Scrisoare către Consiliul Pastoral al Convenției

Autor: Vasilică Croitor
Sursa: www.rascumparareamemoriei.wordpress.com

Consiliului pastoral al Convenției Penticostale a Românilor din SUA și Canada

Iubiți frați în Domnul,

Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Fie ca prin călăuzirea Duhului, Mireasa de pe Pământ să grăbească venirea Mântuitorului.

Ştiu că apariţia cărţii Răscumpărarea memoriei preocupă pe mulţi dintre credincioşii penticostali români, atât în ţară cât şi în Diaspora. Nu este ușor şi nici plăcut să fim sinceri cu trecutul mişcării de care cu toţii suntem atât de ataşaţi sufleteşte. De aceea reacţiile faţă de apariţia cărţii sunt dintre cele mai diverse şi în mare parte le înţeleg şi le consider normale. Suntem puşi faţă în faţă cu o istorie tumultuoasă dar care ne-a fost prezentată în ultimele două decenii într-o versiune nerealistă şi incompletă. Un laureat al premiului Nobel, americanul William Faulkner, spunea că istoria nu moare niciodată, nici măcar nu trece vreodată la timpul trecut. Într-adevăr, o istorie pe care nu avem curajul să o cunoaștem, să ne-o asumăm şi să o răscumpărăm, în lumina Scripturii, rămâne o povară greu de purtat pentru generaţiile ulterioare.

Nu mă adresez dumneavoastră pentru a încerca să vă conving de justeţea şi necesitatea acţiunii mele. Atât în carte, cât şi pe blogul care a anunţat publicarea cărţii, mi-am prezentat motivele pentru care am decis să scriu cartea şi continui să cred că numai adevărul ne poate face liberi. Adevărul este o terapie dureroasă, dar necesară.

Vă adresez acest mesaj din trei motive:

1. Cel dintâi este acela de a vă atrage atenţia asupra momentului istoric pe care îl parcurge mişcarea penticostală românească de pretutindeni. Criticii oneşti ai cărţii au spus că este pentru prima oară când un cult are posibilitatea să stea faţă în faţă cu propriul trecut pe baza unor documente şi a unei analize riguroase a perioadei comuniste. Cartea Răscumpărarea memoriei a prezentat informaţii şi documente inedite, dar dumneavoastră sunteţi cei care veţi face istorie în aceste zile prin răspunsul dumneavoastră. Cu alte cuvinte, reacţia dumneavoastră faţă de trecutul nostru va face istorie, fie în direcţia adevărului, fie prin ocultarea acestuia. De aceea îndemn pe fiecare să se călăuzească după cuvintele apostolului Pavel: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10) Amintiţi-vă că în istoria noastră au fost adunări generale, consilii pastorale şi comitete care luat decizii pe care astăzi le regretăm. Mă rog să puteți scrie o istorie de care să vă aduceţi aminte fără regrete voi şi urmaşii voştri.

2. În al doilea rând, vă îndemn să nu lăsaţi ca discuţia despre trecut să fie redusă la situaţia şi faptele câtorva oameni. Misionarul metodist Tobias Gibson spunea că oamenii mici vorbesc despre alţi oameni, oamenii medii vorbesc despre lucruri, iar oamenii mari vorbesc despre idei. Puţini au fost conducătorii care au înţeles că realităţile istorice prezentate în carte au o importanţă mai mare decât identificarea unor colaboratori ai regimului comunist. Cei 45 de ani de comunism s-au soldat cu mutaţii în ADN-ul nostru moral şi spiritual, în gândirea şi capacitatea noastră de a judeca, în structurile şi formele pe care noi le-am folosit, în abilitatea noastră de a gândi liber şi fără prejudecăţi. Aceste aspecte ar trebui să ocupe cea mai mare parte a discuţiilor unor lideri spirituali care văd mai departe decât prezentul cenuşiu. Cu durere constat că mulţi lideri au vederea atât de îngustă, încât şi-ar dori să discute doar despre oameni, fără să recunoască faptul că toţi am fost atinşi de comunism şi suferim într-o anumită măsură efectele acestuia. Lupta noastră are de-a face cu plăsmuirile şi izvodirile Diavolului, iar acestea nu pot fi observate şi nimicite decât de oameni duhovnicești. „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Cor. 10:5).

3. În final, vreau să vă mai semnalez faptul că am observat că şi atunci când discuţia vizează persoane (desigur, studiul istoriei se suprapune inevitabil cu studiul personalităţilor şi al caracterului acestora), reacţia multor persoane nu urmează calea biblică pentru câştigarea victimelor sistemului diabolic. M-am străduit să rostesc adevărul cu sensibilitatea unui păstor, din dragoste pentru Biserica pe care o slujesc cu pasiune. Îi îndemn pe toţi cei care vor lua parte la discuţiile despre colaboratori să îşi cerceteze inima cu multă atenţie, pentru ca nu cumva să lucreze din dorinţa de răzbunare, de a plăti poliţe sau de a se înălţa ei pe locul celor care au un trecut sumbru. „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii” (Galateni 6:1). Arătaţi-le celor care au conştiinţa încărcată calea spre restaurare şi conduceţi-i pe ea, fără să faceţi însă compromisuri în funcţie de interesele de moment: „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne” (Iuda 23).

Reacţia noastră faţă de istorie este testul ataşamentului nostru faţă de adevăr. După cum spunea gânditorul creştin G. K. Chesterton, „dacă greşim cu privire la trecut, neîndoielnic vom rata şi viitorul.”

În slujba lui Hristos,

Păstor, Vasilică Croitor

Medgidia, 2 septembrie 2010