Iacov 3:13-18 – Risti Berca – 8.05.2011
Program Video:
Misiune Mozambique Aprilie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
La inceputul lunii am fost intr-un sat, la cativa zeci de km de noi, ca sa vizitam un baiat care anul trecut avusese o fractura deschisa la unul dintre picioare. Cand l-am vazut atunci, ii dadeam putine sanse sa se vindece complect, putine sanse sa mai umble vreodata normal. L-am ajutat sa ajunga la un spital unde dupa cateva zile l-au operat. Pot sa zic ca acum in proportie de 95% piciorul este bine. Poate umbla (desi nu distante foarte mari) si rana este aproape inchisa. Sunt lucruri care daca le cititi doar din scrisorile noastre le intelegeti, dar stiu ca nu reusim sa va transmitem si emotiile care le ai cand vezi ca poti sa intinzi o mana si ca cu asa putin tu reusesti sa salvezi o viata – sa oferi o viata normala. Pentru oamenii de aici, sa nu fi 100% functional, de multe ori inseamna ca esti condmnat la foame si la sete toata viata. Pentru ca nu exista sa lucrezi intr-un domeniu mai usor (ca la noi in Europa) ci aici daca vrei mancare trebuie sa lucrezi zilnic campul, cand nu e de lucru trebuie sa iti pazesti recoltele de maimutele care vin si fura mancarea. Daca nu reusesti sa umbli normal sau ai dureri, nu poti sa ai destula apa pentru igiena si pentru mancare… Toate se tin in lant.
Pe langa asta am dus familiei baiatului si alte ajutoare (mancare,…). Tatal baiatului ne multumea, avea cu totul alta fata in comparatie cu anul trecut. Anul trecut nu isi ridica ochii din pamant de suparare, baiatul lui cel mai mare avea piciorul rupt, nu mai avea cine sa il ajute la camp, are 6 copii – cine o sa-l ajute. Acum era cu fata plina de fericire, ne multumea cu cuvintele: Domnul e bun, ne incredem in El.
Cu siguranta Aprilie 2011 pentru noi a fost una din cele mai dificile luni de cand am venit aici. La cabinet lucrul a mers in mod aproape normal, dar sanatatea fizica ne-a fost afecatata in mai multe feluri. Eu (Cristi) de cand am ajuns aici in februarie, am simtit ca ceva nu e bine si ca nu reusesc sa trec o saptamana fara sa nu am anumite simptome mai neplacute (nu consider ca merita explicate). Acum, in ultimele 2 saptamani, am fost foarte racit si cred ca plamanul stang mi-a fost afectat. Nu am reusit sa ma ridic din pat din cauza febrei si a durerilor de aritculatii, am inceput sa iau antibiotic. Dupa cateva zile mi-am pierdut o mare parte din auz. De peste o saptamana parca sunt pe alta lume si incerc sa ma obisnuiesc cu senzatia asta neplacuta. Din cauza ca nu aud, nu am curajul sa incep o conversatie cu cineva pentru ca am frica ca nu voi inteleg ce imi spune. Am incercat sa gasim un specialist in jurul nostru, am plecat 2 zile in orasul care este la 200 km de noi, l-am gasit cu greu si mi-a dat un tratament. Am vorbit si cu un medic din Romania, care mi-a sugerat un alt tratament. Monica se roaga zilnic pentru mine si ne punem toata increderea in Domnul ca el ne va vindeca, chiar credem ca El poate face minunea asta, chiar daca semnele sunt destul de ingrijoratoare.
David la fel a trecut printr-o perioada mai dificila, cu 2 nopti in care se plangea de dureri de urechi. In zona in care stam nu avem acces la nici un fel de medic, singurul lucru ce il putem face e sa ne rugam si sa ne incredem in Domnul si doar daca se agraveaza sa cautam ajutor mai departe si sa gasim transport pana in locul unde putem sa fim consultati de un medic.
La clinica, asa cum am scris si mai sus, am avut de lucru, nu asa mult ca si lunile trecute, dar suficient. Bucuria in a ajuta oamenii de aici a ramas la fel de mare ca si in 2008 cand am venit prima data. Fiec
are pacient are vine stim ca avem ocazia sa ii oferim o mica binecuvantare, o alinare fizica dar si psihica. Fiecare dintre ei sunt cu probleme, cu incercari – dincolo de greutatile obisnuite a oamenilor foarte saraci care sunt aici. Ne bucuram sa facem asta pentru ei, nu ii ajutam doar medical – de multe ori ne-au cerut ajutorul si in alt fel, nu ii putem refuza.
In schimb, lucrul ce il facem aici si rutina tratamentelor (unele deosebit de dificile) ne pun la grea incercare rabdarea. Majoritatea dintre pacienti vin la cabinet cu o igiena deficitara – mai pe limba noastra “nu se spala deloc pe dinti”. Majoritatea trebuie sa ii trimit afara sa se spele ca sa pot sa vad si eu dintii, dincolo de micul dejun care tocmai l-au avut. Vin si imi arata ca nu stiu care dinte il doare foarte tare. Sunt care vin de la zeci de km, asa ca de multe ori nu imi permit sa urmez un tratament obisnuit in care sa le dau antibiotic pentru cateva zile si doar apoi sa extrag ramasitele de dinte.
Ii iubim pe oameni la fel de mult ca si atunci cand am venit prima data in Africa, poate mai mult pentru ca acuma le intelegem cultura si intelegem mai bine greutatile. Simtim ca suntem aproape de ei si ca Dumnezeu se foloeseste de noi.
Dincolo de asta simtim ca si familie ca sunt obositi, nu asa de mult fizic ci mai mult pe alte planuri. Majoritatea medicilor care au fost aici au stat 2 – 3 ani si apoi au plecat. La inceput nu am inteles motivele lor, dar
dupa 2 ani de stat aici (suntem acum in al 3-lea) intelegem. Totul devine o rutina apasatoare cateodata: 10-14 pacienti pe zi, zeci de extractii pe saptamana, un weekend in care reusesti sa iti refaci puterile, in rest stam in casa si din cauza ca nu avem masina nu reusim cu lunile sa iesim dintr-un perminetru de cateva sute de metrii.
Monica cu siguranta a facut eforturi imense luna asta sa ma ajute, dar stiu ca nici ei nu ii este usor. De 3 luni de zile ea nu a reusit sa iasa decat odata din perimetrul bazei de misiune, si atunci doar pentru cateva ore.
Masina care o foloseam s-a stricat si urmeaza sa fie vanduta de catre misiune asa stricata cum e. E greu sa fi asa izolat si sa faci cu saptamnile doar un singur lucru: sa vezi infectii, sa ajuti si sa iti refaci puterile pentru saptamana urmatoare.
Cu siguranta e perioada in care avem cel mai mult nevoie de rugaciune si intelepciune. Stam in fata unei decizii foarte importante: cum sa continuam sa ajutam oamenii din Mozambique sau din Africa. Ne gandim ca
probabil sa cautam alta locatie unde sa mergem pe viitor (undeva unde nu suntem asa de izolati) sau pur si simplu sa schimbam felul nostru de lucru cu privire la Afirca. Nu am reusit in 2 ani de zile sa avem o familie prietena cu care sa mai vorbim, sa mai avem putina diversitate. Vedem ca asta ne apasa si ca il afecteaza si pe David dar ne dorim ca voia Domnului sa se faca in fiecare decizie luata de familia noastra.
Multumim pentru suportul in rugaciune, Domnul sa va binecuvanteze.
David Wilkerson: la linia de sosire, cu fruntea sus
Autor: Vasilică Croitor
Sursa: www.rascumparareamemoriei.wordpress.com
Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit… (Fapte 13:36)
Vestea morții lui David Wilkerson a făcut înconjurul lumii cu o viteză uimitoare. În câteva ore de la publicarea știrii pe situl Charisma, serverele au căzut din pricina unui trafic record în istoria sitului. Ceva m-a mișcat în mod special în relatarea inițială pe care a făcut-o Steve Strang. Iată cum explica editorul atenția acordată de lumea întreagă:
Aceasta s-a întâmplat fiindcă David Wilkerson [...] a fost un model de integritate și și-a încheiat lucrarea bine, într-o vreme în care unii teleevangheliști sunt surprinși de fotografi în țări străine cu alte femei, alții sunt dați în vileag pentru activități homosexuale secrete, în timp ce critică public obiectivele homosexualilor. Wilkerson a fost o întruchipare a virtuții, iar influența sa a fost imensă.
Ce minunat este să se poată spune despre un slujitor că și-a încheiat lucrarea bine! O viață trăită cu demnitate și fără compromis, un exemplu de la care generația noastră are multe de învățat! A trăit și a predicat adevărul fără jumătăți de măsură, într-o vreme în care mulți au renunțat la predicarea adevărului, preferând spectacolul sau împlinirea poftelor lor.
Vă încurajez să petreceți câteva minute ascultând un mesaj al lui DW, poate cel mai cunoscut mesaj al său (pe Youtube are peste 500.000 de accesări).
Întregul mesaj poate fi ascultat aici.
Duminica Invierii – 24.04.2011 – Cornel Caba
Program Video:
Vinerea Mare – 22.04.2011
Program Video:
Florii – 17.04.2011 – Florin Mitra
Program Video:
Schita predica PowerPoint!
Partea ce mi se cuvine…
Autor: Petru Lascău
Sursa: www.lascaupetru.wordpress.com
Cartea o puteţi comanda scriindu-ne pe adresa de contact. Preţul ei este de $10.00 în care este inclus şi cheltuielile poştale pe teritoriul USA.
„O, nu un ied, ci zeci de zeci
ţi i-aş fi dat, căci se cuvine.
Dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu străinii, nu cu mine…”
Fiul nerisipitor – Costache Ioanid
Cineva a calculat că, în moneda de azi, o familie cheltuieşte în medie cca $270.000 cu un copil până acesta se căsătoreşte. O întreagă avere.
Cunoscând o astfel de aritmetică, aş fi reacţionat violent probabil (cel puţin verbal), dacă şmecherul mi-ar fi cerut „partea de avere ce i se cuvine”.
În primul rând i-aş fi spus: „Stimabile! Nu ţi se cuvine nimic! Absolut nimic. N-ai adus în casa aceasta decât nopţi nedormite, mie şi mai ales mamei tale. Ne-ai adus dureri de cap, de inimă, de suflet. Ai basculat nemilos peste noi tone de îngrijorări. Ne-ai stors banii, liniştea şi sănătatea. Nu ai nici o contribuţie pozitivă, valoroasă la averea acestei familii, ca acum să-ţi socotim „ce ţi se cuvine”. La moartea noastră, eventual dacă rămâne ceva din toată agoniseala vieţii noastre, o să-ţi lăsăm prin testament. Cererea ta de azi este mai mult decât o obrăznicie. În impertinenţa ta crasă, ne spui că nu mai ai răbdare să aştepţi obştescul nostru sfârşit. Nu murim suficient de repede pentru lăcomia ta. Vedem clar acum, că noi, cei care ţi-am dat viaţă, stăm cu restul din ea care ne-a mai rămas după toate necazurile pe care ni le-ai făcut, împotriva fericirii tale. Ce ar fi să-ţi încerci norocul pe munca ta nu pe transpiraţia noastră! Du-te să experimentezi pe propria ta piele tot ce ţi-am spus şi nu ne-ai crezut!”
Nu ştiu cum aş fi reacţionat. Poate mai urât. Tatăl din Pilda fiului risipitor, e cu totul deosebit. La cererea mezinului: „Le-a împărţit averea”. La amândoi băieţii. Probabil că a vândut o parte din fermă şi le-a dat banii.
Cât de uşor ne putem înşela crezând că lucrurile care ne înconjoară, ni se cuvin! Privilegiile le luăm ca drepturi şi le revendicăm cu insolenţă.
Nu mi se cuvine să respir aerul cu care îmi oxigenez plămânii. E privilegiu şi un drept. Nu mi se cuvine frumuseţea răsăritului şi nici razele calde ale soarelui. Nu am dreptul să revedic ziua de mâine trezându-mă din somnul nopţii. Tot ceea ce sunt, ceea ce am este har şi nu merit. Trăiesc consumând din dobânda milei divine, din investiţia de inimă a lui Dumnezeu în lumea noastră. N-am făcut nimic să mă nasc în acest univers, şi cu atât mai puţin să trăiesc în el.
Ştiu aceste adevăruri fundamentale, şi totuşi… rugăciunile mele reflectă mai degrabă insolenţa fiului risipitor, decât recunoştinţa unui fiu matur. Revendic zilnic dreptul la viaţă, la pâine, la fericire. Mă înfrupt din capitalul orelor care cred că „mi se cuvin” risipindu-le lenevind în poftele şi plăcerile mele. În comoditate şi confort.
Ca orice rebel, risipitorul credea în fericirea sa departe de casă. Ea, fericirea, trebuia să existe undeva, departe de casa părintească, dar care trebuie întreţinută sau cumpărată cu banii de acasă. El ştia că fericirea costă şi era gata să plătească pentru ea. Cu ce? Cu moştenirea sa viitoare. Cu viitorul lui. Într-un fel, fiul risipitor este un Esau flămând şi nerăbdător, care îşi vinde viitorul pe blidul de linte al poftelor prezentului.
Decizia nefastă a mezinului din pilda Domnului, îl deposedează pe tata nu doar de o parte a averii sale, ci îl va priva de însuşi obiectul iubirii sale. Va pleca lăsând un tată îndurerat, aşteptând mereu întoarcerea acasă a fiului său pierdut. Pagubele morale şi sentimentale pe care le face acest fecior cu plecarea sa de acasă sunt cu mult mai mari decât cele materiale. Golul din familie şi din inima tatălui este mai greu de îndurat ca cel din punga sa. Plecarea sa de acasă era respingerea singurei iubiri adevărate şi dezinteresate. Întorcea spatele unui imens lanţ de sacrificii ale unui tată interesat în educaţia şi fericirea adevărată a fiului lui. Ea spunea de eşecul tuturor strădaniilor părinteşti. Ce tată nu s-ar fi simţit un eşec întreg după această plecare? Nimic din tot ceea ce a făcut, din toată educaţia dată acestui băiat, n-a dat roade. Era şocat să afle falimentul investiţiei sale sentimentale şi intelectuale. Fiul său nu voia nimic din tot ce a făcut pentru el. Nu-şi dorea nimic din atmosfera de acasă. Nu mai iubea locul şi relaţiile. Voia altceva. Voia lumea. A strâns totul şi a plecat. A plecat acolo unde îi era inima şi unde îl chemau dorurile. Şi tatăl l-a lăsat să plece.
A plecat să primească ceea ce i se cuvenea.
Iacov 3:1-12 – 10.04.2011 – Adi Galiger
Program Video:
Predica Audio:
Schita predica PowerPoint!
Misiune Mozambique Martie 2011
“Daca traiesti pentru lumea ce va sa vie, o primesti pe aceasta in schimb; dar daca traiesti numai pentru aceasta lume le pierzi pe amandoua.” C. S. Lewis
De fiecare data cand la final de luna incercam sa ne adunam gandurile si sa va scriem ce am facut in perioada respectiva e destul de greu – nu vream sa fie prea lung dar vream si sa cuprindem cat mai mult. De multe ori avem atat de multe 
experiente personale ca am avea cateva pagini bune doar sa vi le descriem. Alegem sa fim cat mai obiectivi in a va scrie ceea ce credem ca intereseaza, restul le puteti auzi de la noi daca, vreodata vom avea timp sa stam “in povesti “.
In saptamanile din martie am avut foarte multi oameni care au venit la clinica, 160 de persoane si 200 de tratamente care am reusit sa le facem. Nu suntem obositi doar fizic, dar eu personal (Cristi) simt ca zilele trec la fel si nu vad decat infectii, sange si toatea acestea imi dau o oboseala la nivel psihic si are efectul de a te afunda intr-un cerc vicios. Pacientii care vin au majoritatea probleme foarte mari cu dintii, iar cand se pun in scaun, din cauza caldurii si a lipsei oricarei igiene, sincer, de multe ori stau cateva minute doar sa incerc sa ma obisnuiesc sa respir. Haine murdare, trasnspirate si care au un miros ingrozitor, dar sincer vazand ce greu e pentru ei sa obtina apa doar pentru asi face de mancare, inteleg dificultatea lor de a avea o igiena normala. Majoritatea dintre ei nu se spala deloc pe dinti, cand ajung in cabinet la multi dintre ei nici nu pot sa le vad dintii din zona laterala din cauza depunerilor de tartru si amestec de mancare. Trecand peste toate vazand diferentele ii multumim Domnului pentru toate binecuvantarile de care avem parte. Ne bucuram sa intelegem o parte din inima Tatalui care face din acesti neansemnati oameni copiii ai Lui, isi intinde mana plina de har peste ei fara sa faca vreo diferenta si ii face pe cei din urama cei dintai. Isus i-a cautat mai degraba pe unii ca acestia decat pe elitele templului.
Cazurile care le-am avut luna asta unele au fost exagerat de grele, am avut persoane cu infectii imense, foarte multi dintre ei au venit cu molari de minte dsitrusi care trebuiau sa fie extrasi (t foarte greu de lucrat cu ei). Dificultatea mare e ca nu avem radiografie aici si de multe ori lucram aproape ca si legati la ochi. Am avut o persoana care dupa o extractie nu a respectat indicatiile mele si la sfatul unui vecin si-a pus ceva substanta pe locul de unde i-am extras dintele (credea ca ii face bine), solutia facuta din ceva ierburi i-a provocat o hemoragie imensa, s-a intors la mine dupa 24 de ore disperata ca se ineca cu sangele propriu. Am intrebat-o daca a avut sangerari cand a plecat de la cabinet si a zis ca nu, doar dupa ce a pus acolo solutia facuta de vecin. In cateva minute, dupa cateva suturi, sangele sa oprit si totul a fost ok. Desi suntem dentisti, aproape zilnic avem oameni care ne cer ajutor cu alte probleme medicale. Incercam sa ii ajutam daca e ceva simplu, restul ii ducem la spital sau ii ajutam financiar sa ajunga la un spital mai bun unde pot sa primeasca un ajutor adecvat pentru problema care o au.
Luna asta am facut 2 prezentari despre importanta unei igiene orale corecte la o scoala catolica in zona in care locuim. Aici scolile nu sunt foarte mari, de multe ori sunt clase in care sunt comasati unul sau mai multi ani scolari . Dupa ce le-am spus cum sa se spele pe dinti, de ce e important sa ne spalam, de ce trebuie ingrijit un dintele de la primele semne ale cariei dentare; am fost placut surprinsi de intrebarile bune care unii ni le-au pus, si mirati de alte intrebari ciudate. Se vedea ca pentru ei este cu totul nou ca cineva din afara tarii lor sunt interesati sa ii invete sa traiasca cat mai sanatos si ca ne pasa de viata lor. Am aflat cateva mituri care le credeau despre dinti (exemplu: dintii, chiar daca au doar radacinile ramase dupa carie si infectii repetate – sunt totusi buni de lasat acolo pentru ca sa mesteci cu ei; alt exemplu – sa nu scoatem un dinte chiar daca e infectat si distrus total pentru ca daca il lasam acolo, cand se “topeste” singur o sa apara altul in locul lui).
De ce tomcmai noi o familie de albi din Europa trebuie sa fim aici? Oare are vreun impact faptul ca ii ajutam pe oamenii de aici sau doar scapa de durerea fizica si pentru ei nu conteaza discutia de cateva minute despre Isus. Vazand ca vin asa de multi oameni am inceput sa ma intreb ce se intampla, de ce dintr-o data asa multi. Nu mai este asistenta care facea extractii la spitalul din zona noastra? Nu mai are cu ce sa lucreze… M-am dus sa vb cu ea. I-am zis ca nu inteleg ce se intampla dar am foarte multe persoane care vin la clinica, majoritatea cazuri foarte grele cu o multitudine de probleme. Ea mi-a spus ca are foarte putin pacienti de cand m-am intors. Si am intrebat-o de ce crede ca se intampla asta pentru ca noua ne este greu (aproape imposibil) sa ne ocupam de toti si de toate problemele care le au. Raspunsul ei a fost: sunteti albi – au incredere in voi, lumea stie ca le oferiti tratamentul cel mai bun. Am fost mirat de raspuns si am inteles ca Dumnezeu se poate folosi de lucruri pe care eu sincer le consideram neimportante. Ne bucuram ca putem ajuta foarte multi oameni medical, dar ne rugam ca dincolo de partea medicala sa vedem tot mai multe cazuri cu vieti transformate spiritual.
Ajutoarele care le avem la clinica consideram ca sunt cei mai potriviti oameni pe care i-am putea avea. Asistentul meu stie deja exact ce tratament si de ce instrumente avem nevoie fara sa ii dam detalii, doar se uita putin la dinte si pregateste totul ca sa putem lucra cat mai repede. Dincolo de faptul ca stie foarte bine sa ajute, il vad ca ne pune tot mai multe intrebari si ca i-ar place sa fie dentist intr-o zi – prin faptul ca asculta cu pasiune cand ii explicam ce lucram si ce fel de tratament facem. Am ales sa ma rog pentru el si poate pe viitor va fi un mozambican care sa ii ajute pe alti mozambicani (din punct de vedere stomatologic si spiritual).
Ma tot gandeam de ce in Romania nu prea am ajutat oameni, de ce nu ne-am facut timp ca si familie sa facem lucrul asta. Concluzia noastra a fost ca in Romania am trait o 
viata de crestini lenesi. Lenesi sa vedem nevoi, sa intindem o mana, sa ne afirmam credinta atunci cand aveam ocazii potrivite, sa fim corecti si sa ne asumam anumite greseli, lenesi sa ascultam in totalitate de voia Lui. Se pare ca Dumnezeu ne-a deschis ochii si ne transforma inima pe zi ce trece in a fi cat mai sensibili in a vedea nevoile altora. Pana la urma asta facea Cristos: vorbea despre Imparatia lui Dumnezeu si vindeca oamenii.
Sunteti cativa dintre voi care mi-ati spus ca va rugati pentru noi, stiu ca zilnic cineva se roaga pentru noi din biserica din care facem parte. Va spuneam ca mana ma durea tot mai tare si am crezut ca dupa luna asta o sa am dureri imense din cauza cazurilor dificile, in schimb dupa cateva rugaciuni (nu prea multe), dar spuse cu credinta mana imi este tot mai bine.
Am avut un mic accident in cabinet (Cristi), care poate fi destul de grav, dar am incredere ca Dumnezeu stie ce e mai bine si ca toate lucrurile sunt in mana lui. Intre timp ce scuturam un pacient mi-a intrat acul plin de sange in deget. Sincer in prima etapa am inceput sa ma enervez si sa disper, apoi dupa cateva secunde simteam cum ma calmez, am inchis ochii pentru cateva momente si am spus: Doamne TOATE lucrurile, toate sunt in mana Ta, faca-se voia ta. Stiu ca unul din 3 pacienti aici e HIV pozitiv, dar ma repet, toate lucrurile sunt in mana Lui si ne bucuram sa il avem pe El in control peste tot ce se intampla in vietile noastre.
Multumim de rugaciuni, multumim pentru fiecare dintre voi care sustineti ceea ce facem aici.
Iacov 2:14-26 – 03.04.2011 – Risti Berca
Program Video:
Schita predica in format PowerPoint!
