zi de zi prin TV sau internet. Momentele de criza ne ofera posibilitatea de a prezenta lumii o viziune si o solutie alternativa – singura solutie in care putem sa ne incredem 100% ca nu va da gres. Noi alegem cuie dam crezare, putem alege pe care dintre mesaje le lasam sa rodeasca in noi.
Ca si motive de rugaciune pentru anul acesta:
- Se pare ca policele de la mana dreapta a lui Cristi e inca afectat de cateva zile mai grele de lucru care le-a avut la sfarsitul lui 2010. A crezut ca ii va treace dupa o pauza asa de lunga dar se pare ca inca sunt urme
- este primul an in care suntem acoperiti de o asigurare medicala pe toata perioada in care vom fi aici, sa ne ajute Domnul sa nu avem nevoie de ea
- Sa avem pace in deciziile ce le luam ca si familie in 2011, este ultimul an (din cei 3) care i-am promis initial ca ii vom avea aici, dar ne vedem foarte utili in ce facem si ne e greu sa ne oprim. Vrem sa avem pace in orice decizie am lua cu privire la intoarcerea noastra sau nu aici si in 2012. Le lasam toate in mana Lui, dar ce e 100% sigur e ca ne place foarte mult ce facem acum.
Va imbratisam, Domnul sa va binecuvanteze pe tot
Misiune Mozambique Mai 2010
Am asteptat cu nerabdare sa va scriu ultimele vesti despre cat de bun e Dumnezeu cu noi aici. Ne-am rugat mult timp pentru ca Dumnezeu sa ne vada pregatiti pentru al sluji pe El cu toata inima si cu tot ce putem noi. Au trecut multe luni de zile de cand ne rugam si tot faceam drumuri “interminabile” spre autoritatile de aici pentru a ne da toate aprobarile ca sa putem lucra liber pe oricine are nevoie.
Acum 10 zile aveam promisiunea ca vom primi ultimul act care ne permite sa lucram pe oricine si nu pe ascuns. Am asteptat sa vina autoritatile sa inspecteze cabinetele care le avem aici (cel fix si cel mobil); dar specific modului de lucru african – nu au venit. Era a 3-a oara in 2 luni cand ne-au promis ca vin si pur si simplu au hotarat ca au alte lucruri de facut. Ajungand la limita rabdari, ne-am pus pe genunchi si am vorbit cu Dumnezeu spunandu-i ca o sa incercam sa facem din nou tot ce tine de noi in a obtine acest ultim act si daca nu il obtinem pana in 15 iunie inseamna ca e un semn de la El ca e timpul sa plecam de aici. A doua zi impreuna cu alt misionar de aici am plecat sa vorbim cu medicul sef al unei mari parti din Mozambique. Pentru a vorbi cu el trebuie sa iti faci programare cu zile sau saptamani inainte si de obicei e plecat si nu poti sa te intalnesti cu el. Dar Dumnezeu a facut o minune si cand am ajuns la Beira (la biroul lui) era acolo si ne-a primit in cateva ore. Desi discutiile au fost foarte directe, si-au recunoscut greseala si in 2 zile au trimis persoana care trebuia sa ne dea ultima autorizatie.
Asa ca dupa 4 zile consecutive in care am facut peste 1200 km de jungla (peste 30 de ore de condus) si dupa luni de zile de rugaciune si batut la usi la autoritati avem toata libertatea sa lucram pe oricine are nevoie de ajutorul nostru. Asta e o minune, pana acuma luam cativa pacienti si ii inghesuiam inauntru in cabinet si inchideam tot ca sa nu se vada ca lucram. Aveam acceptul spitalului din zona dar nu aveam acceptul autoritatiilor centrale, si nu pentru ca nu erau in regula actele noastre, ci pentru ca ei se incapatanau sa tot amane semnarea lor (desi stiau ca totul e in regula).
Suntem fericiti ca El a hotarat ca e bine sa ramanem aici si ca ne da ocazia sa IL servim in continuare in zone in care e nevoie mare de misionari si de medici. A doua minune este ca pe langa ca am primit acceptul pentru clinica fixa au recunoscut ca clinica mobila este foarte utila pentru oamenii de aici si ca in decurs de cateva saptamani o sa o putem folosi (mai avem nevoie de niste clarificari). Suntem bucurosi pentru ca asta vroiam sa facem si stiam ca asta vrea si Dumnezeu cu noi.
Dupa ce stai un timp mai indelungat in Africa, pe langa sanatatea care ti-e pusa in pericol aproape tot timpul, realizezi ca sunt alte pericole si mai mari. Pericole care poate nu dor ca si atunci cand esti bolnav fizic, dar te fac sa devi indiferent si “imun” la tot ce vezi in jur. Pentru ca in multe zone din Africa vezi tot ceea ce inseamna extrem din punct de vedere al saraciei, a foamei, a bolilor si a intunericului spiritual tinzi sa iti “inchizi” inima si sa nu te mai atinga lucrurile care le vezi zi de zi. Probabil e un mecanism de aparare al mintii la multitudinea de lucruri pe care ochii le vad dar pe care mintea le intelege ai asta pentru ca e imposibil omeneste sa le rezolvi. Vezi zilnic saracie, mizerie, boli urate de tot, suferinta si realizezi ca poti face foarte putin pentru ei. Ma uitam zile trecute peste niste statistici care m-au socat si care consider ca sunt importnate sa le scriu aici: in lume la fiecare 5 secunde un copil moare din cauza foamei – asta inseamna ca 60% din totalul de decese la nivel mondial din randul copiilor, sunt din cauza foamei. La fiecare secunda care trece, in lume moare un om din cauza foamei. Adunate rezulta un total de aproape 40 milioane anual. Deci “boala secolului” nu e HIV, cancerul sau bolile cardiovasculare – ci foametea. Suntem peste 6 miliare de oameni in lume, din care peste 2 miliarde suntem crestini delcarati. Producem anual mancare suficienta pentru 12 miliarde de oameni, dar 1 miliard dintre noi sufera de foame si 40 milioane mor annual din aceasta cauza. E lucru real care pe mine personal ma face sa ma gandesc cat de binecuvantati suntem sa avem ce manca (si mai mult de atit). Ne face sa ne bucuram ca putem intinde cateva maini sa ajutam prin ce facem aici.
Dar dincolo de saracie, cel mai dureros lucru care il poti vedea aici e intunericul spiritual. E incredibil ca in zilele noastre oamenii apeleaza pentru asi rezolva problemele la diavol, si nu din lipsa de cunostinta, ci stiind ce fac si apeland la oameni care lucreaza direct cu cel rau. Vrajitorii de aici au tot felul de metode de a cere prezenta diavolului si de a cere ca el sa pune stapanire pe oamenii. Majoritatea oamenilor de aici apeleaza la vrajitori foarte des. Parte din oameni sunt pusi sa participe la tot felul de ciudatenii: sa bea sangele unui animal sacrificat in urma cu cateva secunde, vrajitorul de multe ori isi umple gura cu sange si il imprastie pe fata celui care i-a cerut ajutorul, sunt pusi sa poarte tot felul de “talismane”. Cel mai trist e ca sunt exemple in care diavolul aparent le rezolva problema, dar cu rezultatul vanzarii sufletului.
Duminica asta eram la o biserica in jungla la cativa zeci de km de unde stam noi. Esta o biserica realtiv veche in care misionarii au lucrat ani de zile si care acuma are pastor propriu si un grup de frati care vin constant la adunari. Cel care a predicat, a vorbit foarte mult impotriva vrajitorilor si a inchinarii la diavol. La sfarsitul programului cateva persoane au cerut ca misionarii sa se roage pentru ei pentru iertarea pacatelor si pentru vindecare punandu-si mainile peste ei. In timp ce misionarii se rugau eu stateam cu ochii deschisi si ma uitam dupa David si la cei care se roaga. Apoi a urmat ceva care ma socat pe mine si pe multi care eram acolo: sotia pastorului, care s-a deschis si mai mult in aceea dimineata pentru Dumnezeu, a inceput sa fie “abuzata fizic” de un duh strain de Dumnezeu (sper ca este o expresie potrivita, nu am mai vazut asa ceva – nu stiu cum sa descriu corect ce sa intamplat). Ce am vazut este cum, impotriva voii ei era trantita si rostogolita peste si printre ceialalti oameni care erau in jurul ei si striga disperata si speriata. Noi suntem de obicei foarte (poate prea) rezervati la diferite manisfestari de genul asta (pentru ca am vazut multe falsuri), dar de data asta realizam ca totul este socant de adevarat . Se vedea pe fata ei ca este speriata si mirata de ce i se intampla. In urma cu cativa ani apela si ea la vrajitori dar acum se stia libera de orice stapanire a celui rau. Misionarii si-au pus mainile pe ea si dupa cateva minute de rugaciune a reusit sa se calmeze. Cateva minute nu avea putere sa stea pe picioare si era foarte mirata ca ei i s-a intamplat asa ceva. E clar ca cel rau lucreaza aici in moduri straine de ce am vazut noi pana acum. Am crezut ca asta tin de domeniul trecutului si ca sunt doar pentru perioada cand citeam in Biblie despre minunile care le facea Isus, dar se pare ca sunt foarte prezente. Nu stiu sa descriu mai bine in cuvinte ce am vazut, e nou pentru noi si ne face sa na gandim la “bezna spirituala” care e aici.
Fiti multumitori pentru linistea care o aveti si pentru tot ce primiti din mana lui Dumnezeu.
Cu siguranta de luna asta ritmul de lucru la clinica va creste dar cel mai minunat e ca o sa putem fi mai liberi in abordarea oamenilor cu privire la viata lor.Va rog sa va rugati pentru urmatoarele lucruri:
- Sa nu ni se mai puna nici un fel de piedica din parte autoritatilor
- Sa fim paziti din punct de vedere al sanatatii, nu am reusit si nu cred ca anul acesta ne vom face asigurare medicala
- Pentru David, sa stim cum sa il crestem aici si sa reusim sa ii complectam lipsurile pe care le are in Africa
- Sa reusim sa pregatim totul cat de repede pentru a merge si cu clinica mobila
- Vrem in continuare sa sapam o fantana, vrem ca Domnul la timpul potrivit sa ne dea fondurile necesare pentru acest proiect.
