De vorbă cu sufletul meu

Renunţând la gândurile mele, concentrând atenţia asupra Ta, meditând în sfânta Ta prezenţă… toate acestea presupun o renunţare la sine, la lume, pentru a experimenta un moment divin, ceresc, pentru o contopire cu Cel ce a fost şi va fi din veşnicii în veşnicii. Să poţi să te identifici cu Creatorul tău, să simţi cu El, să gândeşti ca El, dar mai presus de toate să doreşti să fii ca El. Este, într-adevăr, un nivel dincolo de firesc, dincolo de obişnuitul pământ, supra-omenesc. Cine ajunge să atingă un asemenea nivel de profunzime, este un om fericit.
Sunt atâtea mesaje care se lovesc de inimile noastre împietrite! Ajung până la noi, în mod real, dar nu sunt însuşite. Nu reacţionăm în nici un fel. Rămânem imuni la vocea divină. Suntem ferecaţi şi înconjuraţi de un strat gros de ignoranţă şi de nepăsare, sau, ca să nu fiu prea nedrept sau prea dur, de lipsă de chef. N-am chef să te ascult! Sentimentele sunt şi ele închise, îngheţate de frică, ca nu cumva la atingerea lor, să izbucnească într-un mod necunoscut nouă. Ne e frică chiar şi de sentimentele noastre. Ne temem să nu preia controlul echilibrului nostru raţional. Ne e frică în fond, de ceva ce ne aparţine şi ne e frică să folosim şi să valorificăm ceea ce avem.
Simt o nevoie acută de afecţiune, şi asta, fără nici o îndoială, înseamnă un sentiment puternic. Chiar şi în acest domeniu, atât de fragil, mă chinuiesc să fiu în control. Să ţin în echilibru eventualele răbufneli ale sufletului. Ce poate satisface un suflet nărăvaş pe care abia îl ţii în frâu, când se zbate în agonie, de dor, sau tremură de o bucurie fără formă şi fără conţinut? Niciodată nu voi reuşi să îmi proiectez sufletul în culori şi forme pentru că a rămas acelaşi: îngheţat sau în clocot, fără nicio altă alternativă.
Pace, multă pace, o senzaţie de calm, de odihnă, o uşurare ca o adiere uşoară. E ceea ce lupt din greu să obţin, pentru a-l întreţine. Suflet nărăvaş, inimă trudită, mereu la lucru, mereu la zi cu toate evenimentele. Nu scapi nimic, nu poţi trece nimic cu vederea. Mi-e greu să te întreţin atunci când îmi ceri ceva ce nu am. Obosesc luptând pentru a obţine răbdare şi înţelepciune pentru ca să te liniştesc şi să ai siguranţa că vor veni acei zori nemaivăzuţi care vor aduce căldura şi lumina dragostei, şi atunci va arde, va arde, până va mistui tot ce-i rău, tot ce nu e de folos şi va purifica prin jertfa-i sacră viaţa şi fiinţa, pentru ca la apus să se dezlănţuie cu toată puterea şi să trăiască nestingherit, fără să fie împiedicată de nimic. Purificarea, care nu va fi lipsită de dureri, va fi pasul care mă va duce în vârf, pentru a rămâne acolo, cu tărie, victorioasă.
Emma Daniel Domuţa

Saptamana 10

„Iti sugerez sa mergi acasa si sa citesti din nou povestea vietii lui Isus. Oare cu El viata a fost „dreapta”? In ce ma priveste, crucea mi-a spulberat pentru totdeauna prezumtia initiala ca viata ar fi dreapta…

… In Vechiul Testament unul dintre favoritii lui Dumnezeu (Iov) a suferit o nedreptate cumplita, dar in Noul Testament insusi Fiul lui Dumnezeu a suferit mult mai mult…

… Dumnezeu a raspuns la intrebarea despre nedreptate nu prin cuvinte, ci coborandu-Se pe pamant, prin actul intruparii. Iar Isus a fost dovada in carne si oase a ceea ce simte Dumnezeu vizavi de nedreptate, luand asupra Lui „povara” vietii, realitatea fizica sub forma ei cea mai nedreapta. El a oferit raspunsul final si condensat la toate intrebarile referitoare la bunatatea lui Dumnezeu. (In timp ce citeam Evangheliile, m-am gandit ca daca noi, toti cei ce alcatuim Trupul lui Hristos, ne-am trai viata asa cum a facut-o El – ingrijindu-i pe cei bolnavi, hranindu-i pe cei flamanzi, impotrivindu-ne puterilor diavolului, mangaindu-i pe cei ce plang si raspandind Vestea cea Buna a dragostei si iertarii – poate ca intrebarea:”Este Dumnezeu drept?” nu ar mai fi atat de presanta in ziua de azi)…

…Viata pe pamant este nedreapta … crucea a stabilit acest adevar o data pentru totdeauna…

…”Dumnezeu trebuie sa sufere, nu tu si cu mine” spun cei care se inversuneaza impotriva lui Dumnezeu din pricina nedreptatii vietii … Blestemat sa fie Dumnezeu … In ziua aceea, Dumnezeu chiar a fost blestemat. Crucea pe care atarna trupul lui Isus, dezgolit si acoperit de rani, expunea toata violenta si nedreptatea acestei lumi. Crucea ne-a aratat deopotriva cum este lumea in care traim si cum este Dumnezeul nostru: o lume a nedreptatii totale, un Dumnezeu al dragostei jertfitoare.” – „Dezamagit de Dumnezeu” – Philip Yancey