La inceputul lunii am fost intr-un sat, la cativa zeci de km de noi, ca sa vizitam un baiat care anul trecut avusese o fractura deschisa la unul dintre picioare. Cand l-am vazut atunci, ii dadeam putine sanse sa se vindece complect, putine sanse sa mai umble vreodata normal. L-am ajutat sa ajunga la un spital unde dupa cateva zile l-au operat. Pot sa zic ca acum in proportie de 95% piciorul este bine. Poate umbla (desi nu distante foarte mari) si rana este aproape inchisa. Sunt lucruri care daca le cititi doar din scrisorile noastre le intelegeti, dar stiu ca nu reusim sa va transmitem si emotiile care le ai cand vezi ca poti sa intinzi o mana si ca cu asa putin tu reusesti sa salvezi o viata – sa oferi o viata normala. Pentru oamenii de aici, sa nu fi 100% functional, de multe ori inseamna ca esti condmnat la foame si la sete toata viata. Pentru ca nu exista sa lucrezi intr-un domeniu mai usor (ca la noi in Europa) ci aici daca vrei mancare trebuie sa lucrezi zilnic campul, cand nu e de lucru trebuie sa iti pazesti recoltele de maimutele care vin si fura mancarea. Daca nu reusesti sa umbli normal sau ai dureri, nu poti sa ai destula apa pentru igiena si pentru mancare… Toate se tin in lant.
Pe langa asta am dus familiei baiatului si alte ajutoare (mancare,…). Tatal baiatului ne multumea, avea cu totul alta fata in comparatie cu anul trecut. Anul trecut nu isi ridica ochii din pamant de suparare, baiatul lui cel mai mare avea piciorul rupt, nu mai avea cine sa il ajute la camp, are 6 copii – cine o sa-l ajute. Acum era cu fata plina de fericire, ne multumea cu cuvintele: Domnul e bun, ne incredem in El.
Cu siguranta Aprilie 2011 pentru noi a fost una din cele mai dificile luni de cand am venit aici. La cabinet lucrul a mers in mod aproape normal, dar sanatatea fizica ne-a fost afecatata in mai multe feluri. Eu (Cristi) de cand am ajuns aici in februarie, am simtit ca ceva nu e bine si ca nu reusesc sa trec o saptamana fara sa nu am anumite simptome mai neplacute (nu consider ca merita explicate). Acum, in ultimele 2 saptamani, am fost foarte racit si cred ca plamanul stang mi-a fost afectat. Nu am reusit sa ma ridic din pat din cauza febrei si a durerilor de aritculatii, am inceput sa iau antibiotic. Dupa cateva zile mi-am pierdut o mare parte din auz. De peste o saptamana parca sunt pe alta lume si incerc sa ma obisnuiesc cu senzatia asta neplacuta. Din cauza ca nu aud, nu am curajul sa incep o conversatie cu cineva pentru ca am frica ca nu voi inteleg ce imi spune. Am incercat sa gasim un specialist in jurul nostru, am plecat 2 zile in orasul care este la 200 km de noi, l-am gasit cu greu si mi-a dat un tratament. Am vorbit si cu un medic din Romania, care mi-a sugerat un alt tratament. Monica se roaga zilnic pentru mine si ne punem toata increderea in Domnul ca el ne va vindeca, chiar credem ca El poate face minunea asta, chiar daca semnele sunt destul de ingrijoratoare.
David la fel a trecut printr-o perioada mai dificila, cu 2 nopti in care se plangea de dureri de urechi. In zona in care stam nu avem acces la nici un fel de medic, singurul lucru ce il putem face e sa ne rugam si sa ne incredem in Domnul si doar daca se agraveaza sa cautam ajutor mai departe si sa gasim transport pana in locul unde putem sa fim consultati de un medic.
La clinica, asa cum am scris si mai sus, am avut de lucru, nu asa mult ca si lunile trecute, dar suficient. Bucuria in a ajuta oamenii de aici a ramas la fel de mare ca si in 2008 cand am venit prima data. Fiecare pacient are vine stim ca avem ocazia sa ii oferim o mica binecuvantare, o alinare fizica dar si psihica. Fiecare dintre ei sunt cu probleme, cu incercari – dincolo de greutatile obisnuite a oamenilor foarte saraci care sunt aici. Ne bucuram sa facem asta pentru ei, nu ii ajutam doar medical – de multe ori ne-au cerut ajutorul si in alt fel, nu ii putem refuza.
In schimb, lucrul ce il facem aici si rutina tratamentelor (unele deosebit de dificile) ne pun la grea incercare rabdarea. Majoritatea dintre pacienti vin la cabinet cu o igiena deficitara – mai pe limba noastra “nu se spala deloc pe dinti”. Majoritatea trebuie sa ii trimit afara sa se spele ca sa pot sa vad si eu dintii, dincolo de micul dejun care tocmai l-au avut. Vin si imi arata ca nu stiu care dinte il doare foarte tare. Sunt care vin de la zeci de km, asa ca de multe ori nu imi permit sa urmez un tratament obisnuit in care sa le dau antibiotic pentru cateva zile si doar apoi sa extrag ramasitele de dinte.
Ii iubim pe oameni la fel de mult ca si atunci cand am venit prima data in Africa, poate mai mult pentru ca acuma le intelegem cultura si intelegem mai bine greutatile. Simtim ca suntem aproape de ei si ca Dumnezeu se foloeseste de noi.
Dincolo de asta simtim ca si familie ca sunt obositi, nu asa de mult fizic ci mai mult pe alte planuri. Majoritatea medicilor care au fost aici au stat 2 – 3 ani si apoi au plecat. La inceput nu am inteles motivele lor, dar
dupa 2 ani de stat aici (suntem acum in al 3-lea) intelegem. Totul devine o rutina apasatoare cateodata: 10-14 pacienti pe zi, zeci de extractii pe saptamana, un weekend in care reusesti sa iti refaci puterile, in rest stam in casa si din cauza ca nu avem masina nu reusim cu lunile sa iesim dintr-un perminetru de cateva sute de metrii.
Monica cu siguranta a facut eforturi imense luna asta sa ma ajute, dar stiu ca nici ei nu ii este usor. De 3 luni de zile ea nu a reusit sa iasa decat odata din perimetrul bazei de misiune, si atunci doar pentru cateva ore.
Masina care o foloseam s-a stricat si urmeaza sa fie vanduta de catre misiune asa stricata cum e. E greu sa fi asa izolat si sa faci cu saptamnile doar un singur lucru: sa vezi infectii, sa ajuti si sa iti refaci puterile pentru saptamana urmatoare.
Cu siguranta e perioada in care avem cel mai mult nevoie de rugaciune si intelepciune. Stam in fata unei decizii foarte importante: cum sa continuam sa ajutam oamenii din Mozambique sau din Africa. Ne gandim ca
probabil sa cautam alta locatie unde sa mergem pe viitor (undeva unde nu suntem asa de izolati) sau pur si simplu sa schimbam felul nostru de lucru cu privire la Afirca. Nu am reusit in 2 ani de zile sa avem o familie prietena cu care sa mai vorbim, sa mai avem putina diversitate. Vedem ca asta ne apasa si ca il afecteaza si pe David dar ne dorim ca voia Domnului sa se faca in fiecare decizie luata de familia noastra.
Multumim pentru suportul in rugaciune, Domnul sa va binecuvanteze.

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

De fiecare data cand la final de luna incercam sa ne adunam gandurile si sa va scriem ce am facut in perioada respectiva e destul de greu – nu vream sa fie prea lung dar vream si sa cuprindem cat mai mult. De multe ori avem atat de multe experiente personale ca am avea cateva pagini bune doar sa vi le descriem. Alegem sa fim cat mai obiectivi in a va scrie ceea ce credem ca intereseaza, restul le puteti auzi de la noi daca, vreodata vom avea timp sa stam “in povesti “.
In saptamanile din martie am avut foarte multi oameni care au venit la clinica, 160 de persoane si 200 de tratamente care am reusit sa le facem. Nu suntem obositi doar fizic, dar eu personal (Cristi) simt ca zilele trec la fel si nu vad decat infectii, sange si toatea acestea imi dau o oboseala la nivel psihic si are efectul de a te afunda intr-un cerc vicios. Pacientii care vin au majoritatea probleme foarte mari cu dintii, iar cand se pun in scaun, din cauza caldurii si a lipsei oricarei igiene, sincer, de multe ori stau cateva minute doar sa incerc sa ma obisnuiesc sa respir. Haine murdare, trasnspirate si care au un miros ingrozitor, dar sincer vazand ce greu e pentru ei sa obtina apa doar pentru asi face de mancare, inteleg dificultatea lor de a avea o igiena normala. Majoritatea dintre ei nu se spala deloc pe dinti, cand ajung in cabinet la multi dintre ei nici nu pot sa le vad dintii din zona laterala din cauza depunerilor de tartru si amestec de mancare. Trecand peste toate vazand diferentele ii multumim Domnului pentru toate binecuvantarile de care avem parte. Ne bucuram sa intelegem o parte din inima Tatalui care face din acesti neansemnati oameni copiii ai Lui, isi intinde mana plina de har peste ei fara sa faca vreo diferenta si ii face pe cei din urama cei dintai. Isus i-a cautat mai degraba pe unii ca acestia decat pe elitele templului.
Cazurile care le-am avut luna asta unele au fost exagerat de grele, am avut persoane cu infectii imense, foarte multi dintre ei au venit cu molari de minte dsitrusi care trebuiau sa fie extrasi (t foarte greu de lucrat cu ei). Dificultatea mare e ca nu avem radiografie aici si de multe ori lucram aproape ca si legati la ochi. Am avut o persoana care dupa o extractie nu a respectat indicatiile mele si la sfatul unui vecin si-a pus ceva substanta pe locul de unde i-am extras dintele (credea ca ii face bine), solutia facuta din ceva ierburi i-a provocat o hemoragie imensa, s-a intors la mine dupa 24 de ore disperata ca se ineca cu sangele propriu. Am intrebat-o daca a avut sangerari cand a plecat de la cabinet si a zis ca nu, doar dupa ce a pus acolo solutia facuta de vecin. In cateva minute, dupa cateva suturi, sangele sa oprit si totul a fost ok. Desi suntem dentisti, aproape zilnic avem oameni care ne cer ajutor cu alte probleme medicale. Incercam sa ii ajutam daca e ceva simplu, restul ii ducem la spital sau ii ajutam financiar sa ajunga la un spital mai bun unde pot sa primeasca un ajutor adecvat pentru problema care o au.
Luna asta am facut 2 prezentari despre importanta unei igiene orale corecte la o scoala catolica in zona in care locuim. Aici scolile nu sunt foarte mari, de multe ori sunt clase in care sunt comasati unul sau mai multi ani scolari . Dupa ce le-am spus cum sa se spele pe dinti, de ce e important sa ne spalam, de ce trebuie ingrijit un dintele de la primele semne ale cariei dentare; am fost placut surprinsi de intrebarile bune care unii ni le-au pus, si mirati de alte intrebari ciudate. Se vedea ca pentru ei este cu totul nou ca cineva din afara tarii lor sunt interesati sa ii invete sa traiasca cat mai sanatos si ca ne pasa de viata lor. Am aflat cateva mituri care le credeau despre dinti (exemplu: dintii, chiar daca au doar radacinile ramase dupa carie si infectii repetate – sunt totusi buni de lasat acolo pentru ca sa mesteci cu ei; alt exemplu – sa nu scoatem un dinte chiar daca e infectat si distrus total pentru ca daca il lasam acolo, cand se “topeste” singur o sa apara altul in locul lui).
De ce tomcmai noi o familie de albi din Europa trebuie sa fim aici? Oare are vreun impact faptul ca ii ajutam pe oamenii de aici sau doar scapa de durerea fizica si pentru ei nu conteaza discutia de cateva minute despre Isus. Vazand ca vin asa de multi oameni am inceput sa ma intreb ce se intampla, de ce dintr-o data asa multi. Nu mai este asistenta care facea extractii la spitalul din zona noastra? Nu mai are cu ce sa lucreze… M-am dus sa vb cu ea. I-am zis ca nu inteleg ce se intampla dar am foarte multe persoane care vin la clinica, majoritatea cazuri foarte grele cu o multitudine de probleme. Ea mi-a spus ca are foarte putin pacienti de cand m-am intors. Si am intrebat-o de ce crede ca se intampla asta pentru ca noua ne este greu (aproape imposibil) sa ne ocupam de toti si de toate problemele care le au. Raspunsul ei a fost: sunteti albi – au incredere in voi, lumea stie ca le oferiti tratamentul cel mai bun. Am fost mirat de raspuns si am inteles ca Dumnezeu se poate folosi de lucruri pe care eu sincer le consideram neimportante. Ne bucuram ca putem ajuta foarte multi oameni medical, dar ne rugam ca dincolo de partea medicala sa vedem tot mai multe cazuri cu vieti transformate spiritual.
Ajutoarele care le avem la clinica consideram ca sunt cei mai potriviti oameni pe care i-am putea avea. Asistentul meu stie deja exact ce tratament si de ce instrumente avem nevoie fara sa ii dam detalii, doar se uita putin la dinte si pregateste totul ca sa putem lucra cat mai repede. Dincolo de faptul ca stie foarte bine sa ajute, il vad ca ne pune tot mai multe intrebari si ca i-ar place sa fie dentist intr-o zi – prin faptul ca asculta cu pasiune cand ii explicam ce lucram si ce fel de tratament facem. Am ales sa ma rog pentru el si poate pe viitor va fi un mozambican care sa ii ajute pe alti mozambicani (din punct de vedere stomatologic si spiritual).
Ma tot gandeam de ce in Romania nu prea am ajutat oameni, de ce nu ne-am facut timp ca si familie sa facem lucrul asta. Concluzia noastra a fost ca in Romania am trait o viata de crestini lenesi. Lenesi sa vedem nevoi, sa intindem o mana, sa ne afirmam credinta atunci cand aveam ocazii potrivite, sa fim corecti si sa ne asumam anumite greseli, lenesi sa ascultam in totalitate de voia Lui. Se pare ca Dumnezeu ne-a deschis ochii si ne transforma inima pe zi ce trece in a fi cat mai sensibili in a vedea nevoile altora. Pana la urma asta facea Cristos: vorbea despre Imparatia lui Dumnezeu si vindeca oamenii.
Sunteti cativa dintre voi care mi-ati spus ca va rugati pentru noi, stiu ca zilnic cineva se roaga pentru noi din biserica din care facem parte. Va spuneam ca mana ma durea tot mai tare si am crezut ca dupa luna asta o sa am dureri imense din cauza cazurilor dificile, in schimb dupa cateva rugaciuni (nu prea multe), dar spuse cu credinta mana imi este tot mai bine.
Am avut un mic accident in cabinet (Cristi), care poate fi destul de grav, dar am incredere ca Dumnezeu stie ce e mai bine si ca toate lucrurile sunt in mana lui. Intre timp ce scuturam un pacient mi-a intrat acul plin de sange in deget. Sincer in prima etapa am inceput sa ma enervez si sa disper, apoi dupa cateva secunde simteam cum ma calmez, am inchis ochii pentru cateva momente si am spus: Doamne TOATE lucrurile, toate sunt in mana Ta, faca-se voia ta. Stiu ca unul din 3 pacienti aici e HIV pozitiv, dar ma repet, toate lucrurile sunt in mana Lui si ne bucuram sa il avem pe El in control peste tot ce se intampla in vietile noastre.
Multumim de rugaciuni, multumim pentru fiecare dintre voi care sustineti ceea ce facem aici.

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Ne vine greu sa credem ca am reusit sa ne intoarcem in Mozambique de aproape o luna de zile. Timpul trece asa de repede si parca nu reusim sa realizam in intregime ca ne-am intors la locul pe care il numim ca si familie ACASA.
David s-a bucurat cel mai mult de reintoarcere, 3 zile cat am fost pe drum a intrebat in continu cate avioane si cate zile mai avem pana la Josue si Keren (prietenii lui de aici). Cand am ajuns in Inhaminga – unde locuim noi, desi am lipsit 3 luni , simteam ca parca plecasem doar de 1 saptamana. Asta pentru ca in perioada cat am fost plecati in Romania ne-am simtit foarte bine. Aveam nevoie de o pauza si de un timp de relaxare, dar cel mai mult aveam nevoie sa ne intalnim cu biserica noastra si cu oameni apropiati noua. Va multumim din toata inima celor care v-ati facut timp sa va inatalniti cu noi, la fel celor care ati fost mai ocupati dar macar ati reusit telefonic sa vorbiti cu noi si va multumim incaodata celor care ne-ati asigurat un loc unde sa stam timp de 2 luni.
Mozambique se schimba de la an la an. Nu pot sa va spun daca in bine sau in rau, doar vedem ca se transforma pe zi ce trece. Suntem in al treilea an aici si sincer locurile care le cunosteam intr-un fel in 2008 (cand am venit prima data) arata foarte schimbate. Se vede interesul oamenilor de afaceri in a gasi noi locuri si oportunitati de a investi. Odata cu asta sunt binecuvantati si mozambicanii de rand prin faptul ca li se ofera noi oportunitati in a gasi un loc de munca, dar din cauza multidudinii de straini care vin, intermediarii profita si dicteaza preturi tot mai mari la mancare. Stim ca pretul la nivel mondial al mancarii creste in fiecare zi, dar aici incepe sa fie absurd (un litru de lapte produs in Mozambique a ajuns la 3 dolari litrul). Zonele specifice Africii (cu animale salbatice si jungla neatinsa) sunt tot mai rare. Chiar daca unde stam noi suntem inconjurati de sute de km de savana si padure, in afara de maimute, serpi si inca cateva animale, nu mai poti vedea aproape nimic din lucrurile specifice candva acestei zone (in afara de saracie si oameni bolnavi). Pentru Mozambique, perioada feburuarie – martie inseamna sfarsitul verii, cu temperaturi suportabile si slava Domnului si cu precipitatii suficiente pentru culturile de anul acesta. Am crezut ca plecand de la minus grade si ajungand aici la peste 30 de grade (cu plus) o sa ne puna corpul greu la incercare dar am fost uimiti ca in 2-3 zile ne-am adaptat si totul a fost suportabil si acceptabil. Transpiram toti trei ca si cum am fi iesit de sub dus, dar asta e ceva obisnuit pentru Beira (orasul in care am aterizat). Din prima zi de cand am ajuns acasa deja am avut oameni care ne-au cerut ajutorul la cabinet, ceea ce ne-a facut sa ne simtim utili si binecuvantati ca putem ajuta. Avem in medie 9-10 tratamente pe zi facute aici la clinica, cu dificultatile cu care ne-am obisnuit deja. Majoriatea persoanelor vad pentru prima data un dentist, tremura, sunt agitati – nu stiu ce ii asteapta. De multe ori prima data cand vin la noi la clinica este pentru ca nu mai rezista de durere sau pentru ca sunt foarte umflati si plin de infectii. Chiar daca primul tratament de multe ori e inlaturarea restului de dinte care cauzeaza infectia, ulterior avem posibilitatea sa ii chemam din nou si pentru celelalte probleme care le au si de obicei se intorc. Revin pentru ca le explicam ca le putem salva ceilalti dinti si ca daca nu se intorc in cativa ani nu o sa mai aiba cu ce sa mestece. Sunt la fel de respectuosi ca tot timpul, cu atit mai mult ca stau in fata unui medic. Multi dintre ei sunt foarte mirati ca un dinte care doare mai poate fi salvat. Si in anul 2011unii dintre ei cred ca daca un dinte doare, doare din cauza unui “vierme” care a crescut in el si care provoaca durerea si ca dintele odata ce doare e irecuperabil.
Deocamdata nu am inceput sa iesim cu clinica mobila in acest an, vom incepe doar din aprilie, avem foarte mult de lucru aici si mai sunt cateva mici lucruri de reparat inainte sa ne reluam activitatea cu ea. In plus drumurile inca sunt pline de noroi, nu putem pleca. Ce incercam sa facem intre timp e sa mergem la scolile din jurul nostru si sa le facem cursuri de igiena. Am inceput cu scoala din baza noastra si deja avem planificat pentru martie inca cel putin o scoala (catolica) la care vom merge. Lipsa igienei e cauza celor mai multor boli care le au oamenii de aici si simtim ca e un lucru cu care puteam sa ajutam.
Biserica din Inhaminga e tot mai numeroasa, cladirea care au terminat-o de construit acum cateva luni de zile, se pare ca in scurt timp va fi neincapatoare – Domnul sa fie laudat.
Am fost provocati in ultima vreme de versetul din Matei 7:24 si intrebarea “Pe ce ne construim viata?”, iar mesajul lui Isus e asa de clar in solutia pe care ne-o da la aceasta intrebare si anume pe cel ce asculta acesta cuvinte ale mele si le pune in practica este un om care construieste pe fundatia potrivita.
Stiu ca nu e foarte la indemana stanca sa construiesti pe ea dar e singura care in situatii de cotitura, de incercare si de criza ne va oferi ceea ce ne asteptam: siguranta, protectie si putere de a construi mai departe. Iar situatiile de criza cu siguranta vor certifica fundatia pe care cladim. Si cand ne analizam la acest capitol ne gandeam ca atat pentru noi cat si pentru altii ar fi trist, desi e putin spus, poate dezastruos ca in mijlocul unei furtuni tu sa stai linistit dar sa te trezesti de fapt ca iti fuge pamantul de sub picioare.
Cred ca noi ca si indivizi si ca biserica a lui Cristos avem posibilitatea sa transmitem un mesaj curat si de incurajare demascand minciunile si superficialitaea celor care incearca sa ne dicteze altfel de principii zi de zi prin TV sau internet. Momentele de criza ne ofera posibilitatea de a prezenta lumii o viziune si o solutie alternativa – singura solutie in care putem sa ne incredem 100% ca nu va da gres. Noi alegem cuie dam crezare, putem alege pe care dintre mesaje le lasam sa rodeasca in noi.
Ca si motive de rugaciune pentru anul acesta:
- Se pare ca policele de la mana dreapta a lui Cristi e inca afectat de cateva zile mai grele de lucru care le-a avut la sfarsitul lui 2010. A crezut ca ii va treace dupa o pauza asa de lunga dar se pare ca inca sunt urme
- este primul an in care suntem acoperiti de o asigurare medicala pe toata perioada in care vom fi aici, sa ne ajute Domnul sa nu avem nevoie de ea
- Sa avem pace in deciziile ce le luam ca si familie in 2011, este ultimul an (din cei 3) care i-am promis initial ca ii vom avea aici, dar ne vedem foarte utili in ce facem si ne e greu sa ne oprim. Vrem sa avem pace in orice decizie am lua cu privire la intoarcerea noastra sau nu aici si in 2012. Le lasam toate in mana Lui, dar ce e 100% sigur e ca ne place foarte mult ce facem acum.
Va imbratisam, Domnul sa va binecuvanteze pe tot

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Dragi prieteni

De cateva zile am ajuns in Romania pentru o perioada de odihna si pentru a vizita mare parte din prietenii care ne sustin in Mozambique. Ne simitim foarte bine sa fim acasa si sa ne intalnim cu cat mai multi dintre voi.

Mare parte din timpul pe care il avem in Romania vom fi in Oradea (in rest in Satu Mare). Daca vreti sa va intalniti cu noi, suntem in Romania pana in jurul datei de 20 ianuarie, cand vom pleca in Mozambique pentru un an de zile.

Foarte pe scurt vrem sa va scriem ce sa facut in anul 2010 (perioada aprilie – noiembrie).

Am avut in total peste 500 de persoane care au beneficiat de ajutorul nostru ca si medici in Mozambique (in anul 2010). Au fost facute aproape 700 de tratamente in aceasta perioada, tratamente deobicei de un nivel de dificultate destul de ridicat (majoritatea oamenilor vin cu tot felul de boli acute sau cronice, e dificil sa intervii in faza acuta).

Am avut un total de 5 iesiri cu clinica mobila, in care am reusit sa tratam 235 de persoane. In majoritatea timpului, toti oamenii care ne-au cerut ajutorul, au fost tratati (au existat mici exceptii).

In prima parte a anului 2010 am avut probleme cu actele clincii de acolo, dar dupa nenumarate si foarte lunig drumuri de Beira (si presiune pusa pe autoritatiile de acolo) am reusit sa le rezolvam si sa ne continuam munca noastra.

Pe partea spirituala, echipa de misionari mozambicani care vine cu noi este foarte buna. Sunt 2 baieti foarte destepti si cu inima deschisa pentru Domnul. Tot timpul cat noi am lucrat ei au vorbit cu oamenii de afara, le-au spus despre mantuire si s-au rugat cu ei. Sunt o binecuvantare pentru oamenii de acolo si pentru noi. Pentru noi ar fi imposibil sa vorbim cu oamenii din cauza naturii a ceea ce facem (oamenii nu pot vorbii in timp ce noi le lucram la dinti). Pe langa asta peste 90% din ei nu stiu portugheza sau engleza (cunosc doar dialectul local SENA).

In 2011 vom fi plecati pe perioada ianuarie – noiembrie. Va fi cea mai lunga perioada a noastra acolo, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra in rugaciune, la fel si pe partea financiara. In inaurie cand plecam avem cele mai mari cheltuieli (bilete de avion, asigurari de sanatate, acte de rezidenta, altele…).

Va rog sa va puneti deoparte timp de rugaciune pentru noi. In fiecare an cand mergem autoritatiile vor sa ne puna piedici, cel rau incearca sa ne preseze financiar si in alte moduri. Stim ca totul va fi bine, dar avem nevoie de sustinere in rugaciune (stim ca mare parte din voi o faceti si va multumim).

Ca si familie ii multumim in fiecare zi Domnului Isus pentru increderea care o aveti in noi si pentru fiecare persoana care sustine ceea ce facem acolo.

Va dorim un timp binecuvantat cu ocazia sarbatorilor care vin, deasemenea un an 2011 binecuvantat si ramaneti aproape de singurul care da speranta si sens vietilor noastre, Domnul nostru Isus Cristos.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca fiecare jertfa facuta.

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Am avut din nou o luna binecuvantata de Dumnezeu dar si plina de provocari spirituale si fizice. Am iesit cu clinica mobila in Chupanga, o localitate aflata chiar pe malul raului Zambezi. Un drum extraordinar de frumos pana acolo, cu padure deasa, in rest cu obisnuitele zone de savana. Am avut 2 evanghelisti care au mers in Chupanga cu 6 zile inainte pentru a anunta sosirea clinicii mobile. Eu, impreuna cu alti misionari si lucratori colegi, am prezentat planul care il avem autoritatilor precum si diplomele noastre spitalului care are in administratie aceasta zona. De fiecare data cand iesim cu clinica mobila, cu o saptamana inainte prezentam planurile spitalului din apropiere pentru ca avem nevoie de aprobarea lor verbala. Cu toate acestea inainte de toate mergem sa vorbim cu spitalul din localitatea unde stam noi si le adresam o invitatie si in acelasi timp ii informam de urmatoare iesire cu clinca mobila. Sunt lucruri cu care ne-am obinsuit deja, pasi normali in viziunea autoritatilor de aici (chiar daca ai drept de lucru). Ni se da voie sa iesim doar daca lucram in colaborare cu spitalele din zona si daca doar daca permitem tehnicianului din zona sa asiste.
Am ajuns in Chupanga destul de repede, dimineata… deja erau un grup de oameni care ne asteptau. Caldura era insuportabila pentru noi, am avut zile cu temperaturi de peste 42 de grade. Am incercat sa gasim un loc cu umbra unde sa asezam clinica, a fost imposibil… totul era uscat. Am montat generatorul si restul lucrurilor ce trebuie puse pentru a functiona clinica si intr-o ora am si pornit lucrul. Din prima zi aveam pe lista zeci de persoane care asteptau sa primeasca ajutor din partea noastra. Am avut oameni care au venit de la distante de peste 20 km fara apa si uneori chiar fara mancare pentru drum, pornind cand era noapte si au ajuns la cateva ore dupa noi. Cativa dintre ai au trecut raul Zambezi cu barca si apoi au mai facut cativa km pe jos, doar ca sa ajunga la clinica. Au asteptat si 2 zile sa le vina randul la cabinet, dar au plecat majoritatea cu problemele rezolvate. Multi dintre ei ajungeau la 6 dimineata la noi si au fost dintre ei care au intrat sa ii tratam doar la ora 21.45 – 22.00. Asteptau acolo in fata clinicii, in soare, fara mancare… la un moment dat am decis sa le dam din painea noastra ca sa fie in stare sa mai astepte si sa nu lesine in timpul tratamentelor (din cauza anestezicelor si a caldurii) si sa aiba putere sa se intoarca acasa.
Conditiile in care am lucrat toata saptamana: au fost la temperaturi foarte mari, cu halatul pe noi, cu manusi de latex, cu masca pe fata , cu niste ochelari mari de protectie si cu o clinica pusa la soare si cu un aer conditionat care a refuzat efectiv sa functioneze. Hainele erau tot timpul ude pe noi, transpiratia curgea de pe frunti ca si cum ai face dus… ne trebuiau minute doar ca sa ne punem manusile de latex pe maini, din cauza transpiratiei….oamenii erau transpirati si mizerabili, cu un miros groaznic (unii dintre ei) si cand isi deschdeau gura plina de infectii simteai ca vrei sa renunuti la a mai face ceva…. . Am reusit sa ajutam 75 de persoane in 4 zile si jumatate si am avut un total de 88 de tratamente facute. Din cauza temperaturilor nu am reusit sa rezistam mai multe zile, in prima zi eu personal am baut peste 6 litri de apa. In plus de asta, in mijlocul saptamani a crapat motorul generatorului care il aveam cu noi, fapt care ne-a oprit pentru o vreme (pana un coleg a mers sa aduca alt generator de la peste 100 de km). Fara electricitate nu puteam sterizliza, am decis sa oprim lucrul imediat in acea seara. Intr-una ditre zile am inceput lucrul dimineata si am terminat doar undeva pe la ora 22.30. Dupa-masa doar am mers repede sa mancam ceva (doar o felie de paine cu ceva pe ea) si intram din nou la lucru. Un ritm de lucru crescut, dar aveam o echipa in spate care se ruga pentru noi sa ne dea Domnul putere. In plus de asta stiu ca sunt si dintre voi care s-au rugat pentru aceasta iesire, multumim din toata inima pentru tot.
Nu va zicem lucrurile astea ca sa ne plangem, dimpotriva… suntem atit de multumitori si de fericiti ca putem sa ajutam aici cu ce stim noi mai bine si stim ca fara harul Lui nu am putea sa ii implinim chemarea si nu am putea merge nici macar un pas mai departe. Tot timpul cand iesea un om de la cabinet, ma uitam dupa el si ii vedeam fericirea ca a scapat de o problema care il chinuia poate si de ani de zile (am avut persoana care spunea ca din 2007 avea dureri la un anumit dinte ala si avea saptamani la rand in care nu putea dormi). Eram fericiti, chiar daca simteam ca toate puterile ne lasa si daca simteam ca lesinam de caldura. Suntem fericiti ca putem ajuta impreuna cu echipa care vine cu noi, atit trupul dar si sufletul fiecarui om. Realizam in fiecare zi, ca ce fac aici misionarii si noi ca si medici, este o nebunie si o inconstienta privit asa doar prin randurile unui email, dar dragostea din Dumnezeu Tatal care a fost turnata in noi penrtu oamenii de aici si dorinta ca ei sa auda vestea buna ca El ii iubeste si ii chema la El e tot ceeea ce te face sa mergi mai depate in nebunia aceasta, o nebunie pentru Cristos. Daca vii cateva zile si stai in cabinet si asculti povestea vietii celor care au reusit sa ajunga la tine, iti dai seama cat de valoros e darul pe care l-a pus Dumnezeu in tine si ca viata e pur si simplu prea scurta sa ti-o pierzi cu nimicuri.
Ne dam seama ca tot ce se intampla aici e doar prin mila si indurarea lui Cristos. De la faptul ca avem 2 clinici in care sa lucram, avem toate materialele si aproape toate instrumentele necesare, bani pentru sustinerea noastra aici au fost tot timpul, oameni care sa se roage si sa ne incurajeze – la fel tot timpul… realizam zi de zi ca sunt binecuvantari ale lui Dumnezeu. Suntem fericiti ca noi ca si romani medici impreuna cu voi cei care ne sustineti de acasa (in proportie de 99% romani) – reusim sa facem un lucru asa de deosebit ,ce arata o frantura din dragostea fara margini a Tatalui. Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca va rugati pentru noi si pentru ca vedem intre voi oameni care sunt gata sa ajute si gata sa aprezieze mai mult decat orice o “investitie vesnica”.
Am plecat sambata (16 oct) din Chupanga, mana mea dreapta refuza efectiv sa mai faca anumite miscari si era umflata (din cauza oboselii). Au ramas zeci de oameni care inca mai aveau nevoie de ajutorul nostru, dar si daca ramaneam luni de zile acolo tot asa plin era. In zona este un fel de infirmier care nu are nici o calificare in domeniul medicinei dentare, dar care incearca sa faca extractii. La un moment dat, m-am oprit in a tine socoteala la oamenii care veneau si spuneau ca au fost la spital si le-au rupt coroana dintelui si nu le-a mai scos radacinile pentru ca nu mai stia infirmierul si nici nu avea
Biserica din Mozambique
instrumete pentru asta. Infirmierul este un tanar care vroia sa ajute si dornic sa stie cat mai multe, dar efectiv in imposibilitate de a ajunge la o scoala de medicina. Apreciez totusi ca a venit la clinica si a stat acolo 2 zile in care s-a uitat si punea intrebari, sper ca am reusit sa il ajut in a lucra putin mai bine, el spune ca i-am fost de foarte mare ajutor si imi multumea. Chiar daca nu are pregatire, din pacate e singura optiune in acest moment pentru a ajuta oamenii din zona. Multi dintre oamenii de acolo au traumatisme psihice foarte serioase cand le pomenesti sa mearga la spital sa ceara ajutorul, multi dintre ei prefera sa ramana cu durerea de dinti sau cu infectiile.
Pentru David totul este o aventura si ii place mult sa se joace cu copii din zona si de data aceasta a trecut de la joc la a imita o predica. Aici e obiceiul ca atunci cand cineva spune Aleluia biserica sa ii raspunda Amin, si el s-a asezat pe platforma din spate a clinici inconjurat de vreo 30 de copii si striga Aleluia iar toti copii in cor raspundeau Amin, dupa care a inceput sa imite o predica, vorbind apasat si gesticuland parca sa se faca sigur inteles de copii, care stateau si ascultau. Copiilor le placea sa se joace cu el (e singurul copil alb cu care s-au jucat vreodata), il tot strigau sa iasa afara la joaca si ii tot aratau motocicleta lui de jucarie sa vina sa il impinga, dar uneori nu avea nici el nici o putere din cauza calduri desi lui ii place mult sa se joace cu “mota” si cu ei. Sa va rugati si pentru el sa il pazeasca Dumnezeu de orice boala si pentru noi sa avem putere sa il educam si sa compensam cu multa intelepciune ce nu are aici, desi pentru el acum la varsta aceasta cel mai mult conteaza ca noi ca si parinti suntem langa el si il iubim.
Cum ziceam si mai devreme, suntem fericiti in ce facem, suntem convinsi 100% ca asta e lucrul care l-a pregatit Dumnezeu pentru noi pentru inca cel putin un an de zile. Fericirea e si mai mare cand primim mailuri de incurajare de la voi si de sustinere in rugaciune.
Vreau sa va cerem sa va rugati pentru mana mea dreapta si mai ales pentru tendoanele de la degetul mare, de cateva zile pot face miscari foarte limitate si am dureri destul de mari (durerea ma impiedica cateodata sa lucrez). Sper ca e o problema de moment si va trece, am nevoie de putere sa lucram pe perioada care o mai avem de stat aici anul acesta.
Multumim pentru toata sustinerea voastra in rugaciune.

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Una dintre cele mai mari provocari a noastre ca si crestini este ca in fiecare zi sa fim pregatiti, Dumnezeu ne poate cere chiar azi sa schimbam un lucru in viata noastra. Poate acel lucru este unul la care tinem mult, sau un obicei care tot timpul ne oferea scaparea din rutina de zi cu zi si poate confort. Atit timp cat lucrul acela este strain de Dumnezeu si mai mult de atita, pune un zid intre noi si El, cu siguranta trebuie indepartat. Pentru unii poate fi bautura, pentru altii mancarea sau ptr altii sute de ore petrecute pe internet. Trebuie sa realizam ca toate lucrurile de aici ne sunt date pentru un timp foarte limitat si nu au nici o greutate in comparatie cu cele vesnice.
Traind printre oamenii de aici si vazand ca se poate sa fi bucuros si fara o multitudine de lucruri in jurul tau, sau fara feluri speciale si diferite de mancare in fiecare zi, tot timpul iti pui intrebari daca noi ca si romani nu suntem prea mofturosi si daca nu cumva avem prea multe pretenti si prea putine momente in care ne intoarcem in ai multumii Lui pentru ca… putem bea atita apa cata vrem. Un lucru simplu pentru noi, nu asa de simplu aici.
Daca in Romania este timpul in care se apropie iarna, aici vara e doar la inceput. Temperaturi destul de ridicate, dar totusi suportabile fata de anul trecut. Dar dincolo de suportabilitatea temperaturii, ce e foarte dureros pentru noi, este in fiecare an, sa vedem ca tot mai putine fantani pot acoperi necesarul de apa in aceasta perioada. Sunt sapate la o adincime destul de mica, nu reusec in anotimpul calduros sa acopere toate nevoile a familiilor din zona. Chiar daca suntem aici de aproape doi ani, eu personal cand trec pe langa fantani si vad oameni care stau la rand cu bidoanele pentru apa ma face sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru viata, sanatatea si familia care mi-a dat-o.
In ultimele saptamani am avut 2 iesiri cu clinica mobila, iesiri in care am inceput tot mai mult sa ne apropiem de echipa cu care iesim si sa ajutam cat mai multi oameni. Am fost in zone in care singuri dentisti care i-au vizitat pana acuma, au fost dentistii dinaintea noastra care apartineau de Afrika wa Yesu. Ritmul in a doua iesire a fost destul de ridicat, dar nu mai mult decat puteam duce ca si familie, inca un exemplu ca Dumnezeu ne poarta de grija. Nu a fost nici un om care sa vina si sa nu primeasca ajutor – atit medical, cat si spiritual. Am avut in ultimele saptamani aproape 200 de tratamente facute, un numar nu prin care vrem sa ne laudam ci vrem sa ii multumim lui Dumnezeu pentru fiecare om care am reusit sa il ajutam. Am avut caz in care la o persoana a trebuit sa ii facem 5 tratamente urgente, era plina de infectii si durerea era foarte mare.
La clinca fixa, ca si luna trecuta, au venit tot mai multi oameni, lucru care pe mine personal ma bucura, pentru ca vrem in primul rand sa ii ajutam pe oamenii care locuiesc in jurul nostru.
Oamenii care vin cu noi si care se ocupa doar de partea spirituala, sunt niste oameni deosebiti. Nu tin minte sa ne fi simtit asa de bine ca si familie, asa cum ne simtim cand reusim sa vorbim cu mozambicanii care vin cu noi, la fel si cu ceilalti misionari. Toti sunt aici pentru un scop: ca prin ce le-a dat Dumnezeu ca si “meserie” sau chemare in viata lor sa arate dragostea lui Cristos. Am invatat multe lucruri de la ei si incercam sa fim deschisi si pentru altele. Am venit aici cu acelasi gand ca si ei: sa ne folosim cel mai bine chemarea care o avem. De multe ori avem impresia ca misionar inseamna doar cel care merge si zi de zi vorbeste cu oamenii despre Cristos (direct). Nu ne gandim la cati alti oameni, cu alte chemari specifice (si alte daruri) trebuie sa stea “in spatele” oamenilor care fac evanghelizarea propriu zisa. Avem in echipa un prieten din SUA, care de ani de zile se ocupa in majoritatea timpului de partea mai “hard” a lucrarii: repara orice masina, orice utilaj, orice aparat, orice instalatie, se ocupa de provizii pentru scoala de aici, multe altele… La prima vedere, ai putea spune ca nu il poti numi misionar, pentru ca nu prea vorbeste cu oamenii directe despre Cristos (decat in foarte putine cazuri)… Dar cand stai aici cateva zile, iti dai seama ca fara el misiunea nu ar merge, sau ar merge foarte greu, iti dai seama ca este un om de care depinzi foarte mult si pentru care Dumnezeu a avut o chemare speciala. Pentru noi este si va fi un exemplu de om care dincolo de preconceptii aiurea, stie sa auda ce vrea Domnul de la el si isi urmareste chemarea cu incapatanare. La fel si noi, am venit aici cu o chemare specifica: sa ajutam prin darul nostru de a fi medici dentisti orice om care ne cere ajutorul; asta colaborat cu a vorbii cu oamenii despre Cristos, ori de cate ori avem ocazia. Am stiut clar si de la inceput ca noi nu suntem chemati aici in primul rand ca si oameni care sa vorbeasca direct evanghelia, ci mai mult indirect – prin meseria noastra si in majoritatea timpului “prin gura altora”. In majoritatea timpului, cand plecam cu clinica, suntem asa de ocupati ca nici nu ar fi posibil din punct de vedere al timpului sa vorbim cu ei. Scriem toate astea pentru ca stim multe dintre preconceptii, si cea mai des intalnita: ca a fi misionar inseamna doar cel care sta cu Biblia pe strada intr-o tara tara straina si daca se poate saraca si daca rezista sa manance la fel si ca muritorii de foame de acolo. Total gresit, parerea noastra e ca fiecare suntem diferite membre, cu diferite intrebuintari, dar parte a aceluiasi trup – CRISTOS. Si, asa cum zice Cuvantul, nu putem dispretui pe altul, zicand ca e mai putin important ce face.
Ne pregatim in octombrie sa iesim 6 zile cu clinica, plus inca vreo 5 zile vrem sa iesim intr-o zona mai saraca din punct de vedere spiritual, sa incercam, asa cum putem sa le aratam dragostea Lui. In rest ne ocupam de lucru la clinca fixa de aici, de acasa. Aici vrem sa va cerem sa va rugati pentru noi, caldura e tot mai mare, tantari tot mai prezenti… avem nevoie in continuare de rugaciuni pentru protectia Lui peste noi. Avem nevoie de putere de munca si de o apropiere cat mai profunda a noastra ca si familie fata de Cristos. Avem nevoie de un timp in care sa putem sa dam tot ce e mai bun din noi, dar in acelasi timp de un timp in care sa invatam sa ne deschidem ca si familie spre noi lucruri care vrea El sa ni le transmita.
Multumim, familia Osan.

“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis

Pentru mozambicani viata pe zi ce trece e tot mai grea. Preturile la mancarea de baza (orez si grau) au crescut in cateva zile cu 50%. Pana acuma mancau doar ce avea in gradina plus paine sau orez. Acum isi vor permite foarte greu sa isi mai cumpere ceva. Avem de multe ori oameni care vin la noi si insista sa cumparam un pumn de legume de la ei doar ca sa poata sa isi cumpere sare pentru mancare. Chiar daca nu avem nevoie atunci pe moment de ce ne vind, de multe ori cumparam doar ca sa ii ajutam.
Pentru ca preturile au crescut asa de mult, Mozambique trece printr-o perioda foarte dificla. Incepand de miercuri, in mai multe orase de aici, au iesit mii de oameni in strada ca sa ceara guvernului sa ii ajute cumva in a scadea preturile la loc, ca sa isi permita sa manance macar. Au primit in loc de ajutor gloante de cauciuc si gloante adevarate. In 2 zile de confruntari sunt 10 morti confirmati si peste 400 de raniti. Politia din capitala Maputo, dupa ce si-au terminat gloantele de cauciuc au trecut la munitie de razboi – asa se explica decesul a cel putin 10 persoane. Se pare ca saptamana asta va fi la fel de tensionata, dar e de inteles pentru ca oamenii sunt disperati.
Noi in schimb incercam sa ne concetram si incercam sa ajutam in continuare cu ce putem. Aveam programate 2 iesiri cu clinica mobila in august, dar o saptamana de ploaie ne-a oprit sa mergem in prima deplasare. Am reusit doar la sfarsitul lui August sa iesim in o zona la 100 KM de noi (Muanza).
Cred ca iesirea care am avut-o acuma a fost lucrul la care visam de ani de zile ca si familie: sa ajutam cat mai multi oameni cu darul pe care Dumnezeu ni la dat. Am avut vreme buna, am avut pacienti care au venit sa ne ceara ajutorul si mai important decat orice impreuna cu echipa care am avut-o cu noi am reusit sa vorbim cu destul de multi oameni despre mantuire. Pentru ca am avut o zi in care dupamasa nu au venit foarte multi la clinica, am reusit sa ies si eu putin ca sa vad si altceva decat peretii cabinetului. Am reusit sa vorbesc cu o familie (cu ajutorul traducatorului care le stia dialectul) care era foarte prinsa in vrajitoarie si tot felul de lucruri mizerabile. Am stat si am vorbit cu ei destul de mult timp si am experimentat ceva deosebit. La un moment dat nu stiam ce sa le zic oamenilor care erau in fata mea si am inchis ochii pentru cateva secunde sa ma rog si sa ii cer lui Dumnezeu cuvintele potrivite. Si am primit raspunsul prin care Dumnezeu imi spunea ca nu trebuie sa ma ingrijorez ce sa spun, pentru ca El o va face. Cand am terminat rugaciunea – Domnul a inceput sa vorbeasca. Parca dintr-o data nu am mai avut nici o teama si nimic nu ma mai oprea in a discuta lucrurile cele mai potrivite pentru situatia in care era aceasta familie. Am vazut cum ascultau cu atentie toate cuvintele ce le ziceam si cum isi dadeau seama ca au gresit si ca trebuie sa arunce toate lucrurile care sunt inchinate diavolului. La sfarsitul discutiei i-am incurajat sa isi schimbe viata radical si sa invete sa traiasca pentru vesnicie. Le ziceam ca a avea vesnicia imrepuna cu Isus, trebuie sa scape de toate obiceiurile gresite si orice incercare ar venii peste ei sa stie ca singurul care poate sa le dea raspunsul potrivit e Dumnezeu. Trei persoane din aceea familie au ingenuncheat si au zis ca de acum vor sa il urmeze pe Isus cu orice pret.
Pentru mine a fost ceva nou si deosebit de incurajator. De cele mai multe ori eu nu am timp sa stau de vorba cu oamenii din cauza volumului ridicat de oameni care au nevoie de ajutorul meu medical. Deobicei eu lucram si 2-3 persoane stateau afara si vorbeau cu cei care asteapta sa intre la cabinet. Dar de data asta Dommul mi-a dat ocazia asta si am ramas uimit de puterea lui Dumnezeu. Probabil pana acuma ne lipsea si curajul dar si suntem constienti ca suntem foarte limitati si de limba, aici majoritatea vorbesc doar dialectul din zona, foarte putini stiu destul de bine portugheza.
In zilele care am fost plecati cu clinica, ne faceam probleme de David si cine si cum se va ocupa de el. Ne ingrijoram ca pentru el o sa fie prea mult si ca nu o sa reziste. Dar nu a fost asa. Zeci de copii din zona au venit sa se joace cu el (fara sa ii chemam noi). Erau curiosi sa vada cum arata un copil alb si sa il atinga si sa se joace cu el. Pentru David a fost cel mai bun lucru ce ii se putea intampla. Aici in baza nu are decat 2 prieteni, care desori lipsesc pentru ca sunt plecati in diferite locuri. Nu am avut nici o problema, copii se jucau impreuna, David era in culmea fericirii. Ne dam seama ca ii lipseste sa vada alti copii de varsta lui cu care sa se joace. In acelasi tims realizam ca pe langa lipsurile care le are aici, castiga si multe lucruri pentru viitorul lui.
Tot mai multi oameni vin si la clinica mobila si asta ne bucura pentru ca in primul rand vrem sa ajutam oamenii din zona noastra si apoi sa reusim sa ajungem si la altii.
Putem spune ca am avut o luna binecuvantata, la fel ne asteptam sa fie si septembrie.
Rugati-va pentru oamenii de aici, rugati-va pentru guvernul acestei tari. Le intelegem plangerile acestor oameni care sunt in strada, dar in acelasi timp multe tragedii se intampla la genul acesta de rascoale. Si noi am avut oameni din afara tarii care s-au rugat ani de zile pentru noi ca sa scapam de comunismul din Romania, la fel trebuie sa facem si noi.
Cu drag,
Cristi, Monica si David Osan

Cristi G:

Alin M:

Cornel C:

Imagini din Mozambique.

PREDICA VIDEO: