Mozambique (final de an 2010, planuri pentru 2011)

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Dragi prieteni

De cateva zile am ajuns in Romania pentru o perioada de odihna si pentru a vizita mare parte din prietenii care ne sustin in Mozambique. Ne simitim foarte bine sa fim acasa si sa ne intalnim cu cat mai multi dintre voi.

Mare parte din timpul pe care il avem in Romania vom fi in Oradea (in rest in Satu Mare). Daca vreti sa va intalniti cu noi, suntem in Romania pana in jurul datei de 20 ianuarie, cand vom pleca in Mozambique pentru un an de zile.

Foarte pe scurt vrem sa va scriem ce sa facut in anul 2010 (perioada aprilie – noiembrie).

Am avut in total peste 500 de persoane care au beneficiat de ajutorul nostru ca si medici in Mozambique (in anul 2010). Au fost facute aproape 700 de tratamente in aceasta perioada, tratamente deobicei de un nivel de dificultate destul de ridicat (majoritatea oamenilor vin cu tot felul de boli acute sau cronice, e dificil sa intervii in faza acuta).

Am avut un total de 5 iesiri cu clinica mobila, in care am reusit sa tratam 235 de persoane. In majoritatea timpului, toti oamenii care ne-au cerut ajutorul, au fost tratati (au existat mici exceptii).

In prima parte a anului 2010 am avut probleme cu actele clincii de acolo, dar dupa nenumarate si foarte lunig drumuri de Beira (si presiune pusa pe autoritatiile de acolo) am reusit sa le rezolvam si sa ne continuam munca noastra.

Pe partea spirituala, echipa de misionari mozambicani care vine cu noi este foarte buna. Sunt 2 baieti foarte destepti si cu inima deschisa pentru Domnul. Tot timpul cat noi am lucrat ei au vorbit cu oamenii de afara, le-au spus despre mantuire si s-au rugat cu ei. Sunt o binecuvantare pentru oamenii de acolo si pentru noi. Pentru noi ar fi imposibil sa vorbim cu oamenii din cauza naturii a ceea ce facem (oamenii nu pot vorbii in timp ce noi le lucram la dinti). Pe langa asta peste 90% din ei nu stiu portugheza sau engleza (cunosc doar dialectul local SENA).

In 2011 vom fi plecati pe perioada ianuarie – noiembrie. Va fi cea mai lunga perioada a noastra acolo, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra in rugaciune, la fel si pe partea financiara. In inaurie cand plecam avem cele mai mari cheltuieli (bilete de avion, asigurari de sanatate, acte de rezidenta, altele…).

Va rog sa va puneti deoparte timp de rugaciune pentru noi. In fiecare an cand mergem autoritatiile vor sa ne puna piedici, cel rau incearca sa ne preseze financiar si in alte moduri. Stim ca totul va fi bine, dar avem nevoie de sustinere in rugaciune (stim ca mare parte din voi o faceti si va multumim).

Ca si familie ii multumim in fiecare zi Domnului Isus pentru increderea care o aveti in noi si pentru fiecare persoana care sustine ceea ce facem acolo.

Va dorim un timp binecuvantat cu ocazia sarbatorilor care vin, deasemenea un an 2011 binecuvantat si ramaneti aproape de singurul care da speranta si sens vietilor noastre, Domnul nostru Isus Cristos.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca fiecare jertfa facuta.

Cristi, Monica si David Osan
cristisimonicaosan@gmail.com

Misiune Mozambique Octombrie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Am avut din nou o luna binecuvantata de Dumnezeu dar si plina de provocari spirituale si fizice. Am iesit cu clinica mobila in Chupanga, o localitate aflata chiar pe malul raului Zambezi. Un drum extraordinar de frumos pana acolo, cu padure deasa, in rest cu obisnuitele zone de savana. Am avut 2 evanghelisti care au mers in Chupanga cu 6 zile inainte pentru a anunta sosirea clinicii mobile. Eu, impreuna cu alti misionari si lucratori colegi, am prezentat planul care il avem autoritatilor precum si diplomele noastre spitalului care are in administratie aceasta zona. De fiecare data cand iesim cu clinica mobila, cu o saptamana inainte prezentam planurile spitalului din apropiere pentru ca avem nevoie de aprobarea lor verbala. Cu toate acestea inainte de toate mergem sa vorbim cu spitalul din localitatea unde stam noi si le adresam o invitatie si in acelasi timp ii informam de urmatoare iesire cu clinca mobila. Sunt lucruri cu care ne-am obinsuit deja, pasi normali in viziunea autoritatilor de aici (chiar daca ai drept de lucru). Ni se da voie sa iesim doar daca lucram in colaborare cu spitalele din zona si daca doar daca permitem tehnicianului din zona sa asiste.
Am ajuns in Chupanga destul de repede, dimineata… deja erau un grup de oameni care ne asteptau. Caldura era insuportabila pentru noi, am avut zile cu temperaturi de peste 42 de grade. Am incercat sa gasim un loc cu umbra unde sa asezam clinica, a fost imposibil… totul era uscat. Am montat generatorul si restul lucrurilor ce trebuie puse pentru a functiona clinica si intr-o ora am si pornit lucrul. Din prima zi aveam pe lista zeci de persoane care asteptau sa primeasca ajutor din partea noastra. Am avut oameni care au venit de la distante de peste 20 km fara apa si uneori chiar fara mancare pentru drum, pornind cand era noapte si au ajuns la cateva ore dupa noi. Cativa dintre ai au trecut raul Zambezi cu barca si apoi au mai facut cativa km pe jos, doar ca sa ajunga la clinica. Au asteptat si 2 zile sa le vina randul la cabinet, dar au plecat majoritatea cu problemele rezolvate. Multi dintre ei ajungeau la 6 dimineata la noi si au fost dintre ei care au intrat sa ii tratam doar la ora 21.45 – 22.00. Asteptau acolo in fata clinicii, in soare, fara mancare… la un moment dat am decis sa le dam din painea noastra ca sa fie in stare sa mai astepte si sa nu lesine in timpul tratamentelor (din cauza anestezicelor si a caldurii) si sa aiba putere sa se intoarca acasa.
Conditiile in care am lucrat toata saptamana: au fost la temperaturi foarte mari, cu halatul pe noi, cu manusi de latex, cu masca pe fata , cu niste ochelari mari de protectie si cu o clinica pusa la soare si cu un aer conditionat care a refuzat efectiv sa functioneze. Hainele erau tot timpul ude pe noi, transpiratia curgea de pe frunti ca si cum ai face dus… ne trebuiau minute doar ca sa ne punem manusile de latex pe maini, din cauza transpiratiei….oamenii erau transpirati si mizerabili, cu un miros groaznic (unii dintre ei) si cand isi deschdeau gura plina de infectii simteai ca vrei sa renunuti la a mai face ceva…. . Am reusit sa ajutam 75 de persoane in 4 zile si jumatate si am avut un total de 88 de tratamente facute. Din cauza temperaturilor nu am reusit sa rezistam mai multe zile, in prima zi eu personal am baut peste 6 litri de apa. In plus de asta, in mijlocul saptamani a crapat motorul generatorului care il aveam cu noi, fapt care ne-a oprit pentru o vreme (pana un coleg a mers sa aduca alt generator de la peste 100 de km). Fara electricitate nu puteam sterizliza, am decis sa oprim lucrul imediat in acea seara. Intr-una ditre zile am inceput lucrul dimineata si am terminat doar undeva pe la ora 22.30. Dupa-masa doar am mers repede sa mancam ceva (doar o felie de paine cu ceva pe ea) si intram din nou la lucru. Un ritm de lucru crescut, dar aveam o echipa in spate care se ruga pentru noi sa ne dea Domnul putere. In plus de asta stiu ca sunt si dintre voi care s-au rugat pentru aceasta iesire, multumim din toata inima pentru tot.
Nu va zicem lucrurile astea ca sa ne plangem, dimpotriva… suntem atit de multumitori si de fericiti ca putem sa ajutam aici cu ce stim noi mai bine si stim ca fara harul Lui nu am putea sa ii implinim chemarea si nu am putea merge nici macar un pas mai departe. Tot timpul cand iesea un om de la cabinet, ma uitam dupa el si ii vedeam fericirea ca a scapat de o problema care il chinuia poate si de ani de zile (am avut persoana care spunea ca din 2007 avea dureri la un anumit dinte ala si avea saptamani la rand in care nu putea dormi). Eram fericiti, chiar daca simteam ca toate puterile ne lasa si daca simteam ca lesinam de caldura. Suntem fericiti ca putem ajuta impreuna cu echipa care vine cu noi, atit trupul dar si sufletul fiecarui om. Realizam in fiecare zi, ca ce fac aici misionarii si noi ca si medici, este o nebunie si o inconstienta privit asa doar prin randurile unui email, dar dragostea din Dumnezeu Tatal care a fost turnata in noi penrtu oamenii de aici si dorinta ca ei sa auda vestea buna ca El ii iubeste si ii chema la El e tot ceeea ce te face sa mergi mai depate in nebunia aceasta, o nebunie pentru Cristos. Daca vii cateva zile si stai in cabinet si asculti povestea vietii celor care au reusit sa ajunga la tine, iti dai seama cat de valoros e darul pe care l-a pus Dumnezeu in tine si ca viata e pur si simplu prea scurta sa ti-o pierzi cu nimicuri.
Ne dam seama ca tot ce se intampla aici e doar prin mila si indurarea lui Cristos. De la faptul ca avem 2 clinici in care sa lucram, avem toate materialele si aproape toate instrumentele necesare, bani pentru sustinerea noastra aici au fost tot timpul, oameni care sa se roage si sa ne incurajeze – la fel tot timpul… realizam zi de zi ca sunt binecuvantari ale lui Dumnezeu. Suntem fericiti ca noi ca si romani medici impreuna cu voi cei care ne sustineti de acasa (in proportie de 99% romani) – reusim sa facem un lucru asa de deosebit ,ce arata o frantura din dragostea fara margini a Tatalui. Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca va rugati pentru noi si pentru ca vedem intre voi oameni care sunt gata sa ajute si gata sa aprezieze mai mult decat orice o “investitie vesnica”.
Am plecat sambata (16 oct) din Chupanga, mana mea dreapta refuza efectiv sa mai faca anumite miscari si era umflata (din cauza oboselii). Au ramas zeci de oameni care inca mai aveau nevoie de ajutorul nostru, dar si daca ramaneam luni de zile acolo tot asa plin era. In zona este un fel de infirmier care nu are nici o calificare in domeniul medicinei dentare, dar care incearca sa faca extractii. La un moment dat, m-am oprit in a tine socoteala la oamenii care veneau si spuneau ca au fost la spital si le-au rupt coroana dintelui si nu le-a mai scos radacinile pentru ca nu mai stia infirmierul si nici nu avea
Biserica din Mozambique
instrumete pentru asta. Infirmierul este un tanar care vroia sa ajute si dornic sa stie cat mai multe, dar efectiv in imposibilitate de a ajunge la o scoala de medicina. Apreciez totusi ca a venit la clinica si a stat acolo 2 zile in care s-a uitat si punea intrebari, sper ca am reusit sa il ajut in a lucra putin mai bine, el spune ca i-am fost de foarte mare ajutor si imi multumea. Chiar daca nu are pregatire, din pacate e singura optiune in acest moment pentru a ajuta oamenii din zona. Multi dintre oamenii de acolo au traumatisme psihice foarte serioase cand le pomenesti sa mearga la spital sa ceara ajutorul, multi dintre ei prefera sa ramana cu durerea de dinti sau cu infectiile.
Pentru David totul este o aventura si ii place mult sa se joace cu copii din zona si de data aceasta a trecut de la joc la a imita o predica. Aici e obiceiul ca atunci cand cineva spune Aleluia biserica sa ii raspunda Amin, si el s-a asezat pe platforma din spate a clinici inconjurat de vreo 30 de copii si striga Aleluia iar toti copii in cor raspundeau Amin, dupa care a inceput sa imite o predica, vorbind apasat si gesticuland parca sa se faca sigur inteles de copii, care stateau si ascultau. Copiilor le placea sa se joace cu el (e singurul copil alb cu care s-au jucat vreodata), il tot strigau sa iasa afara la joaca si ii tot aratau motocicleta lui de jucarie sa vina sa il impinga, dar uneori nu avea nici el nici o putere din cauza calduri desi lui ii place mult sa se joace cu “mota” si cu ei. Sa va rugati si pentru el sa il pazeasca Dumnezeu de orice boala si pentru noi sa avem putere sa il educam si sa compensam cu multa intelepciune ce nu are aici, desi pentru el acum la varsta aceasta cel mai mult conteaza ca noi ca si parinti suntem langa el si il iubim.
Cum ziceam si mai devreme, suntem fericiti in ce facem, suntem convinsi 100% ca asta e lucrul care l-a pregatit Dumnezeu pentru noi pentru inca cel putin un an de zile. Fericirea e si mai mare cand primim mailuri de incurajare de la voi si de sustinere in rugaciune.
Vreau sa va cerem sa va rugati pentru mana mea dreapta si mai ales pentru tendoanele de la degetul mare, de cateva zile pot face miscari foarte limitate si am dureri destul de mari (durerea ma impiedica cateodata sa lucrez). Sper ca e o problema de moment si va trece, am nevoie de putere sa lucram pe perioada care o mai avem de stat aici anul acesta.
Multumim pentru toata sustinerea voastra in rugaciune.

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Misiune Mozambique Septembrie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Una dintre cele mai mari provocari a noastre ca si crestini este ca in fiecare zi sa fim pregatiti, Dumnezeu ne poate cere chiar azi sa schimbam un lucru in viata noastra. Poate acel lucru este unul la care tinem mult, sau un obicei care tot timpul ne oferea scaparea din rutina de zi cu zi si poate confort. Atit timp cat lucrul acela este strain de Dumnezeu si mai mult de atita, pune un zid intre noi si El, cu siguranta trebuie indepartat. Pentru unii poate fi bautura, pentru altii mancarea sau ptr altii sute de ore petrecute pe internet. Trebuie sa realizam ca toate lucrurile de aici ne sunt date pentru un timp foarte limitat si nu au nici o greutate in comparatie cu cele vesnice.
Traind printre oamenii de aici si vazand ca se poate sa fi bucuros si fara o multitudine de lucruri in jurul tau, sau fara feluri speciale si diferite de mancare in fiecare zi, tot timpul iti pui intrebari daca noi ca si romani nu suntem prea mofturosi si daca nu cumva avem prea multe pretenti si prea putine momente in care ne intoarcem in ai multumii Lui pentru ca… putem bea atita apa cata vrem. Un lucru simplu pentru noi, nu asa de simplu aici.
Daca in Romania este timpul in care se apropie iarna, aici vara e doar la inceput. Temperaturi destul de ridicate, dar totusi suportabile fata de anul trecut. Dar dincolo de suportabilitatea temperaturii, ce e foarte dureros pentru noi, este in fiecare an, sa vedem ca tot mai putine fantani pot acoperi necesarul de apa in aceasta perioada. Sunt sapate la o adincime destul de mica, nu reusec in anotimpul calduros sa acopere toate nevoile a familiilor din zona. Chiar daca suntem aici de aproape doi ani, eu personal cand trec pe langa fantani si vad oameni care stau la rand cu bidoanele pentru apa ma face sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata, sanatatea si familia care mi-a dat-o.
In ultimele saptamani am avut 2 iesiri cu clinica mobila, iesiri in care am inceput tot mai mult sa ne apropiem de echipa cu care iesim si sa ajutam cat mai multi oameni. Am fost in zone in care singuri dentisti care i-au vizitat pana acuma, au fost dentistii dinaintea noastra care apartineau de Afrika wa Yesu. Ritmul in a doua iesire a fost destul de ridicat, dar nu mai mult decat puteam duce ca si familie, inca un exemplu ca Dumnezeu ne poarta de grija. Nu a fost nici un om care sa vina si sa nu primeasca ajutor – atit medical, cat si spiritual. Am avut in ultimele saptamani aproape 200 de tratamente facute, un numar nu prin care vrem sa ne laudam ci vrem sa ii multumim lui Dumnezeu pentru fiecare om care am reusit sa il ajutam. Am avut caz in care la o persoana a trebuit sa ii facem 5 tratamente urgente, era plina de infectii si durerea era foarte mare.
La clinca fixa, ca si luna trecuta, au venit tot mai multi oameni, lucru care pe mine personal ma bucura, pentru ca vrem in primul rand sa ii ajutam pe oamenii care locuiesc in jurul nostru.
Oamenii care vin cu noi si care se ocupa doar de partea spirituala, sunt niste oameni deosebiti. Nu tin minte sa ne fi simtit asa de bine ca si familie, asa cum ne simtim cand reusim sa vorbim cu mozambicanii care vin cu noi, la fel si cu ceilalti misionari. Toti sunt aici pentru un scop: ca prin ce le-a dat Dumnezeu ca si “meserie” sau chemare in viata lor sa arate dragostea lui Cristos. Am invatat multe lucruri de la ei si incercam sa fim deschisi si pentru altele. Am venit aici cu acelasi gand ca si ei: sa ne folosim cel mai bine chemarea care o avem. De multe ori avem impresia ca misionar inseamna doar cel care merge si zi de zi vorbeste cu oamenii despre Cristos (direct). Nu ne gandim la cati alti oameni, cu alte chemari specifice (si alte daruri) trebuie sa stea “in spatele” oamenilor care fac evanghelizarea propriu zisa. Avem in echipa un prieten din SUA, care de ani de zile se ocupa in majoritatea timpului de partea mai “hard” a lucrarii: repara orice masina, orice utilaj, orice aparat, orice instalatie, se ocupa de provizii pentru scoala de aici, multe altele… La prima vedere, ai putea spune ca nu il poti numi misionar, pentru ca nu prea vorbeste cu oamenii directe despre Cristos (decat in foarte putine cazuri)… Dar cand stai aici cateva zile, iti dai seama ca fara el misiunea nu ar merge, sau ar merge foarte greu, iti dai seama ca este un om de care depinzi foarte mult si pentru care Dumnezeu a avut o chemare speciala. Pentru noi este si va fi un exemplu de om care dincolo de preconceptii aiurea, stie sa auda ce vrea Domnul de la el si isi urmareste chemarea cu incapatanare. La fel si noi, am venit aici cu o chemare specifica: sa ajutam prin darul nostru de a fi medici dentisti orice om care ne cere ajutorul; asta colaborat cu a vorbii cu oamenii despre Cristos, ori de cate ori avem ocazia. Am stiut clar si de la inceput ca noi nu suntem chemati aici in primul rand ca si oameni care sa vorbeasca direct evanghelia, ci mai mult indirect – prin meseria noastra si in majoritatea timpului “prin gura altora”. In majoritatea timpului, cand plecam cu clinica, suntem asa de ocupati ca nici nu ar fi posibil din punct de vedere al timpului sa vorbim cu ei. Scriem toate astea pentru ca stim multe dintre preconceptii, si cea mai des intalnita: ca a fi misionar inseamna doar cel care sta cu Biblia pe strada intr-o tara tara straina si daca se poate saraca si daca rezista sa manance la fel si ca muritorii de foame de acolo. Total gresit, parerea noastra e ca fiecare suntem diferite membre, cu diferite intrebuintari, dar parte a aceluiasi trup – CRISTOS. Si, asa cum zice Cuvantul, nu putem dispretui pe altul, zicand ca e mai putin important ce face.
Ne pregatim in octombrie sa iesim 6 zile cu clinica, plus inca vreo 5 zile vrem sa iesim intr-o zona mai saraca din punct de vedere spiritual, sa incercam, asa cum putem sa le aratam dragostea Lui. In rest ne ocupam de lucru la clinca fixa de aici, de acasa. Aici vrem sa va cerem sa va rugati pentru noi, caldura e tot mai mare, tantari tot mai prezenti… avem nevoie in continuare de rugaciuni pentru protectia Lui peste noi. Avem nevoie de putere de munca si de o apropiere cat mai profunda a noastra ca si familie fata de Cristos. Avem nevoie de un timp in care sa putem sa dam tot ce e mai bun din noi, dar in acelasi timp de un timp in care sa invatam sa ne deschidem ca si familie spre noi lucruri care vrea El sa ni le transmita.
Multumim, familia Osan.

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Misiune Mozambique August 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Pentru mozambicani viata pe zi ce trece e tot mai grea. Preturile la mancarea de baza (orez si grau) au crescut in cateva zile cu 50%. Pana acuma mancau doar ce avea in gradina plus paine sau orez. Acum isi vor permite foarte greu sa isi mai cumpere ceva. Avem de multe ori oameni care vin la noi si insista sa cumparam un pumn de legume de la ei doar ca sa poata sa isi cumpere sare pentru mancare. Chiar daca nu avem nevoie atunci pe moment de ce ne vind, de multe ori cumparam doar ca sa ii ajutam.
Pentru ca preturile au crescut asa de mult, Mozambique trece printr-o perioda foarte dificla. Incepand de miercuri, in mai multe orase de aici, au iesit mii de oameni in strada ca sa ceara guvernului sa ii ajute cumva in a scadea preturile la loc, ca sa isi permita sa manance macar. Au primit in loc de ajutor gloante de cauciuc si gloante adevarate. In 2 zile de confruntari sunt 10 morti confirmati si peste 400 de raniti. Politia din capitala Maputo, dupa ce si-au terminat gloantele de cauciuc au trecut la munitie de razboi – asa se explica decesul a cel putin 10 persoane. Se pare ca saptamana asta va fi la fel de tensionata, dar e de inteles pentru ca oamenii sunt disperati.
Noi in schimb incercam sa ne concetram si incercam sa ajutam in continuare cu ce putem. Aveam programate 2 iesiri cu clinica mobila in august, dar o saptamana de ploaie ne-a oprit sa mergem in prima deplasare. Am reusit doar la sfarsitul lui August sa iesim in o zona la 100 KM de noi (Muanza).
Cred ca iesirea care am avut-o acuma a fost lucrul la care visam de ani de zile ca si familie: sa ajutam cat mai multi oameni cu darul pe care Dumnezeu ni la dat. Am avut vreme buna, am avut pacienti care au venit sa ne ceara ajutorul si mai important decat orice impreuna cu echipa care am avut-o cu noi am reusit sa vorbim cu destul de multi oameni despre mantuire. Pentru ca am avut o zi in care dupamasa nu au venit foarte multi la clinica, am reusit sa ies si eu putin ca sa vad si altceva decat peretii cabinetului. Am reusit sa vorbesc cu o familie (cu ajutorul traducatorului care le stia dialectul) care era foarte prinsa in vrajitoarie si tot felul de lucruri mizerabile. Am stat si am vorbit cu ei destul de mult timp si am experimentat ceva deosebit. La un moment dat nu stiam ce sa le zic oamenilor care erau in fata mea si am inchis ochii pentru cateva secunde sa ma rog si sa ii cer lui Dumnezeu cuvintele potrivite. Si am primit raspunsul prin care Dumnezeu imi spunea ca nu trebuie sa ma ingrijorez ce sa spun, pentru ca El o va face. Cand am terminat rugaciunea – Domnul a inceput sa vorbeasca. Parca dintr-o data nu am mai avut nici o teama si nimic nu ma mai oprea in a discuta lucrurile cele mai potrivite pentru situatia in care era aceasta familie. Am vazut cum ascultau cu atentie toate cuvintele ce le ziceam si cum isi dadeau seama ca au gresit si ca trebuie sa arunce toate lucrurile care sunt inchinate diavolului. La sfarsitul discutiei i-am incurajat sa isi schimbe viata radical si sa invete sa traiasca pentru vesnicie. Le ziceam ca a avea vesnicia imrepuna cu Isus, trebuie sa scape de toate obiceiurile gresite si orice incercare ar venii peste ei sa stie ca singurul care poate sa le dea raspunsul potrivit e Dumnezeu. Trei persoane din aceea familie au ingenuncheat si au zis ca de acum vor sa il urmeze pe Isus cu orice pret.
Pentru mine a fost ceva nou si deosebit de incurajator. De cele mai multe ori eu nu am timp sa stau de vorba cu oamenii din cauza volumului ridicat de oameni care au nevoie de ajutorul meu medical. Deobicei eu lucram si 2-3 persoane stateau afara si vorbeau cu cei care asteapta sa intre la cabinet. Dar de data asta Dommul mi-a dat ocazia asta si am ramas uimit de puterea lui Dumnezeu. Probabil pana acuma ne lipsea si curajul dar si suntem constienti ca suntem foarte limitati si de limba, aici majoritatea vorbesc doar dialectul din zona, foarte putini stiu destul de bine portugheza.
In zilele care am fost plecati cu clinica, ne faceam probleme de David si cine si cum se va ocupa de el. Ne ingrijoram ca pentru el o sa fie prea mult si ca nu o sa reziste. Dar nu a fost asa. Zeci de copii din zona au venit sa se joace cu el (fara sa ii chemam noi). Erau curiosi sa vada cum arata un copil alb si sa il atinga si sa se joace cu el. Pentru David a fost cel mai bun lucru ce ii se putea intampla. Aici in baza nu are decat 2 prieteni, care desori lipsesc pentru ca sunt plecati in diferite locuri. Nu am avut nici o problema, copii se jucau impreuna, David era in culmea fericirii. Ne dam seama ca ii lipseste sa vada alti copii de varsta lui cu care sa se joace. In acelasi tims realizam ca pe langa lipsurile care le are aici, castiga si multe lucruri pentru viitorul lui.
Tot mai multi oameni vin si la clinica mobila si asta ne bucura pentru ca in primul rand vrem sa ajutam oamenii din zona noastra si apoi sa reusim sa ajungem si la altii.
Putem spune ca am avut o luna binecuvantata, la fel ne asteptam sa fie si septembrie.
Rugati-va pentru oamenii de aici, rugati-va pentru guvernul acestei tari. Le intelegem plangerile acestor oameni care sunt in strada, dar in acelasi timp multe tragedii se intampla la genul acesta de rascoale. Si noi am avut oameni din afara tarii care s-au rugat ani de zile pentru noi ca sa scapam de comunismul din Romania, la fel trebuie sa facem si noi.
Cu drag,
Cristi, Monica si David Osan

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Mozambique – 15.08.2010

Cornel C:

Cristi G:

Alin M:

Cornel C:

Imagini din Mozambique.

PREDICA VIDEO:

Misiune Mozambique Iulie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Dragi prieteni
Foarte des avem ganduri gresite cu privire la cum Dumnezeu ne priveste pe fiecare in parte. Incercam ca si crestini sa-L multumim pe Dumnezeu prin lucrurile pe care le facem. Si nu este rau, atata timp cat daruim din dragoste, cu toata inima si nu fortat. Daca facem pentru a ne linisti noua constiinta sau pentru a ne simti noi bine cu gandul ca am “mai adaugat o bulina rosie” in ochii Lui, ne inselam. De multe ori suntem suparati ca lucrul care il facem din punct de vedere spiritual nu e prea cunoscut si apreciat si atunci tragem concluzia gresita ca nu prea are valoare (pentru ca asa ne invata lumea). Adevarul e ca Dumnezeu asteapta sa traim in harul Lui si in libertatea care ne-o ofera El. Daca cei nemantuiti se uita la noi si vad doar forme si reguli cu siguranta vor spune ca nu vor inca o povara in viata lor (prin venirea in bisericile noastre). Daca ar vedea mai intai dragoste neprefacuta si fapte facute nu din obligatie ci fapte care “curg” din inima noastra, atunci l-ar vedea cu adevarat pe Dumnezeu si am vedea Trezirea Spirituala dupa care toti tanjim.
De fiecare data cand citesc Matei 9:13 in care Isus le spune ucenicilor si fariseilor Mila voiesc iara nu jertfa raman “hranit” bine de tot pentru cateva zile. De multe ori religiozitatea si cultura in care traim sau in care ne-am nascut ne tine pe loc si asa multi oameni pierd din aceasta cauza. Ma gandesc cati oameni pierd adevarata invatatura a lui Isus (care statea la masa cu pacatosii) doar pentru ca noi ne facem gardulete “sfinte”. Si cand construim gardulete in viata incepem sa vedem tot mai greu adevarata chemare a lui Dumnezeu, de a trai cuvantul Lui in dragoste pentru ceilalti si pentru El. Apoi in Matei 19:14 ne spune Isus ca imparatia cerurilor este pentru oamenii care sunt ca si niste copilasi. Copii sunt tot timpul plini de viata, gata sa se bucure, gata sa profite la maxim de tot ce a pus Dumnezeu in jurul lor. Cred ca la fel ar trebui sa fim si noi si sa nu mai traim in cutiutele noastre “sfinte”.
De ce va scriu asta: ganditi-va la oameni de aici din Africa care la fiecare ocazie pe care o au imediat sar de bucruie, canta si danseaza (la propriu danseaza) in fata lui Dumnezeu. Primul gand e: asta e din cauza culturii lor. Dar nu, nu e din cauza culturii. Au si ei biserici in care religiozitatea a prins radacini adanci si in care nu au voie nici macar sa zambeasca. Dar persoanele despre care vreau sa va scriu eu au o bucurie reala si sanatoasa. Bucurie care vine din faptul ca au o speranta pentru viata lor si ca stiu ca viata de aici e nimica comparabil cu vesnicia ce ii asteapta. Se bucura ca niste copii pentru fiecare binecuvantare care o vad in viata lor sau in viata altora. Stiu sa se bucure si daca au un pumn mai mult de mamaliga pe ziua care tocmai a trecut. Si bucuria lor e ca a unor copii care primesc o jucarie mult asteptata. Se duc si spun motivul lor de bucurie si de multumire la toti si se bucura impreuna. Nu le pasa ca maine nu stiu exact ce o sa manace ci AZI ei il lauda pe Domnul. Nu se gandesc ca parul nu le sta tocmai bine, sau ca hainele sunt vechi, nu au ingrijorari de genul masina imi face probleme. Vin pe jos km buni doar ca sa se intalneasca cu fratele sau sora de la biserica si sa se bucure impreuna de bunatatea Domnului. Pentru noi ca si familie cu siguranta timpul petrecut aici lasa urme foarte bune in viata noastra. Vedem cum ne schimbam perspectiva asupra vietii. Rugaciunea spre exemplu sa schimbat radical in familia noastra. Daca acum cativa ani ne rugam pentru tot felul de nimicuri, acuma incepem rugaciunea prin ai multumi Domnului pentru fiecare paine sau pahar de apa care le avem pe masa. O faceam si inainte, dar acuma fiecare rugaciune incepe cu multumiri de genul asta. Credem si vedem ca suntem o binecuvantare pentru cei de aici, dar intelegem tot mai mult ca si ei la randul lor sunt o binecuvantare pentru noi.
Iulie a fost prima luna in care am reusit sa ne folosim de clinica mobila. Am iesit intr-o zona numita Nhamacaringa, la 1 ora de mers cu masina de zona in care locuim. Am mers acolo impreuna cu o echipa de 4 romani care ne-au vizitat pentru 2 saptamani. Am stat 3 zile din care 2 am reusit sa lucram la capacitate maxima. In 2 zile pline de lucru am avut la clinica 55 de oameni care au cerut si au primit ajutorul nostru din punct de vedere medical. Am reusit sa le facem peste 65 de tratamente in 2 zile. Pe langa asta am avut cu noi o echipa de inca 6 oameni care se asigurau ca cei care stau si asteapta afara aud Cuvantul si ca se roaga cel putin odata cu ei. La un moment dat eram in total 12 oameni care participau la tot ce inseamna lucrarea de evanghelizare prin stomatologie. Aceasta e o bucurie pentru noi, mai ales ca la un moment dat nu mai speram sa avem vreodata aprobarea sa iesim cu clinca mobila. Ii multumim Domnului ca ne-a ajutat sa vedem acest vis realizat. In timpul zilei ceilalti misionari din echipa s-au ocupat sa faca program cu copii care au venit. Dupa fiecare 5-6 pacienti ieseam cateva minute doar ca sa vad cum se bucura copii ca fac ceva deosebit de programul lor zilnic.
Apoi am vizitat o zona foarte departata de orice civilizatie (Tarakita si Nhansonswe). Sunt cateva familii acolo (cu zeci de membrii fiecare…) care au nevoie disperata de Isus. Tot felul de credinte
ciudate si obiceiuri culturale nesanatoase ii tin incatusati pe oamenii din acele zone. Am stat de vorba la un moment dat cu un localnic si ne spunea ca nu a auzit niciodata de Isus si ca nu stie cine este acest Isus. Avea 5 sotii, copii nici nu mai vorbim. Practic la fiecare 2 ani de zile isi lua inca o sotie in plus. Poate multi dintre voi credeti ca ce necaz pentru prima sotie ca mai aduce pe una in familie. Surpriza este ca in majoritatea cazurilor prima sotie il pune pe barbat sa ia si pe altele pentru ca sa fie ajutor pentru ea cu munca la camp si purtatul de apa. Seara in zonele in care am fost s-a proiectat filmul Isus, o bucurie tot timpul. Proiectarea filmului e ca un magnet pentru toti oamenii. Majoritatea nu s-au vazut niciodata macar pe ei intr-o oglinda sau fotografie, ce sa le mai spui ca e un film cu ce a facut Domnul Isus acuma 2000 ani. Vin de curiozitate ca sa vada ce e acela un film si sa vada ce a facut acest Isus. La clinica fixa am avut mai putini pacienti si destul de putin timp sa ma ocup de ei, primele 2 saptamani fiindu-ne ocupate cu o conferinta organizata de Afrika wa Yesu (dar toti care au venit au primt totusi ajutorul nostru).
Vrem ca si familie sa multumim echipei de romani care a fost aici in Iulie. Poate nu isi dau seama dar a fost asa o mare bucurie sa avem prieteni care ne viziteaza si oameni cu care sa vorbim diferite lucruri. Ati fost si sunteti o bucurie pentru noi. Multumim de toate incurajarile care le-am primit prin voi.
In luna august avem planificate 2 iesiri cu clinica mobila (12 zile in total), ne bucuram ca putem sa ajutam atatia oameni. As vreau si eu de multe ori sa stau sa mai vorbesc cu oamenii dar e aproape imposibil din cauza numarului crescut de persoane care ne cer ajutorul din punct de vedere medical. Stim ca evanghelistii care sunt cu noi isi fac bine treaba, dar cateodata am vrea sa putem sa vedem si altceva decat peretii cabinetului.
Vreau sa va cer sa va rugati serios pentru iesirile noastre cu clinica mobila. Sa reusim sa avem grija cand suntem plecati de acasa si de David si de sanatatea noastra. Ritmul de lucru e foarte crescut cand suntem plecati si in acealasi timp vrem sa lucram cu placere in ciuda celorlalte piedici . De asemenea avem nevoie de rugaciune si de sprijin si privitor la partea financiara. Nu stam tocmai stralucit in perioada aceasta dar ii multumim Domnului ca nu ne-a lipsit din acest punct de vedere nimica de cand am inceput misiunea.
Multumim pentru tot sprijinul.
Fam Osan.

Cristi, Monica si David Osan

Inhaminga, Mozambique

cristisimonicaosan@gmail.com

Misiune Mozambique Iunie 2010

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Dragi prieteni, Vreau din nou sa va multumesc pentru toate incurajarile care le primim de la voi. Pentru noi asta e cel mai important, sa vedem ca sunt oameni care simt cu noi si care se roaga pentru lucrarea de aici.
Suntem tot mai constienti zi de zi ca tot ce se intampla este sub binecuvantarea Domnului nostru. Suntem tot mai multumitori si pentru perioada in care am avut voie sa lucram doar in perimetrul bazei de misiune. Stim ca asta a fost voia Lui pentru a ne pregati pentru ce urmeaza. Dar suntem foarte fericiti sa nu mai fie nevoie sa refuzam pe nimeni. Era asa de dureros si de frustrant sa vezi oameni care vin si iti cer ajutorul si noi nu-i puteam ajuta din cauza unor nenorocite de acte.
Am inceput lucrul normal la clinica si oamenii au inceput sa vina incet incet. Pentru ca e inceput de iarna e destul de frig si umed si nu se inghesuie foarte multi. Sunt zile in care vin 1-2 oameni, sunt zile in care vin si cate 6-7 (am avut zi si cu 17). Desi am fost obisnuiti cu un ritm mai crescut de pacienti, incercam sa ne obisnuim la ceea ce inseamna a lucra la un nivel normal pentru un medic. Cand aveam multi pacienti inainte (pacienti pe care imi era permis sa lucrez), aveam si cate 11-12 pe zi. Ritm care il poti tine doar cateva zile, dupa care personal simt ca nu mai rezist. Acum vin in medie 4 pe zi ceea ce mi se pare destul de normal. Fiecaruia dintre ei incerc sa le fac cat mai multe tratamente posibile, pentru ca stiu ca dupa ce “scapa” de ce le e mai urgent lor (durere) nu se mai intorc. Asta indiferent daca le spun ca mai au 3-4 dinti care pot sa ii tratez si sa nu ii piarda in urmatorii ani… nu mai apar pe la clinica.
Ne-am rugat mult ca atunci cand incepem sa lucram sa avem si un asistent bun si un om care sa vorbeasca cu cei care asteapta afara. Am fost binecuvantati cu 2 oameni foarte buni. Asistentul meu stie si engleza (atit cat sa ma inteleaga) si portugheza si sena (dialectul local). Asa ca nu mai avem probleme in a comunica cu cei care vin la cabinet. Cel care sta afara, are o inima potrivita pentru ce face, stie foarte bine cum sa vorbeasca cu oameni care stau si asteapta. Am stat de multe ori sa il ascult ce vorbeste cu ei si mi se parea extraordinar sa aud oameni care acceptau dupa o convorbire de cateva zeci de minute cu el sa vina la intalnirile de la biserica. Deja avem primele semnale din bisericile locale de oameni care au venit la noi sa ne ceara ajutorul (medical) si apoi dupa discutiile care le-au avut cei care stau cu noi, au hotarat sa isi shimbe viata si sa mearga la bisericile din zona. Asta ne-a facut sa avem lacrimi in ochi, eram super fericiti sa vedem si primele rezultate (mai vizibile) din punct de vedere spiritual.
Clinica mobila inca nu o putem folosi, toate la momentul potrivit… Cu toate astea am vrut sa iesim cateva zile si sa ajungem noi la oameni la care le e imposibil sa ajunga la la cabinetul fix iesim cateva zile si sa ajungem noi la oameni la care le e imposibil sa ajunga la la cabinetul fix (din cauza distantei). Am fost in o zona in care se ajunge destul de greu – Nhansoswe, cu multi oameni care au nevoie de Dumnezeu, o zona foarte greu accesibila din punct de vedere spiritual. Oameni cu mintea intunecata de diavol si prinsi foarte puternic in vrajitorie, cu crestaturi pe piele (facute cu lama) si cu foarte multe “talismane” la gat. Multi dintre copii pe care i-am vazut (mai ales fetele) au pe frunte si pe fata taieturi cu lama. I-am intrebat daca a fost dureros si au zis ca da si ca multi nu vor sa isi reaminteasca de acel moment.
Am stat cu ei 3 zile in care am reusit sa ii ajutam pe 30 dintre ei cu diverse urgente specifice meseriei noastre. In prima zi au venit 17, i-am ajutat pe toti – seara nu mai imi simteam mana dreapta. Cabinet nu am avut, decat unul improvizat: in cladirea bisericii (cladire din paie), pe un scaun obisnuit si pe cateva mese mici care le-am adus de la cabinet. Sterilizam cu un aparat mic care era legat la un generator. Nu sunt conditii tocmai ideale in care se poate lucra dar e cel mai bun tratament care il pot primi oamenii din aceasta zona. Cei care asteptau afara vorbeau cu pastorul din zona sau cu alte ajutoare care le aveam cu noi. A fost cel putin o persoana care dupa o discutie mai lunga, a recunosut ca are o viata mizerabila si si-a predat viata pe loc pentru Isus. Asta a fost cea mai mare incurajare pentru noi, aveam nevoie de asa ceva din partea Domnului. Seara, echipa cu care am fost, a proiectat filmul Isus, lucru care aduna tot timpul cel putin cateva zeci de persoane curioase sa-l vada pe Isus.
Speram ca e doar inceputul iesirilor noastre, pana acum am asteptat sa vina oamenii la noi (pentru ca nu puteam altfel), acuma vom incercam sa iesim noi cat mai des. Avem nevoie de sprijin puternic in rugaciune, pentru ca sa avem libertatea sa iesim cu clinica mobila. Ni sa promis ca pana la sfarsitul lui Iunie totul va fi ok si vom putea iesi, dar in stilul specific African – nu s-a intamplat nimic. E greu sa lucrezi in conditiile in care am facut-o in Nhansoswe zilele trecute, dar pana vom avea aprobari vom continua asa pentru ca da rezultate spirituale. Am incercat chiar zilele trecute sa pun presiune din nou pe cei care trebuie sa imi dea aprobarea finala pentru clinica mobila, dar singurul lucru care il obtin sunt doar promisiuni. Dar suntem fericiti ca totusi putem iesi, chiar daca nu e foarte comod si normal sa lucrezi asa conditii.
Pe langa asta incercam sa ne ocupam de toate problemele medicale in care ne putem oferi ajutorul aici in zona. Am avut o colega misionara care a fost muscata de un paianjen. Nu a simtit in momentul in care a fost muscata, dar a simtit cateva ore dupa. Piciorul sa umflat foarte tare, avea zone de necroza, jumatate picior nu si-l mai simtea si se vedea cum infectia avanseaza de la o ora de alta. La un moment dat eram asa de panicati, realizam ca daca in cateva ore nu scade inflamatia si infectia, poate avea consecinte grave. Dupa cateva zile de tratament puternic cu antibiotice (doze imense) am reusit sa oprim infectia. Eram asa de aproape sa chemam ambulanta (avion) din Africa de Sud, dar slava Domnului ca totul s-a terminat cu bine.
Cu cateva zile in urma 2 copii si 1 adult pe care ii cunoastem au fost muscati de caini. Spitalul de aici nu are vaccin antirabic. A trebuit sa merg la 200 km de noi ca sa obtinem vaccinurile (cainele era turbat). La inceput cei de la spitalul din Beira ne-au refuzat zicand ca nu este vaccin, apoi cu metode specific mozambicane (asemanatoare cu ce aveam noi in Romania acum cativa ani) au acceptat sa ni le dea.
Cu alte cuvinte o luna destul de plina dar si cu momente in care am avut timp pentru familia noastra (in zilele cand ploua tare nu vine nimeni lacabinet).
Luna Iulie va fi ocupata cu conferinta pentru echipa de aici (inclusiv noi), iar in a doua parte a lunii abia asteptam sa ne intalnim cu 4 romani care ne vor vizita pentru aproape 2 saptamani. Impreuna vom merge pentru cateva zile in zone in care este nevoie de ajutor atit medical dar mai ales spiritual.
Va rog sa va rugati pentru:
- Sanatatea noastra, ca Domnul sa ne pazeasca de afectiuni grave
- Intelepciune in a sti cum sa ne ocupam de fiecare om
- Sa putem iesi cat mai repede cu clinica mobila
Multumim.

Misiune Mozambique Mai 2010

Am asteptat cu nerabdare sa va scriu ultimele vesti despre cat de bun e Dumnezeu cu noi aici. Ne-am rugat mult timp pentru ca Dumnezeu sa ne vada pregatiti pentru al sluji pe El cu toata inima si cu tot ce putem noi. Au trecut multe luni de zile de cand ne rugam si tot faceam drumuri “interminabile” spre autoritatile de aici pentru a ne da toate aprobarile ca sa putem lucra liber pe oricine are nevoie.
Acum 10 zile aveam promisiunea ca vom primi ultimul act care ne permite sa lucram pe oricine si nu pe ascuns. Am asteptat sa vina autoritatile sa inspecteze cabinetele care le avem aici (cel fix si cel mobil); dar specific modului de lucru african – nu au venit. Era a 3-a oara in 2 luni cand ne-au promis ca vin si pur si simplu au hotarat ca au alte lucruri de facut. Ajungand la limita rabdari, ne-am pus pe genunchi si am vorbit cu Dumnezeu spunandu-i ca o sa incercam sa facem din nou tot ce tine de noi in a obtine acest ultim act si daca nu il obtinem pana in 15 iunie inseamna ca e un semn de la El ca e timpul sa plecam de aici. A doua zi impreuna cu alt misionar de aici am plecat sa vorbim cu medicul sef al unei mari parti din Mozambique. Pentru a vorbi cu el trebuie sa iti faci programare cu zile sau saptamani inainte si de obicei e plecat si nu poti sa te intalnesti cu el. Dar Dumnezeu a facut o minune si cand am ajuns la Beira (la biroul lui) era acolo si ne-a primit in cateva ore. Desi discutiile au fost foarte directe, si-au recunoscut greseala si in 2 zile au trimis persoana care trebuia sa ne dea ultima autorizatie. Asa ca dupa 4 zile consecutive in care am facut peste 1200 km de jungla (peste 30 de ore de condus) si dupa luni de zile de rugaciune si batut la usi la autoritati avem toata libertatea sa lucram pe oricine are nevoie de ajutorul nostru. Asta e o minune, pana acuma luam cativa pacienti si ii inghesuiam inauntru in cabinet si inchideam tot ca sa nu se vada ca lucram. Aveam acceptul spitalului din zona dar nu aveam acceptul autoritatiilor centrale, si nu pentru ca nu erau in regula actele noastre, ci pentru ca ei se incapatanau sa tot amane semnarea lor (desi stiau ca totul e in regula).
Suntem fericiti ca El a hotarat ca e bine sa ramanem aici si ca ne da ocazia sa IL servim in continuare in zone in care e nevoie mare de misionari si de medici. A doua minune este ca pe langa ca am primit acceptul pentru clinica fixa au recunoscut ca clinica mobila este foarte utila pentru oamenii de aici si ca in decurs de cateva saptamani o sa o putem folosi (mai avem nevoie de niste clarificari). Suntem bucurosi pentru ca asta vroiam sa facem si stiam ca asta vrea si Dumnezeu cu noi.
Dupa ce stai un timp mai indelungat in Africa, pe langa sanatatea care ti-e pusa in pericol aproape tot timpul, realizezi ca sunt alte pericole si mai mari. Pericole care poate nu dor ca si atunci cand esti bolnav fizic, dar te fac sa devi indiferent si “imun” la tot ce vezi in jur. Pentru ca in multe zone din Africa vezi tot ceea ce inseamna extrem din punct de vedere al saraciei, a foamei, a bolilor si a intunericului spiritual tinzi sa iti “inchizi” inima si sa nu te mai atinga lucrurile care le vezi zi de zi. Probabil e un mecanism de aparare al mintii la multitudinea de lucruri pe care ochii le vad dar pe care mintea le intelege ai asta pentru ca e imposibil omeneste sa le rezolvi. Vezi zilnic saracie, mizerie, boli urate de tot, suferinta si realizezi ca poti face foarte putin pentru ei. Ma uitam zile trecute peste niste statistici care m-au socat si care consider ca sunt importnate sa le scriu aici: in lume la fiecare 5 secunde un copil moare din cauza foamei – asta inseamna ca 60% din totalul de decese la nivel mondial din randul copiilor, sunt din cauza foamei. La fiecare secunda care trece, in lume moare un om din cauza foamei. Adunate rezulta un total de aproape 40 milioane anual. Deci “boala secolului” nu e HIV, cancerul sau bolile cardiovasculare – ci foametea. Suntem peste 6 miliare de oameni in lume, din care peste 2 miliarde suntem crestini delcarati. Producem anual mancare suficienta pentru 12 miliarde de oameni, dar 1 miliard dintre noi sufera de foame si 40 milioane mor annual din aceasta cauza. E lucru real care pe mine personal ma face sa ma gandesc cat de binecuvantati suntem sa avem ce manca (si mai mult de atit). Ne face sa ne bucuram ca putem intinde cateva maini sa ajutam prin ce facem aici.
Dar dincolo de saracie, cel mai dureros lucru care il poti vedea aici e intunericul spiritual. E incredibil ca in zilele noastre oamenii apeleaza pentru asi rezolva problemele la diavol, si nu din lipsa de cunostinta, ci stiind ce fac si apeland la oameni care lucreaza direct cu cel rau. Vrajitorii de aici au tot felul de metode de a cere prezenta diavolului si de a cere ca el sa pune stapanire pe oamenii. Majoritatea oamenilor de aici apeleaza la vrajitori foarte des. Parte din oameni sunt pusi sa participe la tot felul de ciudatenii: sa bea sangele unui animal sacrificat in urma cu cateva secunde, vrajitorul de multe ori isi umple gura cu sange si il imprastie pe fata celui care i-a cerut ajutorul, sunt pusi sa poarte tot felul de “talismane”. Cel mai trist e ca sunt exemple in care diavolul aparent le rezolva problema, dar cu rezultatul vanzarii sufletului.
Duminica asta eram la o biserica in jungla la cativa zeci de km de unde stam noi. Esta o biserica realtiv veche in care misionarii au lucrat ani de zile si care acuma are pastor propriu si un grup de frati care vin constant la adunari. Cel care a predicat, a vorbit foarte mult impotriva vrajitorilor si a inchinarii la diavol. La sfarsitul programului cateva persoane au cerut ca misionarii sa se roage pentru ei pentru iertarea pacatelor si pentru vindecare punandu-si mainile peste ei. In timp ce misionarii se rugau eu stateam cu ochii deschisi si ma uitam dupa David si la cei care se roaga. Apoi a urmat ceva care ma socat pe mine si pe multi care eram acolo: sotia pastorului, care s-a deschis si mai mult in aceea dimineata pentru Dumnezeu, a inceput sa fie “abuzata fizic” de un duh strain de Dumnezeu (sper ca este o expresie potrivita, nu am mai vazut asa ceva – nu stiu cum sa descriu corect ce sa intamplat). Ce am vazut este cum, impotriva voii ei era trantita si rostogolita peste si printre ceialalti oameni care erau in jurul ei si striga disperata si speriata. Noi suntem de obicei foarte (poate prea) rezervati la diferite manisfestari de genul asta (pentru ca am vazut multe falsuri), dar de data asta realizam ca totul este socant de adevarat . Se vedea pe fata ei ca este speriata si mirata de ce i se intampla. In urma cu cativa ani apela si ea la vrajitori dar acum se stia libera de orice stapanire a celui rau. Misionarii si-au pus mainile pe ea si dupa cateva minute de rugaciune a reusit sa se calmeze. Cateva minute nu avea putere sa stea pe picioare si era foarte mirata ca ei i s-a intamplat asa ceva. E clar ca cel rau lucreaza aici in moduri straine de ce am vazut noi pana acum. Am crezut ca asta tin de domeniul trecutului si ca sunt doar pentru perioada cand citeam in Biblie despre minunile care le facea Isus, dar se pare ca sunt foarte prezente. Nu stiu sa descriu mai bine in cuvinte ce am vazut, e nou pentru noi si ne face sa na gandim la “bezna spirituala” care e aici.
Fiti multumitori pentru linistea care o aveti si pentru tot ce primiti din mana lui Dumnezeu.
Cu siguranta de luna asta ritmul de lucru la clinica va creste dar cel mai minunat e ca o sa putem fi mai liberi in abordarea oamenilor cu privire la viata lor.Va rog sa va rugati pentru urmatoarele lucruri:
- Sa nu ni se mai puna nici un fel de piedica din parte autoritatilor
- Sa fim paziti din punct de vedere al sanatatii, nu am reusit si nu cred ca anul acesta ne vom face asigurare medicala
- Pentru David, sa stim cum sa il crestem aici si sa reusim sa ii complectam lipsurile pe care le are in Africa
- Sa reusim sa pregatim totul cat de repede pentru a merge si cu clinica mobila
- Vrem in continuare sa sapam o fantana, vrem ca Domnul la timpul potrivit sa ne dea fondurile necesare pentru acest proiect.